Marian Lupu nu a putut spune insa cine a organizat atacul, prin care patru banci si o companie de asigurari au fost deposedate in mod ilegal de actiuni. Vlad Filat afirma ca stie cine sta in spatele lor, dar nu ne spune.
Marian Lupu a mai spus ca atacul a fost declansat cu ajutorul unui judecator de la Causeni. Acesta ar fi luat o decizie ilegala care a facut posibila instrainarea actiunilor, insa procesul poate fi oprit de Curtea Suprema de Justitie, care se va intruni in sedinta la mijlocul lui septembrie. Pe de alta parte, solicitat de pro tv presedintele judecatoriei Causeni, Veronica Nichitenco, a declarat ca acest caz nu a fost pus pe rol la judecatoria Causeni.
Lupu si-a exprimat nedumerirea ca, desi patru banci si o companie de asigurari au fost deposedate de o parte din actiuni, doar un actionar de la Universalbank a depus plangere.
Lupu si Filat au opinii diferite in ceea ce priveste modul in care au reactionat institutiile abilitate sa ia masuri in astfel de cazuri. Presedintele interimar crede ca acestea au reactionat prompt, in timp ce premierul avertizeaza ca ar putea urma demiteri, inclusiv a procurorului general.
Atacul asupra bancilor urma sa fie discutat astazi la sedinta Consiliului Suprem de Sercutate. Acesta nu a putut fi insa convocat din lipsa de cvorum. Mai multi membri ai consiliului sunt in concediu.
