01.08.2012

Basescu se intoarce la Cotroceni! Prezenta la vot: 46,24%. 87,52% au votat DA, 11,15% au votat NU

Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegatori, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Basescu, iar 11,15% s-au pronuntat impotriva, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anuntate miercuri de BEC.
Basescu se intoarce la Cotroceni! Prezenta la vot: 46,24%. 87,52% au votat DA, 11,15% au votat NU

Dupa anuntul BEC, Curtea Constitutionala se va pronunta asupra validarii referendumului. Chiar daca potrivit datelor de prezenta nu sunt intrunite conditiile de valabilitate, USL cere CCR sa verifice cvorumul de prezenta si sa ia in calcul boicotul PDL.

„Curtea Constitutionala trebuie sa aiba ca reper un cvorum care sa reflecte Romania reala. Daca ne va ruga sa o sprijinim, o facem. CCR trebuie sa-si dea decizia privind cvorumul indicat de lege. Noi vom pune la dispozitia CCR orice informatie, orice sustinere legala pe care ne-o va cere”, a declarat liberalul Varujan Vosganian.

El a cerut judecatorilor Curtii Constitutionale sa nu ia o decizie doar legala, ci si „convingatoare”, in „corespondenta cu realitatile romanesti”. „Decizia CCR si procedurile pe care le va urma Parlamentul pentru aplicarea acestei decizii trebuie sa duca la o decizie juridica privind referendumul dar si auspicii favorabile pentru incheierea crizei politice”, a subliniat Vosganian.

BEC a anuntat, luni, dupa centralizarea rezultatelor din 99,97% din sectiile de votare, ca participarea la referendum a fost de 46,23%, iar, dintre alegatori, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Basescu.