26.04.2011

Decomunizare la Chisinau cu aprobare de la Moscova?

Motto: "Trebuie sa iei palme de la ai tai si ocara de la straini "“ ca macar asa sa pui in evidenta adevarul pe care, altfel, "¦ putini il vor dezvaluit." Adam Michnik In timp ce AIE urmarea neputincioasa cum isi etaleaza institutiile de forta incapacitatea de a lamuri lucrurile in chestiunea 7 aprilie, la Bucuresti si Moscova s-au petrecut doua evenimente care au scos in evidenta marasmul moral in care se balaceste Moldova de Est. In Romania, a fost instituita Ziua comemorarii romanilor ucisi de regimul sovietic de ocupatie. In Rusia, administratia presedintelui Dmitri Medvedev a elaborat un program amplu de destalinizare a Rusiei.
Decomunizare la Chisinau cu aprobare de la Moscova?

Si desovietizarea vine de la Rasarit?

In legatura cu acest fapt, imi amintesc cum unii dintre liderii miscarii de eliberare nationala refuzau in primele zile de dupa puciul comunist de la 19-21 august 1991 sa proclame independenta Republicii Moldova. „Inca nu-i timpul”, spuneau ei. A trebuit mai intai sa se desprinda oficial de URSS Ucraina si sa faca gesturi incurajatoare Boris Eltin, ca la 27 august sa se hotarasca si Chisinaul.

S-au scurs doua decenii de atunci si lucrurile se pare ca nu prea s-au schimbat in bine. Facem si astazi revolutie cu aprobare de la politie, vorba lui Nenea Iancu. Oficialitatile moldovene asteapta, pesemne, ca decretul lui Mihai Ghimpu cu privire la ocupatia sovietica sa fie ratificat de Moscova ca sa-l adopte apoi si ele. Pana una-alta, acest lucru l-a facut Bucurestiul.

Instituirea Zilei nationale in memoria romanilor-victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor si ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic in nordul Bucovinei si intreaga Basarabie, initiata de deputatul Tudor Pantiru, este e un gest istoric. In treacat fie spus, aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor nu fara probleme. Mai intai, proiectul a primit aviz negativ in Comisia pentru Drepturile Omului. Mai apoi, s-au opus guvernul si Institutul Tismaneanu (IICCMER). Printre motivele invocate se numara si dorinta de a nu pune intr-o situatie jenanta autoritatile de la Chisinau.

Cu balastul sovietic atarnat de gat

Si nici nu-i de mirare. Conducatorii democrati si anticomunisti din Republica Moldova se chinuie cumplit ori de cate ori se pune problema condamnarii comunismului. Ca rezultat, frica lor de a lua pozitie fata de crimele puterii sovietice se constituie deja intr-o problema de-a dreptul internationala, de vreme ce a ajuns sa le dea dureri de cap colegilor de la Bucuresti.

Si asta pe fundalul vorbariei europene si a stilului elegant democratic. Compasiunea autoritatilor moldovene fata de victimele altora n-are margini. Prin torente de lacrimi si cuvinte alese ele si-au exprimat, de exemplu, atitudinea fata de tragedia de la Katyn. Uita numai ca noi avem Katynul nostru.

Fantana Alba, beciurile NKVD-ului, foametea organizata, deportarile staliniste n-au fost altceva decat adevarate acte de genocid indreptate impotriva tuturor romanilor. Cu toate acestea, AIE, ca sa nu mai vorbim de fosta guvernare comunista, nu se incumeta sa spuna adevarul despre ocupatia sovietica, necum sa cinsteasca memoria martirilor.

Este uimitoare, de exemplu, miopia dlor Lupu, Diacov si altora de la PDM care se tem si de umbra lor cand vine vorba de condamnarea comunismului si a atrocitatilor comise de regimul stalinist. Nici PLDM, de altfel, nu exceleaza prin barbatie. Nu e de mirare ca anul trecut majoritatea parlamentara nu a avut curajul macar sa audieze comisia Cojocaru, daramite sa adopte vreo decizie!

Intre timp, pana si Moscova incearca sa se lamureasca cu propria-i istorie. Colaboratorii presedintelui Medvedev afirma ca intreaga lor tara a fost transformata de bolsevici intr-un urias Katyn. Si au dreptate pana la un punct. Vom preciza doar ca Gulagul lor a fost un adevarat abator inainte de toate pentru natiunile ocupate de sovietici.

Oricum, se vede ca rusii vor sa se descotoroseasca de povara macabra a trecutului lor sangeros. Chiar si ei incep sa-si dea seama ca nu au cum sa se impuna in era internetului cu un greu, sufocant si respingator balast sovietic atarnat de gat.

3D pentru procesarea normalitatii

Dar noi? Ce asteptam, noi, dnilor Lupu si Filat? Sa condamne Kremlinul crimele puterii sovietice ca sa aducem apoi la Chisinau putina cenusa pe care s-ar putea ca rusii sa si-o puna fariseic pe cap? Nu muriti de rusine?

Mai cu seama ca deocamdata pocainta anuntata de Moscova nu pare deloc sa fie sincera. Medvedev vorbeste doar de destalinizare, cautand sa-l faca tap ispasitor exclusiv pe gruzinul Koba. Ursul vrea astfel sa imite spectaculos spalarea de pacate pentru a-i lasa cu gura cascata de uimire pe observatorii straini. El urmareste insa nu sa-si schimbe naravul, ci sa reintre in teritoriile desprinse de defuncta URSS cu labele curate. Doreste sa para mai atractiv si mai ademenitor cand ne va lua din nou in brate ca sa ne sugrume la pieptul sau.

In aceste conditii, avem stringenta nevoie de un 3D. Nu este vorba de performanta tehnologie de procesare vizuala, ci de o solutie de asanare morala a Republicii Moldova prin destalinizare, desovietizare si decomunizare. Reparatia istorica, lustratia si eliminarea prin lege a ideologiei si practicilor comunismului sunt trei teste indispensabile pe care trebuie sa le trecem pentru a ne inscrie efectiv in cursa pentru normalitate si supravietuire nationala.