04.05.2012

BOMBA langa ambasada Belarusiei? Automobilul care a pus pe jar genistii! Ce explicatie a avut soferul masinii

Un sofer care s-a dus sa caute preotul ca sa mearga la o inmormantare si si-a parcat in graba masina intr-un loc interzis a pus pe jar genistii. Acestia au verificat automobilul crezand ca ar putea fi vorba despre un atac cu bomba. Incidentul s-a produs in aceasta dimineata, langa ambasada Belarusiei.
BOMBA langa ambasada Belarusiei? Automobilul care a pus pe jar genistii! Ce explicatie a avut soferul masinii

Un automobil de marca Volkswagen, parcat neregulamentar in fata ambasadei Republicii Belarus de pe strada Mateevici din capitala, a fost verificat de genisti. Asta dupa ce oamenii legii au observat cateva obiecte suspecte in interiorul masinii si s-au gandit ca acestea ar putea contine materiale explozibile. Potrivit politiei, alerta a fost falsa. In masina nu a fost depistat niciun explozibil.

Proprietarul automobilului a declarat ca se grabea ca sa ajunga la o inmormantare si a parcat fara sa tina cont de indicatorul "parcare interzisa", pentru ca a plecat pana la biserica de langa Universitatea de Stat ca sa-l insoteasca pe preot. Obiectele "suspecte" din masina erau de fapt instrumente muzicale. Barbatul s-a ales cu proces verbal pentru parcare interzisa si a fost amendat cu 800 de lei si 5 puncte penalizare.