18.08.2016

Banii pentru coruperea deputatilor din fosta alianta ar fi provenit de la Ambasada Rusiei la Chisinau - VIDEO

Banii pentru coruperea celor trei deputati din fosta alianta ar fi provenit de la Ambasada Rusiei la Chisinau. Declaratia a fost facuta de catre unul dintre martorii in proces, se arata in sentinta publicata pe site-ul Judecatoriei Buiucani. Am solicitat un comentariu misiunii diplomatice, insa deocamdata nu am primit raspuns.



Potrivit documentului, Vitalie Burlacu, ar fi actionat la indicatia unui grup de persoane, care ar fi dorit sa-si promoveze interesele in Legislativ. Burlacu, impreuna cu prietena sa, urmau sa transmita unui parlamentar 250 de mii euro pentru ca acesta sa paraseasca alianta de guvernare. Intermediarul ar fi fost ex-viceministrul de Interne, Ghenadie Cosovan, care figureaza in calitate de martor.



Ghenadie COSOVAN, EX-VICEMINISTRU DE INTERNE: "El m-a prelucrat pe mine mai mult timp Ca eu sa accept functii careva persoane."



Potrivit lui Cosovan, scopul urmarit era destramarea aliantei si dizolvarea parlamentului.



Ghenadie COSOVAN, EX-VICEMINISTRU DE INTERNE: "Cele trei banci ar fi trebuit sa falimenteze, lumea nu ar fi primit salariul si masele ar fi iesit fara nicio organziare in strada..."



In textul instantei se mai arata ca banii pentru coruperea deputatilor ar fi venit din partea Ambasadei Rusiei la Chisinau. 



"I-a fost scris pe o foita numele unei persoane, despre care nu a auzit anterior si nici în prezent, precum ca este o persoana apropiata lui ... si ca acesta este un proiect de dizolvare al Parlamentului, iar banii vin de la Ambasada Rusiei.”



Se mentioneaza in decizia instantei ca ar fi declarat un martor. 



Ghenadie Cosovan insa sustine ca nu cunoaste de unde ar proveni banii. Am solicitat un comentariu responsabililor de la Ambasada Rusiei, care deocamdata nu ne-au oferit un raspuns. Vitalie Burlacu a fost condamnat acum o luna la 11 ani de inchisoare pentru tentativa de a mitui trei deputati in 2014. Instanta a decis ca el sa-si ispaseasca pedeapsa intr-o inchisoare de timp semiinchis, doar ca de cateva luni, Burlacu este de negasit. Cealalta inculpata, Irina Baglai a fost condamnata la 3 ani de inchisoare cu suspendare. Toti banii gasiti de procurorii anticoruptie, jumatate de milion de euro si 400 de mii de dolari, pe care cei doi ar fi intentionat sa-i dea drept mita au fost confiscati.