28.05.2014

Aprobat de Guvern: Compensatii unice pentru familiile participantilor la lichidarea avariei de la Cernobal

Familiile ce si-au pierdut intretinatorul, care a participat la lichidarea catastrofei de la Cernobal, vor obtine o compensatie unica, in valoare de 15 salarii medii pe republica, stabilite pentru anul precedent decesului. Un regulament in acest sens a fost aprobat azi de Guvern.
Aprobat de Guvern: Compensatii unice pentru familiile participantilor la lichidarea avariei de la Cernobal


Ministrul muncii, protectiei sociale si familiei, Valentina Buliga, a precizat ca membri ai familiilor se considera sotiile/sotii decedatilor si copii acestora pana la implinirea varstei de 18  ani sau 23 ani in cazul in care isi fac studiile la sectiile de zi ale institutiilor de invatamant. Dreptul de a beneficia de compensatie unica il vor avea si copiii minori, care au fost plasati in institutiile rezidentiale, urmare a decesului intretinatorului, precum si copiii nascuti in afara casatoriei, daca a fost recunoscuta sau demonstrata paternitatea. In cazul mai multor beneficiari (sotie, copii, copii nasuti in afara casatoriei) compensatia unica se va imparti in parti egale, scrie IPN.



Compensatia unica va fi acordata indiferent de data si cauza decesului participantului la lichidarea consecintelor avariei de la Cernobal, inclusiv a militarilor care au fost trimisi sa-si faca serviciul in acea zona si persoanelor  care s-au refugiat dupa catastrofa in Republica Moldova si au dobandit cetatenia Moldovei.



Banii pentru acoperirea acestor cheltuieli vor fi alocati din bugetul de stat, fiind  gestionati de catre Casa Nationala de Asigurari Sociale. Potentialii beneficiari vor prezenta cereri si documentele solicitate: certificatul de deces al intretinatorului, legitimatia de participant la  lichidarea consecintelor de la Cernobal, buletinul de identitate, adeverinta de casatorie si alte documente si vor fi primite de la institutia financiara indicata de casele teritoriale de asigurari sociale.