13.03.2012

Alexandru Tanase: PCRM e in drept sa boicoteze sedintele Parlamentului, in 2009 opozitia tot n-a recunoscut alegerile

Atata timp cat nu recurg la violente, comunistii au dreptul sa boicoteze sedintele legislativului, mai ales ca si in 2009, opozitia, care este acum la guvernare, la fel nu a recunoscut legitimitatea alegerilor. Este opinia presedintelui Curtii Constitutionale Alexandru Tanase, care, in cadrul unui interviu pentru Europa Libera a mentionat ca actiunile PCRM se incadreaza in drepturile si libertatile pe care le are opozitia intr-un stat democratic.
Alexandru Tanase: PCRM e in drept sa boicoteze sedintele Parlamentului, in 2009 opozitia tot n-a recunoscut alegerile

”Iarasi este dreptul parlamentarilor sa nu participe la lucrarile Parlamentului, consecintele în acest sens nu pot fi cuantificate sau calculate prin prisma normei juridice, este vorba de o actiune politica, nu este Republica Moldova unica tara unde opozitia recurge la asemenea modalitati de protest politic, cum ar fi boicotarea sedintelor Parlamentului. Atîta timp cît actiunile care au loc în ultimul timp în Republica Moldova din partea opozitiei nu au o natura violenta, nu submineaza ordinea constitutionala, ele fac parte din acel arsenal de instrumente politice care, de fapt, sunt la îndemîna opozitiei nu doar în Republica Moldova, dar cred ca si în alte state. Vreau sa va amintesc ca si dupa alegerile din 2009 din aprilie, opozitia parlamentara de la acea vreme, care acum este majoritatea constitutionala la fel nu a recunoscut legitimitatea acestor alegeri. Asta nu înseamna înca nimic din punct de vedere legal ca si consecinta juridica, este vorba de un mesaj mai mult politic, cel putin asa îl înteleg eu”, a explicat Tanase.

Totodata, presedintele CC nu a vrut sa dea calificari categorice. „În calitate de presedinte a Curtii Constitutionale eu nu doresc sa intru în polemici juridice cu opozitia parlamentara. Vreau sa spun doar atît, ca opozitia este o institutie fundamentala a unui sistem democratic, ei au dreptul la propriul lor punct de vedere, au dreptul sa nu fie deacord cu alegerea sefului statului. Eu cred ca însasi, ma rog, acea optiune politica de a nu recunoaste, politic ma refer, nu juridic, alegerea sefului statului face parte din acelasi set de drepturi si libertati democratice pe care le are o opozitie într-o societate democratica”, a mentionat acesta. 

Tanase a declarat ca actualmente exista o sesizare vizavi de alegerea presedintelui. ”Curtea Constitutionala are înregistrata o singura sesizare care este în conexiune cu procedura de alegere a sefului statului si este vorba despre sesizarea deputatului Godea, este vorba despre contestarea anumitor modificari care au fost introduse de Parlament în Legea privind procedura de alegere a presedintelui Republicii Moldova”, punctat Tanase.