03.06.2016

Andrei Nastase: "Avem nevoie un candidat agreat atat de stanga, cat si de dreapta"

Platforma " Demnitate si Adevar" opteaza pentru un candidat comun al opozitiei pentru alegerile prezidentiale, care sa fie agreat atat de dreapta, cat si de stanga. Declaratia a fost facuta de catre liderul Platformei, " DA", Andrei Nastase, în cadrul emisiunii " Puterea a patra" de la postul de televiziune " N 4", transmite IPN.
Andrei Nastase: "Avem nevoie un candidat agreat atat de stanga, cat si de dreapta"


„Consideram necesar ca întreaga opozitie anti-oligarhica sa desemneze un candidat agreat de toate partile, si de romani, si de rusi, si de catre cei care vor Unirea cu Romania, si de cei care opteaza pentru Uniunea vamala. Avem nevoie de un candidat puternic, care sa castige chiar din primul tur, sa fie o persoana integra, capabila sa tina piept sistemului oligarhic si sa poata declansa alegerile anticipate”, a spus Nastase.


Liderul Platformei „DA” a declarat ca nu insista asupra candidaturii sale la functia de sef al statului. „Daca acest candidat ne va depasi pe toti, de ce sa nu-l înaintam? Poporul nu are nevoie de eroi de pe scena. Principalul e sa fie agreat si de electoratul de dreapta, si de simpatizantii PSRM si PPPN”, a spus Andrei Nastase.