Tanase a mentionat ca pe tot parcursul lunii cei doi se intalneau la sedinte de guvern si la intalnirile de partid, dar, cand venea vorba de o conversatie la telefon, Vlad Filat nu era de gasit.
Alexandru Tanase a parasit PLDM dupa ce a fost numit judecator la Curtea Constitutionala. Ulterior acesta a declarat ca este nemultumit de felul in care se iau deciziile in partid, lucru mentionat si de Mihai Godea la emisiunea InPROfunzime.
In cadrul aceleiasi emisiuni de la Publika TV, Vitalie Nagacevschi a declarat ca premierul i-a propus functia de Ministru al Justitiei. ”Acum o saptamana m-a telefonat chiar Vlad Filat si m-a invitat in biroul sau de la Guvern si mi-a propus sa fiu ministru al Justitiei. Dupa o introducere de cateva minute, mi-a spus ca a fost mirat ca m-a apelat, la care i-am spus ca si eu sunt mirat ca anume el m-a telefonat”, afirma Nagacevschi. "Nu regret ca am facut-o. Ce sa regret, o functie de 3-4 luni specificata in CV?", a mai adaugat acesta.
Vitalie Nagacevschi s-a retras din partid dupa ce a acceptat sa fie avocatul omului de afaceri Vlad Plahotniuc.
