În cadrul unei emisiuni de la postul de radio „Vocea Basarabiei”, o batrâna, Dunare de suparata pe actuala guvernare, tipa la moderator: „Am o pensie de doar 500 de lei. Spuneti-mi, va rog, ministrul Buliga ar putea sa traiasca cu doar 500 de lei pe luna!?”. Nu stiu cine e doamna si care e problema ei concreta, dar mie mi se pare cu totul nedreapta o asemenea abordare. Sa pornim de acolo ca, de la Dumnezeu, nu toti oamenii sunt egali. Unul se naste mai destept, altul mai prost. Unul e harnic, altul e lenos. Unul vrea mai mult de la viata, altul se multumeste cu o coada de peste. Unuia îi place sa aiba casa frumoasa, masina, altul se multumeste si cu un saraies. Unul a însurit prin biblioteci, altul nici nu poate citi. Unul nu doarme noptile, ca sa faca un ban, altul doarme linistit, iar a doua zi, daca are un banut, îl da pe baut. Astfel, si contributia oamenilor la binele comun al statului este diferita. Ca rezultat, un cetatean cu salariu bun sau un om de afaceri (numit de cei saraci dispretuitor „mafiot”) da în buget milioane, altii - cei „relaxati” si „nepretentiosi” - nu dau nimic. Sau alt caz, pe care cred ca-l cunosc toti cititorii. Se vorbeste mult despre datoriile pentru caldura. Pe usa fiecarui bloc o sa vedeti liste din care reiese ca unii cetateni au acumulat datorii de pâna la 100 mii lei. Unii dintre acesti rauplatnici sunt oameni tineri, câstiga bine, cununa si boteaza, dar nu vor sa achite facturile pentru ca stiu ca statul e un prostanac impotent si n-o sa îndrazneasca sa-i puna la punct. Altii însa, mai saraci ca primii, inclusiv batrânii, strâng cureaua, dar îsi achita lunar facturile.
Întrebarea care urmeaza din cele expuse mai sus mi se pare logica si fireasca: cu ce drept, ajunsi la pensie, cei din categoria celor care toata viata lor nu au prea transpirat, pretind pensii mari, ca a „ministrului Buliga”? Nu generalizez, pentru ca sunt situatii între situatii, exista oameni bolnavi, cu handicap s.a.m.d. pe care societatea si statul trebuie sa si-i asume. Asa este crestineste si subscriu si eu principiului solidaritatii umane. Nu trebuie însa sa functioneze principiul solidaritatii smecherilor si profitorilor, care paraziteaza deschis pe munca si eforturile celorlalti - mereu îs în „concedii de boala”, îsi cumpara certificate de invaliditate si primesc pensii - si-s nemultumiti ca sunt mici... Politicienii nu au curajul sa le declare razboi acestora, fiindca ei stiu ca votul unui om cinstit si harnic are aceeasi valoare cu votul unui puturos si profitor. Exista o categorie de „someri”, constructori de înalta calificare, care lucreaza pe la „mafioti” si câstiga cel putin trei mii de euro pe luna. Bineînteles ca nu platesc impozite, ba mai mult - primesc lunar indemnizatii de somaj. Statul nu se ocupa de ei. Vine timpul însa si acestia pretind pensii de la stat, si pensii mari, ca la „ministrul Buliga”. Cu ce drept? ma întreb.
Sa speram ca statul, dar si opinia publica, si presa (!) vor ajunge sa înteleaga aceasta problema. Eu, ca proprietar al unui ziar, nu lucrez la stat, dar dau anual mai bine de un milion în Bugetul statului, fara ca acest stat sa-mi dea ceva în loc. Nu stiu ce pensie voi avea când îmi va veni rândul. De un lucru însa sunt convins: un stat normal si destept trebuie sa rasplateasca efortul, harnicia, contributia personala a cetateanului la prosperarea statului. De aceea, nu fiecare are dreptul sa pretinda la o pensie „ca a ministrului Buliga”. Trebuie odata si odata sa realizam ca, gata, colhozurile nu mai exista!