Circa 109 milioane de alegatori sunt chemati la urne incepand cu ora locala 08.00 in intreaga Rusie, cea mai mare tara din lume, care se intinde pe noua fusuri orare.
Avand in vedere decalajul orar, scrutinul s-a deschis sambata la ora 20.00 GMT (22.00 ora Moldovei) in Extremul Orient rus, la Moscova birourile de vor s-au deschis la ora 04.00 GMT (06.00 ora Moldovei), iar votul se va incheia la Kaliningrad, la ora locala 20.00 (19.00 ora Moldovei), in extremul vestic al tarii.
La Vladivostok (Extremul Orient), invatatoare Zinaida Bikova, in varsta de 73 de ani, a declarat ca a votat in favoarea lui Putin.
"Ceilalti candidati nu imi plac, iar Putin stiu ce a facut", a declarat ea.
"Cu Putin stiu la ce sa ma astept", a declarat o alta alegatoare, Galina Samalvovici, in varsta de 76 de ani.
Fostul agent KGB a pierdut net din popularitate dar ramane creditat cu aproximativ 60 la suta din voturi, potrivit ultimelor sondaje. El ar putea castiga alegerile inca din primultur, la fel ca si la precedentele mandate prezidentiale din 2000 si 2004.
Putin a lasat presedintia subordonatului sau Dmitri Medvedev in 2008 deoarece Constitutia ii interzicea un al treilea mandat consecutiv.
La conducerea Guvernului, el a ramas totusi cel mai influent om politic din tara, iar Medvedev a renuntat sa se prezinte la aceste alegeri, retragandu-se in favoarea mentorului sau.
Ceilalti patru candidati sunt comunistul Ghennadi Ziuganov (plasat al doilea in sondaje, cu 15-20 la suta), populistul Vladimir Jirinovski, miliardarul Mihail Prohorov, nou-venit pe scena politica, si candidatul de centrul Serghei Mironov.
Toti s-au straduit insa sa nu il atace frontal pe fostul director KGB, in timp ce niciun membru al opozitiei radicale nu a primit autorizatia de a candida la aceste alegeri.
Campania electorala a fost marcata de folosirea masiva a resurselor statului in favoarea lui Putin, de presiuni si intimidari, mai ales impotriva opozitiei si a presei independente, precum si de practici de vot sub constrangere in provincie, a apreciat organizatia neguvernamentala rusa Golos, intr-un raport publicat joi.
Aceasta asociatie, care se afla in colimatorul autoritatilor dupa ce a denuntat fraude masive la alegerile legislative din decembrie, a anuntat ca are peste 2.500 de corespondenti in tara.
Partidul Comunist a declarat, la randul sau, ca a mobilizat mii de observatori in sectiile de votare.
O jurnalista AFP a constatat duminica dimineata in birourile de vot din Moscova prezenta a numerosi observatori.
Marturiile si imaginile video cu presupuse fraude, plasate pe internet, au contribuit la intensificarea miscarii de contestare inedita cu care se confrunta regimul rus de aproape trei luni.
Putin a avut o atitudine ambigua fata de aceasta contestare, fie acuzand opozitia si observatorii ca servesc interesele straine, fie anuntand instalarea unor camere web in fiecare birou de vot pentru a supraveghea procesul electoral.
Potrivit autoritatilor, 180.000 de astfel de camere au fost instalate in cateva saptamani si transmit in direct desfasurarea scrutinului.
Eficienta unei astfel de initiative a fost pusa insa la indoiala de misiunea de monitorizare a OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa) din Rusia.
Partidul Comunist afirma ca primele fraude au fost constate duminica la Vladivostok.
Participarea parea destul de mare duminica dimineata, la Ciukotka (Extremul Orient) 27 la suta dintre alegatori au votat in primele doua ore in pofida temperaturii de minus 27 de grade Celsius.
"Daca rata de participare era asa de ridicata in Ciukotka la ora 08.00 dimineata, ne putem astepta ca aceasta cifra sa fie foarte interesanta", a declarat seful Comisiei Electorale, Vladimir Ciurov.
Miliardarul Mihail Prohorov a fost unul dintre primii care au votat in regiunea Krasnoiarsk (Siberia de est), potrivit imaginilor camerelor web, transmise in timp real pe site-ul oficial http://webvybory2012.ru/.
"Aleg o noua Rusie. Totul nu trebuie decat sa inceapa", a declarat el, potrivit agentiei RIA Novosti.
Ceilalti patru candidati, intre care si Putin, urmeaza sa voteze in cursul zilei la Moscova, la fel ca si presedintele Dmitri Medvedev.
Opozitia, care considera procesul electoral falsificat si denunta dinainte victoria lui Putin in primul tur, a facut deja apel la mobilizare, luni, in centrul Moscovei, la o zi dupa alegeri.
Politia a anuntat ca a mobilizat peste 6.000 de agenti suplimentari la Moscova.
"Nu sfatuiesc pe nimeni sa testeze rezistenta fortelor de ordine la Moscova. Mobilizam intariri si motivul pentru care facem acest lucru este clar. Suntem pregatiti sa asiguram securitatea", a declarat vineri seful politiei din Moscova, Vladimir Kolokoltev, citat de Interfax.
El a afirmat ca politia a reperat pe Internet apeluri la "inarmarea cu bare de fier, bate si alte obiecte de acest tip".
Manifestatiile au reunit din decembrie zeci de mii de persoane in capitala si alte cateva mii in alte orase ale tarii, sub sloganul "Rusia fara Putin".
Organizatiile proguvernamentale au facut apel, la randul lor, la mobilizarea a zeci de mii de militanti in Piata Manej din apropiere de Kremlin, duminica seara.
