Rand pe rand, cei din Partidul Liberal s-au adunat la piatra comemorativa din Piata Marii Adunari Nationale, pentru a depunde flori.
Pentru cei prezenti la manifestatie 28 iunie 1940 reprezinta o zi neagra.
Vazand oficialii, o femeie s-a grabit sa-i opreasca din drum, ca sa-si spuna pasul.
Un flashmob a fost organizat astazi si de Partidul Unionist Dreapta, condus de fosta liberala Ana Gutu.
Adeptii formatiunii s-au adunat in apropierea unei cladiri, de pe strada Alexandru cel Bun. Locatia nu a fost aleasa intamplator, spun manifestantii.
Pe 28 iunie 1940 trupele sovietice au intrat pe teritoriul dintre Prut si Nistru, care atunci facea parte din componenta Romaniei, executand astfel o prevedere secreta a unui acord dintre URSS si Germania, cunoscuta astazi ca Pactul Molotov-Ribbentrop. Aceasta zi este considerata drept inceputul ocupatiei sovietice, in timp ce exista si voci care spun ca atunci rusii i-ar fi eliberat pe locuitorii Basarabiei de sub dominatia romanilor.
