La 21 noiembrie cei doi au semnat o declaratie comuna prin care partile de pe ambele maluri ale Nistrului se angajeaza sa participe la negocierile oficiale. Acum o saptamana, la discutii au participat si seful departamentului de externe Vladimir Iastrebciak, seful departamentului economie Elena Cernenco, impreuna cu seful organelor de drept Vadim Krasnoselskii, iar Vlad Filat a fost insotit de vice-premierul pentru reintegrare Eugen Carpov. A fost prezent si seful misiunii OSCE Philip Remler, care a propus mai devreme ca la Vilnius sa aiba loc prima runda de negocieri oficiale in formatul 5+2.
Anterior, se anunta ca se vor discuta probleme legate de traficul feroviar care leaga cele doua maluri, dar si colaborarea organelor de drept. Aceste discutii au loc in contextul amplasarii de catre partea transnistreana a doua posturi de control fara acordul Comisiei Unificate de Control.
