Explica faptul ca în memoriile Nadejdei Mandelstam gasim detalii pe care nu le stiam, se prea poate—dar pe care cu greu am fi îndraznit sa le închipuim adevarate: anume, ca trebuie sa fi existat un anumit numar de oameni care nu si-au schimbat nicicând valorile. Ca nicicând nu au crezut astfel de oameni faptul ca istoria avanseaza în al ei mars neînduplecat prin sacrificarea victimelor.
Acesti oameni au stiut ce este si ce nu este crima în acea perioada. Hannah Arendt cugeta la cât de greu va fi fost sa „pastrezi o asemenea integritate a mintii” în timpul acelor ani. Altii ar fi putut sa se îndoiasca, dar Nadejda Mandelstam nu a facut-o niciodata, spunea profesoara Arendt—ea stia! Tot ea era capabila sa distinga între ceea ce credea, ceea ce trebuia sa faca si ceea ce era pur si simplu o minciuna. Hannah Arendt a descris Hope Against Hope drept „unul din cele mai marete documente umane” ale secolului. Cartea este cu atât mai remarcabila cu cât, continua ea, aceasta femeie nu este un artist; ea nu este un scriitor; „ea este doar o mare personalitate morala”.
Nikita Hrusciov a fost unul din cei mai fideli locotenenti ai lui Stalin. Înzestrat cu o obedienta dusa la extrem, el a urmat ordinele khoziain-ului (patronului, boss-ului, sefului) fara clintire. Era un adept fanatic. Toate acestea fac din revolta împotriva fostului idol cu atât mai dramatica. Atunci când ataca mitul lui Stalin în februarie 1956, Nikita Hrusciov rupe practic cu propriul sau trecut.
Asa cum spunea cândva si filosoful italian Lucio Colletti, „Hrusciov a reprezentat într-adevar un moment crucial în istoria postbelica. ...a simbolizat într-adevar încercarea—oricât de inadecvata si discutabila—de a declansa un proces de transformare a societatii sovietice printr-o condamnare radicala si violenta a lui Stalin”. Stalinistii de serviciu (Molotov, Malenkov, Thorez, Mao, Enver Hoxha, Gheorghiu-Dej, Rákosi, etc.) o stiau. Toti l-au detestat profund. Discursul Secret va ramâne ca unul din cele mai importante documente ale secolului XX...
Nu încape îndoiala, filosoful politic si economistul de secol XIX pe nume Karl Marx nu a fost stramosul intelectual direct al lui Stalin. Filiatia a fost mediata (vermittelt) de Plehanov, Lenin, social-democratii gruzini, pâna la un punct chiar de marxismul austriac. Si totusi, asa cum au aratat Leszek KoÅ‚akowski, Martin Malia si Andrzej Walicki, stalinismul a fost unul din principalele curente ale marxismului într-un secol al devastatoarelor furtuni ideologice. Stalin da, s-a perceput pe sine ca marxist si a actionat în consecinta.
Nu a fost vorba doar de simpla sete de sânge, vendeta compulsiva sau vreun apetit gargantuesc pentru putere printre factorii care i-au motivat operatiunile genocidare, dar, mai mult ca orice altceva, a fost vorba de convingerea sa ferma ca era adevaratul discipol al lui Lenin. La rându-i, Lenin fusese convins ca era singurul succesor apostolic al lui Marx…
Partidul Comunist Român (membru al Internationalei a Treia) a fost fondat pe 8 mai 1921. Pe parcursul întregii sale existente, legala, clandestina, sau la putere, el a fost dedicat cu arme si bagaje mitologiei staliniste si s-a opus în mod visceral oricaror tentatii liberale. În 1956, liderii comunisti români au respins destalinizarea si s-au înhamat, mai întâi timid, apoi fatis, la un proces de desovietizare fara liberalizare.
Dupa ce Nicolae Ceausescu a ajuns la putere în martie 1965, succedându-i lui Gheorghiu-Dej, el a simulat, manipulat si exploatat sentimente nationaliste, inclusiv antisemitismul si ungarofobia. În acest sens, asa cum am încercat sa demonstram Marius Stan si cu mine într-un alt loc, au existat trasaturi semnificative care au definit ceea ce numim national stalinismul în România, Polonia (MieczysÅ‚aw Moczar si asa-numita factiune a partizanilor) si chiar Albania lui Enver Hoxha. Sa mai spunem doar ca anul 1968 a fost crucial prin aceea ca a evidentiat diferentele majore dintre comunismul national al lui Tito, socialismul cu fata umana al lui DubÄek si national stalinismul etnocentric.
Sursa: europalibera.org