22.12.2020
Alexandru Jizdan, despre interlopul Nazaruc: "Politia de frontiera a fost semnalata ca prin frontiera trece o persoana care este anuntata in cautare, dar dupa ce un politist a vorbit cu cineva, acestuia i s-a permis sa treaca"

Deputatul PD, Alexandru Jizdan, a declarat in cadrul emisiunii InPROfunzime ca Procuratura poate cu usurinta sa depisteze persoanele care sunt implicate in aducerea in tara a interlopului Gheorghe Nazaruc. Totodata, deputatul a declarat ca au fost tentative de corupere a celor care investigheaza cazul, atat in instanta de judecata, cat si in Procuratura. 

Alexandru JIZDAN, DEPUTAT PD: "Interlopul Nazaruc. Ne intrebam de unde are o a doua identitate - Orlov, de ce a venit tocmai in preajma alegerilor prezidentiale si de ce el a putut trece prin aeroportul din RM fara ca sa fie oprit de nimeni. Stiu ca politia de frontiera a fost semnalata de sistem ca prin frontiera trece o persoana care este anuntata in cautare, dar dupa ce politistul de frontiera a vorbit cu cineva, acestuia i s-a permis sa treaca frontiera de stat.

Aici cred ca soarta RM in unele situatii poate sa o decida Procurorul General impreuna cu echipa sa."

Jizdan sustine ca Procuratura Generala ar trebui sa ia atitudine de aceasta trecere a frontierei, sa vada daca sistemul a functionat si sa aflam cu-i i-a sunat politistul de frontiera atunci cand Orlav, sau Nazaruc, trecea frontiera de stat.

Totodata, deputatul mentioneaza ca dosarul poate fi expediat in instanta de judecata in maxim o saptamana, iar beneficiarii, cei care au fost implicati, pot fi scosi la iveala foarte rapid.

Intrebat de ce este atat de periculos acest individ, deputatul PD a declarat ca:"Acest personaj este cunoscut in lumea interlopa si el a figurat in mai multe cazuri, in mai multe infractiuni si tocmai pentru acest lucru era urmarit de catre RM. Noi, oameni urmariti si anuntati in cautare, avem sute. Acest om nu este un personaj simplu, iar faptul ca aflandu-se in cautare a trecut nestingherit frontiera RM este foarte grav.

Am primit semnale ca consultarile au fost facute cu cei de la Ministerul de Interne, cu conducatorii Ministerului de Interne.

De ce a venit in preajma alegerilor? Astazi, aflandu-se in penitenciarul nr. 13, fiind investigat de procurori ar trebuit sa fie intrebat de procurorii pe caz".

Deputatul PD a declarat in cadrul emisiunii ca cunoaste mai multe despre acest caz si spune ca au fost tentative de corupere a celor care investigheaza cazul, atat in instanta de judecata, cat si in Procuratura. 

Gheorghe Nazaruc, alias „Jora”, care este si mana dreapta a liderului criminal Grigore Caramalac, alias Bulgaru,  a trecut frontiera de stat a Republicii Molodva, avand misiunea de a destabiliza situatia din tara dupa alegerile prezidentiale. In noaptea de 13 noiembrie, Nazaruc a aterizat pe Aeroportul International Chisinau, iar in timpul controlului vamal, politistii de frontiera nu au intreprins nicio  actiune de retinere.

Anterior un deputat PAS il acuza pe Ministrul de Interne ca i-a permis acestuia sa intre in tara ca sa il ajute pe Igor Dodon la prezidentiale, iar Voicu spunea ca de fapt, sistemul nu a functionat cand acesta a trecut frontiera. 

Reprezentantii presedintiei au spus atunci ca declaratiile deputatului sunt speculatii politice. Totodata, Renato Usatii a anuntat intr-o conferinta de presa ca Nazaruc a venit in tara cu scopul de a-l intimida pentru a-l sustine pe Igor Dodon in turul doi al alegerilor prezidentiale.

Nazaruc a fost condamnat in Federatia Rusa pentru atac armat. Acum aproximativ doua luni, el a fost eliberat dintr-o puscarie din Rusia, iar in preajma alegerilor prezidentiale a venit, cu avionul, in Republica Moldova. Dupa ce a parasit tara, pe data de 30 noiembrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a retinut pe Nazaruc in orasul Odesa. 

In decembrie 2016, Gheorghe Nazaruc a fost pus sub invinuire pentru santaj in proportii deosebit de mari, dupa ce ar fi cerut de la un om de afaceri 13 milioane de ruble rusesti, la indicatia lui Grigore Caramalac. Unterior la cererea procurorilor PCCOCS, in ianuarie 2017, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare international. 

Interlopul are trei identitati, acesta mai detine un pasaport moldovenesc in care figureaza cu numele Gheorghe Chelmescu, si un pasaport eliberat de catre autoritatie de la Moscova, in care apare cu numele de Gheorghe Orlov.

Articole din aceeasi categorie