13.04.2021
Ala Nemerenco, dupa ce a inceput administrarea dozei II a Pfizer: "Admirati-i pe “salvatorii” vaccinului. Vor defila falnic sa-si ia rapelul meritat cei cu bujori in obrajori, burti impresionante..."

Consilierul Maiei Sandu pe domeniu sanatatii, Ala Nemerenco, a venit cu un comentariu dupa ce a inceput administrarea dozei II a Pfizer. Consiliera a sugerat Ministerului Sanatatii sa solicite niste demisii.

Ala NEMERENCO, CONSILIERA MAIEI SANDU IN DOMENIUL SANATATII: "De astazi, pe parcursul a catorva zile puteti urmari cum vor defila falnic spre centrele de vaccinare sa-si ia rapelul meritat cei cu bujori in obrajori, burti impresionante, fosti si prezenti inalti functionari de stat, baroni locali cu toata suita lor de neamuri pestrite, mii de “eroi” care s-au infruptat fara scrupule din dozele predestinate medicilor, sau batraneilor singuri aflati in grija statului, din acea ultima maaaareee picatura pe care ei au salvat-o cu pretul propriei rusini. Admirati-i pe “salvatorii” vaccinului Pfizer.

Atata timp cat asa iesiri vor ramane nepedepsite, nimic in tara aceasta nu se va schimba. Mingea e in curtea ministerului. Sper sa aiba suficient curaj pentru a solicita niste demisii."

Procesul de imunizare cu cea de-a doua doza de vaccin Pfizer a inceput astazi in Moldova. Ministerul Sanatatii, Muncii si Protectiei Sociale a distribuit cele 12.282 doze de vaccin Pfizer/BioNTech din lotul receptionat pe 19 martie, prin intermediul platformei COVAX, catre Centrele de Sanatate Publice teritoriale.

Procesul de imunizare cu prima doza de Pfizer s-a lasat cu scandat, dupa declaratiile consilierul presedintelui in domeniul sanatatii, Ala Nemerenco, precum ca in mai multe institutii din diferite raioane, dar si in capitala ar fi fost vaccinate cu Pfizer persoane care nu fac parte din prima etapa. Ba mai mult, unele doze s-au vinde pentru 300 de euro.

Ulterior, Maia Sandu a prezentat o lista cu asemenea ilegalitati. La Edinet autoritatile au recunoscut ca 100 de doze au fost utilizate pentru functionarii publici. La Cantemir, angajatii primariei au anuntat chiar ei ca au fost vaccinati cu Pfizer, argumentand ca au fost imunizati pentru a nu pierde doze. Aceeasi situatie a fost la Cahul si Glodeni, unde li s-a administrat serul unui deputat si unui consilier. Iar la Institutul Oncologic din capitala o angajata a recunoscut ca au fost invitate rudele lucratorilor medicali pentru a primi vaccinul. 

Iar la Sangerei, Membrii Partidului PACE, al carui presedinte este Gheorghe Cavcaliuc, l-au stropit cu verde de briliant pe Tudor Tutunaru, vicepresedinte al raionului Sangerei, membru al Platformei Demnitate si Adevar. Acestia spun ca au recurs la acest gest in semn de protest, din cauza ca acesta s-ar fi vaccinat impotriva Covid-19 cu una dintre dozele destinate medicilor.

Articole din aceeasi categorie