Începe cu faimosul crainic de la Radio Moscova, Iuri Levitan, anunţând solemn încetarea din viaţa a corifeului ştiinţei, continuatorul „mareţei opere a lui Lenin”, strategul neîntrecut, etc. Apar imagini cu femei plângând, cozi nesfârşite, trei zile şi trei nopţi, un fluviu uman în faţa Casei Sindicatelor din Moscova, avalanşe de coroane de flori. Isterie generala, sentiment de sfârşit al lumii. Coregrafia este perfecta.
Apar delegaţiile din ţarile sovietizate conduse de micii Stalini locali, de la Klement Gottwald şi Mátyás Rákosi, la Walter Ulbricht şi BolesÅ‚aw Bierut. Sunt acolo, desigur, Palmiro Togliatti, Jacques Duclos şi Dolores Ibárruri. Ba chiar şi preşedintele Urho Kekkonen al Finlandei „finlandizate”. Îl vedem pe Ciu Enlai înclinându-se pâna la pamânt lânga sicriul monstrului. Mareşali, scriitori, balerine, pionieri, aviatori, colhoznice şi preoţi.
Delegaţia PMR/RPR: paşesc primii Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Chişinevschi, urmaţi de Mihail Sadoveanu şi Petru Groza, la rândul lor urmaţi de Miron Constantinescu şi Gheorghe Apostol. Ultimul, în uniforma de general, foarte tânar, Nicolae Ceauşescu. Avea 35 de ani. Ma întreb daca aparea în componenţa oficiala a delegaţiei. Am îndoieli. Poate ca atunci s-a gândit prima oara la cum ar putea organiza el, peste ani, funeraliile lui Dej. Avea sa o faca dupa 12 ani…
Frapante sunt narile enorme ale lui Koba. Parca şi mort fiind, continua sa adulmece inamicii. Fostul comandant din „Colonia penitenciara” de Kafka. „Motanul negru” al lui Bulat Okudjava, cel care face atât de „nevesela casa în care traim” („potomu tak nevesiolii dom v kotorom mi jiviom”). „Plaieşul de la Kremlin” despre care a scris Osip Mandelştam cea mai importanta poezie politica a secolului trecut şi pentru care a platit cu viaţa.
Muzica funebra, Wagner, Chopin, Ceaikovski (Simfonia Patetica), Simfonia a Şaptea de Beethoven. Mitingul de doliu deschis de Nikita Sergheievici Hruşciov, primul secretar al organizaţiei de partid din Moscova, discursurile unor Gheorghi Maximilianovici Malenkov, Lavrenti Pavlovici Beria, Viaceslav Mihailovici Molotov.
Doar Molotov pare trist. Beria vorbeşte despre învaţatura nepieritoare a lui Lenin şi Stalin. Va urma îmbalsamarea, parte a ceea ce religia politica bolşevica numeşte „eternizarea memoriei” liderului decedat. Beria va fi „demascat” ca agent, tradator şi spion peste doar câteva luni. Va fi împuşcat, vorba procurorului suprem al stalinismului dezlanţuit, „ca un câine turbat”. Andrei Ianuarievici Vîşinski moare şi el în 1954, scapând de anchetele ce-ar fi urmat inevitabil. Rafuieli, vendete, crime—Istoria comunismului în secolul XX.
Arthur Koestler spunea în Invisible Writing ca, „În câteva decenii comunismul a parcurs drumul de la primii creştini la familia Borgia”. Şcoala în care s-au format Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Şcoala care i-a învaţat ca, pentru cauza sacra a Partidului, orice viciu devine o virtute, orice crima este justificata şi justificabila, orice tradare este onorabila. Pentru ca nu exista valori absolute, iar onoarea este, n’est-ce pas, condiţionata social, subordonata „intereselor de clasa”…
Sursa: europalibera.org