"Transferul s-a realizat datorita afectiunilor medicale cronice de care sufera, tinandu-se cont inclusiv de recomandarile medicilor specialisti", a precizat Daniela Popescu.
Acesta a fost internat in Sectia Boli Interne, cu o alta persoana privata de libertate, intr-o camera prevazuta cu sase paturi si grup sanitar propriu.
La internarea lui Adrian Nastase in Penitenciarul-Spital Bucuresti Jilava au fost verificate identitatea si documentele de incarcerare, acesta a fost informat cu privire la regulamentul de ordine interioara, au fost intocmite documentele operative cu ocazia primirii in spital si a fost repartizat la salon conform recomandarii medicului de garda.
Totodata, a fost realizat consultul medical, conform procedurilor, "in conditii de confidentialitate", a precizat sursa citata. "Dreptul la asistenta medicala al persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate este garantat. Asistenta medicala in sistemul penitenciar se asigura in mod gratuit, ori de cate ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, potrivit legii", a mai aratat sursa citata.
La 20 iunie, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care a fost acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD. In seara aceleiasi zile, Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, la locuinta sa din strada Zambaccian.
El a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 pana in 26 iunie, cand a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova. In 21 iunie, Nastase a fost operat de o echipa din care au facut parte si medicii Ioan Lascar si Serban Bradisteanu.
