Asa cum de foarte multe ori a afirmat Ken Jowitt, s-au creat condiţiile pentru o situaţie noua, extrem de periculoasa, în care lipseau normele internaţionale de pâna atunci, iar comportamentul actorilor implicaţi nu putea fi anticipat. Existau astfel, înca de atunci, premisele unui haos global. Acest diagnostic nu exprima însa, sub nicio forma, vreun regret pentru lumea de dinainte de 1989.
El avea doar rolul de a atrage atenţia asupra faptului ca revoluţiile si „extincţia leninista” au generat o realitate complet noua. Mai mult decât atât, contextul radical diferit a impus o reevaluare a principalelor concepte care au dominat dezbaterile intelectuale în secolul al XX-lea: liberalism, naţionalism, societate civila, socialism si, de ce nu, însaşi viziunea noastra asupra libertaţii la sfârşitul uneia dintre cele mai violente etape din istoria omenirii.
Pentru impactul momentului 1989 asupra iniţiativelor de regândire a agendei liberale, câteva titluri din anii ’90 sunt de maxima relevanţa: Jerzy Szacki, Liberalism after Communism (Budapest and London: Central European University Press, 1995) şi Ira Katznelson, Liberalism’s Crooked Circle: Letters to Adam Michnik (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1997).
Asa cum am menţionat şi cu alte ocazii, întrebarea fundamentala ramâne: au fost evenimentele din 1989 cu adevarat revoluţii? Daca raspunsul este afirmativ, atunci trebuie sa analizam diferenţa dintre acestea si momente istorice similare (de exemplu, Revoluţia Franceza din 1789 sau cea din Ungaria din 1956). Daca el este negativ, consider întemeiat sa ridicam o alta problema: ce anume au fost ele? Simple fantasme, rezultatul intrigilor oculte ale unor birocraţii în criza care au fascinat întreaga lume, dar nu au schimbat în mod fundamental „regulile jocului”? Ultima formulare este esenţiala pentru a înţelege semnificaţia a ceea ce s-a întâmplat în 1989.
Acordând atenţie modului în care s-au schimbat „regulile jocului”, avem posibilitatea de a aprecia cu adevarat consecinţele si moştenirea anului 1989. Consider ca transformarile din principalele ţari din Europa Centrala (mai ales) si de Est au fost revoluţii politice care au provocat decisiv si ireversibil schimbarea regimurilor din aceasta parte de lume.
În locul unor sisteme ideocratice, dominate de partidul unic, revoluţiile au creat entitaţi politice pluraliste. Au permis foştilor subiecţi ai despotismelor ideologice (membri ai unor societaţi închise) sa-si recapete drepturile civice si naturale si sa se implice în construirea unor societaţi deschise (vezi cartea lui Ivo Banac, ed., Eastern Europe in Revolution, Ithaca, NY and London: Cornell University Press, 1992). În locul unor economii planificate, toate aceste societaţi au adoptat economii de piaţa.
Pe parcursul acestui proces menit a raspunde la trei provocari fundamentale (crearea pluralismului politic, economiei de piaţa si sferei publice), unele ţari au avut mai mult succes decât altele. Dar este indiscutabil faptul ca în toate ţarile din fostul bloc sovietic, ceea ce înainte era un sistem monolitic (o partocraţie monista) a fost înlocuit de unul dominat de diversitate cultural-politica (vezi şi cartea lui Claus Offe, Varieties of Transition: The East European and East German Experience, Cambridge, MA: MIT Press, 1997).
Chiar daca nici astazi nu putem afirma cu certitudine ca toate aceste ţari au devenit democraţii liberale funcţionale, este totuşi crucial sa subliniem ca, în toate aceste cazuri, leninismul bazat pe uniformitate ideologica, represiune, dictatura asupra nevoilor umane (Ágnes Heller) si încalcarea flagranta drepturilor omului au disparut (dar nu fara dureroase urme).