Redam declaratia fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu.
„Intr-un interviu acordat jurnalului dumneavoastra, doamna Monica Macovei, printre altele potentiala candidata la Presedintia Romaniei, face urmatoarele afirmatii, legate de Republica Moldova si despre un presupus refuz al meu, la cererea presedintelui Snegur de unificare: ” Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, insa trebuie sa o facem atunci cand se poate. In '90, se putea. Si mie imi spun tot timpul colegii in Parlamentul European de ce nu ne-am unit atunci. A venit Snegur la Bucuresti, el voia unire. Asteptam sa vedem ce spune Iliescu, iar Iliescu a stat patru ore si a spus nu. Snegur a plecat la Chisinau”.
Afirmatia este mincinoasa, si iresponsabila. Ea dovedeste o crasa necunoastere a evenimentelor care au dus la aparitia Republicii Moldova, ca stat independent, si evolutiile ulterioare ale relatiilor dintre Romania si Republica Moldova. Pentru cineva care doreste sa fie presedinte al Romaniei aceasta ignoranta este nu doar condamnabila, dar si periculoasa.
In 1987, pe fondul schimbarilor politice din URSS, in Republica Sovietica Socialista Moldova(care era mai putin decat Basarabia istorica) a inceput un proces de recuperare a identitatii nationale, in special pe directia recunoasterii limbii romane ca limba nationala si revenirii la grafia latina. Niciunul dintre promotorii acestui curent nu a pus problema unirii cu Romania, aflata atunci la apogeul delirului totalitar ceausist.
Dupa Revolutie lucrurile au evoluat, a avut loc o deschidere catre Chisinau. Dar trebuie sa tinem cont de niste realitati ale momentului, pe care acum se pare ca le-am uitat. Daca cineva a avut un cuvant de spus in privinta viitorului R. S. S. Moldovenesti de la acea data, acel cineva nu putea fi decat cetateanul moldovean. Noi nu puteam decide in locul lui. Nu la Bucuresti s-a decis viitorul Republicii Moldova, si nici la Moscova. El a fost decis la Chisinau, de moldoveni. Ei au hotarat ca vor sa fie independenti, in statul lor, sub conducerea unor lideri alesi din randul lor. Noi nu puteam decat sa aprobam aceasta decizie si sa facem astfel incat independenta Republicii Moldova sa fie efectiva si recunoscuta in plan international, iar comunitatea internationala sa fie garantul ei.
Granitele postbelice sunt rezultatul Tratatului de Pace de la Paris, din 1947. Ele au fost reconfirmate de Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa, de la Helsinki, ca si la Conferinta CSCE de la Paris, din noiembrie 1990 si au fost acceptate de toate statele participante. Recunoasterea Republicii Moldova a fost un act responsabil din partea Romaniei. August 1991 nu avea cum fi momentul unificarii Romaniei cu Republica Moldova. Din foarte multe motive. De natura interna si externa. Dar mai ales externa.
Discutii pe tema unificarii, in cadru restrans, au existat in ambele tari, de genul „ce bine ar fi daca ar fi”. Pe asa ceva nu se poate construi nimic. Apoi, cum ar fi privit moldovenii din stanga Prutului refuzul Romaniei de a le recunoaste independenta? Pentru ca reunificarea implica refuzul Bucurestiului de a recunoaste existenta Moldovei independente. Ar mai fi vrut ei re-unificarea, dupa un astfel de gest? Sigur, nu!