„Eu de obicei vin cu paharul plin si cred ca si omul cu care discut este la fel ca mine. De fapt, Maia Sandu nu a spus ca nu are incredere, dar ca increderea se castiga cu timpul. Eu am incredere in PAS. Acest partid vine din acelasi mediu ca si noi, avem idei si scopuri comune. Nu putem pune problema unor persoane concrete, ci problemele oamenilor”, a declarat Nastase.
Andrei Nastase a recunoscut in cadrul emisiunii ca ar dori sa fie el candidatul comun la prezidentiale, insa a dat asigurari ca se va conforma rezultatelor celor doua sondaje, care vor fi gata la finele lunii septembrie. „Eu imi voi respecta cuvantul dat si voi proceda conform intelegerii. Ne asteapta o lupta dificila si, ca un barbat, as lua aceasta responsabilitate si durere pe umerii mei”, a spus liderul PPPDA.
Andrei Nastase a spus ca formatiunea pe care o conduce va face abstractie de geopolitica in campania electorala. „Trebuie sa lasam geopolitica la o parte. Noi nu vom merge pe aceasta cale. Vom explica oamenilor ca viata, justitia, drumurile in Uniunea Europeana sunt mai bune, dar putem sa le facem si singuri la noi acasa”.
