Respingerea tuturor valorilor ofera un confort extatic nu doar pentru militantii activi care comit în mod direct crimele, ci si pentru cetatenii de rând care îi sustin pe liderii ce justifica aceste crime. Nihilismul a debutat cu teroristii rusi din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Nu aveau nici cea mai vaga idee despre ceea ce vor sa întreprinda.
Toate ideile despre viitor erau atât de vagi pentru ca ei credeau într-adevar ca Utopia se poate înfaptui daca faceau ce trebuie facut aici si acum. Iar acea cale se baza pe dinamita facuta de mâna. În viziunea lor, odata ce omorau, lichidau, asasinau destui oameni, Revolutia ar surveni pe data, iar omenirea ar fi pe loc fericita. Apocalipsul ar avea loc aici, în aceasta vale a plângerii printr-o cataclismica purificare. Sclavii ar deveni stapânii universului.
Mânati în lupta de violenta si furie în numele Fericirii pentru toti (toti, adica cei care mai stau în picioare dupa ce va fi trecut frenezia lor genocidara, deoarece, asa cum le placea unor nihilisti sa admita, ar fi fost poate nevoie ca noua din zece oameni sa moara pentru atingerea scopului lor final), ei au devenit pur si simplu adeptii fanatici ai unui cult al bombei. Fetisul violentei însemna ca oameni fara orgoliu erau în fapt oameni fara inima.
Asta este ceea ce face ideologia: ia bunele intentii si îi determina pe partizanii ei sa performeze la noi cote ale raului.
Lumea (jurnalisti, comentatori, politicieni) vorbeste încontinuu despre „post-adevar” („post-truth”). Este înca un exemplu despre cât de neputinciosi suntem în fata furiei brute.
Nu traim într-un stat post-evidenta—ce înseamna pâna la urma acest concept, daca e sa ne gândim serios? Este totul o minciuna. Minciunile sunt acum puternice, la fel ca înainte. Stupiditatea, idiotenia, inclusiv cea morala, este din nou în voga, asa ca suntem amenintati cu totii.
Studierea istoriei marxismului devine vitala daca vrem sa ajutam victimele acestui nou val, oricare ar fi ele. Daca este sa ne recunoastem umanitatea si sa rezistam unor astfel de minciuni, atunci istoria marxismului, aceasta imensa fantezie a salvarii, este esential a fi înteleasa.
În secolul XXI, ea ne poate învata înca ce trebuie sa facem, ce trebuie sa nu facem si la ce consecinte trebuie sa ne asteptam în urma actiunii sau inactiunii noastre. Succesor al marxismului secolului XX, nascut din aceiasi matrice a deznadejdii convertita in asteptare mesianica, noul radicalism utopic este un mit salvationist, o himera, o Fata Morgana.
Sursa: europalibera.org