05.01.2021
Apartament, un Porsche si o casa de aproape 2 milioane de lei. Cum arata declaratia de avere a Olesei Stamate, consilierul prezidential in domeniul justitiei / DOC

O casa de locuit evaluata la peste 1,7 milioane de lei, un Porsche de peste 1 milion de lei, un apartament si doua terenuri agricole. Asta se arata in declaratia de avere, depusa la finele anului 2019 de catre Olesea Stamate, cand a plecat din functia de ministru al Justitiei.

Potrivit documentului, in timp ce era ministru al Justitiei, Olesea Stamate indica un salariu de peste 77 de mii lei. Pe parcursul aceluiasi an, Stamate a obtinut un venit de peste 115 mii de lei in calitate de director de proiect in cadrul Asociatiei pentru Guvernare Eficienta si Responsabila, iar 10 mii de lei Stamate i-a obtinut prin vanzarea unui automobil, Mazda 3, anul producerii 2005.

In declaratia de avere este indicat si salariul sotului, peste 1,46 milioane de lei, obtinuti in calitate de director la Ericsson Telecommunications SRL.

De asemenea, sunt indicate si doua terenuri agricole, in suma de aproape 19 mii de lei, cu 1/2 cota parte.

Cu privire la bunurile imobile, in declaratie sunt indicate o casa de locuit, cu 1/2 cota parte, evaluata la peste 1,7 milioane de lei, un apartament de 70 metri patrati, cu 1/3 cota parte, evaluat la peste 400 mii lei.

Familia consilierei detine si un automobil Porsche Macan din 2019 evaluat la peste 1 milion de lei. Sunt indicate si doua conturi bancare, in care pastreaza peste 88 de mii de euro.

Articole din aceeasi categorie