Un grup de unionisti români si moldoveni, care au plecat pe jos de la Alba Iulia pentru a ajunge la Chisinau, au fost opriti duminica la frontiera dintre cele doua tari de agentii moldoveni, pe podul de pe Prut.
Oamenii au trecut fara probleme de vama româneasca, fiind lasati sa treaca frontiera pe jos, dar când au ajuns la Vama Ungheni, politistii din tara vecina i-au oprit. Doar participantii moldoveni la mars au fost lasati sa treaca.
“Cetatenilor români care fac parte din marsul unirii nu li s-a permis trecerea din motiv ca au perturbat ordinea publica în zona de frontiera, cu încalcarea regimului, fiind agresivi cu politia si creând impedimente în traficul rutier”, a declarat ofiterul de presa al Politiei de Frontiera.
Oamenii resping aceste afirmatii si spun ca manifestatia era legala. Au organizat chiar un protest pe podul ce travereseaza Prutul. Ca urmare, 35 de români, printre care si copii sunt blocati de duminica la granita cu Moldova.
