02.07.2015

Dirijat de guvernare? "Tot ce se intampla in domeniul energetic pare a fi un SCENARIU". Jurnalistul de investigatie Ion Preasca, in studioul Stirilor Pro TV

"Tot ce se intampla in domeniul energetic pare a fi un scenariu dirijat". Este opinia jurnalistului de investigatie Ion Preasca, exprimata in aceasta seara in studioul Stirilor Pro TV de la ora 22.30 cu Sorina Obreja.
Dirijat de guvernare? "Tot ce se intampla in domeniul energetic pare a fi un SCENARIU". Jurnalistul de investigatie Ion Preasca, in studioul Stirilor Pro TV

Intrebat de catre cine crede ca ar fi dirijat scenariul, Preasca nu exclude ca acesta este supravegheat din umbra de catre cineva de la guvernare.

La intrebarea de ce ANRE nu a analizat noile tarife pentru electricitate propuse inca cu cateva luni in urma, jurnalistul a raspuns ca propunerea de majorare putea fi examinata inca de anul trecut, dar acest lucru nu s-a intamplat, iar in acest an tarifele nu s-au analizat in prag de alegeri locale, pentru ca asta ar fi insemnat o catastrofa pentru coalitia de guvernare in ajun de scrutin.

Intrebat cu cat crede ca vor creste tarifele, Preasca spune ca furnizorul tinde spre satisfacerea maxima a cerintelor de majorare, de 60%, insa cel mai probabil, din datele acumulate, majorarea va fi de 20-30 la suta. ”In metodologia tarifelor, la o deviere de 3% furnizorul poate cere majorarea tarifului”, a explicat el.

Sorina OBREJA, PREZENTATOARE: ”Daca se va recurge la taierea livrarilor, cum vor asigura autoritatile aprovizionarea cu energie electrica?”

Ion PREASCA, JURNALIST DE INVESTIGATIE: ”Distributia de energie electrica ar putea fi asigurata in proportie de 50% de CET-2 si 20% din Romania. Asta inseamna ca 4 raioane vor fi conectate la sistemul energetic din Romania si desprinse de la cel de la noi. Dar sa nu uitam ca Romania sistemul energetic al Romaniei este ajustat la cel european, pe cand al nostru este asemanator cu cel din Ucraina si statele CSI”.

Desi se afirma ca energia electrica din Romania ar costa mult mai putin, jurnalistul s-a aratat sceptic in aceasta privinta: „Faptul ca energia din Romania este mai ieftina este o chestiune relativa. Daca calculam transportul si alte cheltuieli aferente, obtinem un pret aproape egal cu cel existent”.

Ion Preasca a mai spus ca 13-14% din balanta energetica a Republicii Moldova reprezinta surse regenerabile.

Amintim ca astazi directorul general al Agentiei de Reglementare in Energetica a fost audiat in plenul Parlamentului in legatura cu situatia incordata din sectorul energetic. Acesta a afirmat ca curentul electric se va scumpi, insa deocamdata nu a putut specifica cu cat.