06.08.2015

Veaceslav Ionita: "Anul acesta, pentru prima data de dupa 1998, populatia va simti ce inseamna sa fii mai sarac decat ai fost". De ce spune ca guvernatorul BNM triseaza

"Anul acesta, pentru prima data de dupa 1998, populatia va simti ce inseamna sa fii mai sarac decat ai fost". Este declaratia facuta de economistul Veaceslav Ionita, fostul sef al comisiei Economie, Buget si Finante din Parlament, prezent in studioul Stirilor Pro TV.
Veaceslav Ionita: "Anul acesta, pentru prima data de dupa 1998, populatia va simti ce inseamna sa fii mai sarac decat ai fost". De ce spune ca guvernatorul BNM triseaza

"Consumul populatiei a scazut dramatic. Agentii economici incearca sa-si mentina cifra de afaceri si si-au redus la maxim profiturile. Ei nu vor putea face fata mult timp si ii va impune situatia sa majoreze preturile. Produsele alimentare si electrocasnice se vor scumpi pe toata paliera. Anul acesta, pentru prima data de dupa 1998, populatia va simti ce inseamna sa fii mai sarac decat ai fost. Cel putin cu 20 la suta oamenii anul acesta vor fi mai saraci si vor consuma mai putin decat au consumat anul trecut. Lucrul acesta ii face sa-si reformateze totalmente consumul. Tot ce poate fi amanat va fi amanat: orice achizitie de obiect de consum lung sau mediu nu va fi facuta, si asta va poate confirma orice vanzator. Oamenii se vor concentra pe produse primare, de baza, iar acestea oricum vor creste in preturi. In saracie, oamenii sunt nevoiti sa cheltuie pe minimul necesar", a explicat economistul.

Rugat sa comenteze declaratia guvernatorului BNM, Dorin Dragutanu, care spunea ca principalele motive ale cresterii inflatiei sunt scaderea remitentelor si a exporturilor, Veaceslav Ionita a spus ca guvernatorul a trisat atunci cand a facut aceste declaratii. "Nu-i sta bine unui guvernator sa triseze intr-un asemenea hal. Domnul guvernator a uitat sa spuna ca cererea de valuta care a adus la prabusirea leului n-a fost conditionata de importatori, dar de cei care au scos banii din tara, de la bancile care au fost delapidate. Trebuia pur si simplu sa spuna: oameni buni, au fost scosi banii din tara, noi am fost nevoiti sa intervenim, n-am intervenit suficient, a avut loc deprecierea valutei cu peste 35 la suta, iar lucrul acesta duce inevitabil la cresterea preturilor si saracirea populatiei. Asta este toata povestea. Iar remitentele si exporturile n-au conditionat, pentru ca s-a echilibrat cu reducerea importurilor, s-a echilibrat totul, oamenii si-au redus consumul. Acest soc de pe piata valutara este categoric conditionat de criza din sectorul bancar".

Joi, Banca Nationala a anuntat prognozeaza scumpiri majore la inceputul anului viitor, cand nivelul inflatiei va ajunge pana 11,6 la suta. BNM sustine ca totul a pornit de la deprecierea leului, dar si de la scaderea remitentelor si exporturilor.