24.02.2015

Alegerile locale vor fi amanate? Cand ar putea avea loc acestea

Vicepresedintele Parlamentului, Liliana Palihovici a declarat ca data alegerilor ar putea fi amanata pana, cel tarziu, in luna octombrie.
Alegerile locale vor fi amanate? Cand ar putea avea loc acestea

Invitata la emisiunea "Ochiul Public", Palihovici a declarat ca alegerile locale, programate pentru vara acestui an, ar putea fi organizate in luna octombrie. Si asta pentru ca, este necesar de a realiza reforma teritorial-administrativa.

"Cea mai corecta abordare ar fi sa votam in Parlament reforma teritorial-administrativa. Alegerile vor avea loc in 2015. Este vorba de numarul de zile cat poate fi transferat. S-ar putea in septembrie, octombrie. Termenul limita pe care il admite legislatia RM este luna octombrie."

Alegerile locale din acest an ar trebui sa se organizeze dupa noi reguli, conform prevederilor Legii privind administratia publica locala. Potrivit noii Legi, Chisinaul trebuie sa aiba un primar general si cinci primari de sector. Pe langa Consiliul Municipal Chisinau vor activa si consiliile sectoriale. Atat primarii, cat si consilierii, vor fi alesi direct de catre cetateni. 

Comisia Electorala Centrala a cerut de la Guvern suma de 90 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor locale din acest an.

*sursa foto: consiliulong.md