''Orice marfa care intra in spatiul comunitar, indiferent ca este vorba de o donatie sau de un transport marfa obisnuita, trebuie sa fie insotita de o serie de documente necesare intocmirii declaratiei vamale. Nu a dat nimeni dovada de rea-credinta. Chiar daca a fost vorba de o donatie, iar gestul este unul remarcabil, in situatia data nu puteam permite ca aceste transporturi sa treaca frontiera, atat timp cat nu erau insotite de toate documentele necesare.
Problema s-a rezolvat in aproximativ trei ore, cand cele doua masini si-au putut continua drumul catre Capitala', a declarat, marti, pentru AGERPRES, adjunctul sefului Biroului Vamal Albita, Marius Costache.
In cele doua autospeciale din Republica Moldova se aflau 2.150 unitati componente sanguine (eritrocitare si plasma proaspat congelata) si preparate biomedicale sanguine (albumina umana). Masinile au intrat in Punctul de trecere a Frontierei Albita duminica, 1 noiembrie, in jurul orei 22.30 si au plecat spre Bucuresti dupa aproximativ trei ore.
Sursa: Realitatea.net
Sursa foto: Radio Resita
