Aceştia erau constituiţi în mare din intelectuali de un tip cu totul diferit—nu profesori de marxism academic sau studenţi, ci oameni care se dedicasera în mod irevocabil profesiunii lor—revoluţia. A fost în mare parte acest factor cel caruia Lenin i-a ataşat o semnificaţie enorma şi pe care l-a numit «fermentul revoluţiei»; a fost aceasta secţiune cea pe care a consolidat-o Bogdanov, cu sprijinul activ al tânarului Kamenev şi al altora, în faimosul Birou al Comitetelor Majoritaţii care avea sa-i furnizeze lui Lenin şi armata. ...Trasatura dominanta a caracterului sau, cea care a reprezentat cam jumatate din alcatuirea sa, a fost voinţa lui...” (Anatoli Lunacearski, Siluete revoluţionare, 23 martie 1923)
Nascut Vladimir Ilici Ulianov pe 22 aprilie 1870, la Simbirsk, Imperiul rus, Lenin s-a stins ca preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului (guvernul bolşevic) pe 21 ianuarie 1924. Nascut Iuli Osipovici Tederbaum pe 24 noiembrie 1873 la Constantinopol, Iulius Martov a murit ca socialist democrat în exil pe data de 4 aprilie 1923, la Schömberg, Calw (Germania). Înainte de ruptura, care a fost mai degraba ideologica decât personala, Martov fusese unul din cei mai apropiaţi prieteni ai lui Lenin. Cât îl priveşte pe intelectualul bolşevic Anatoli Lunacearski, Comisarul Poporului pentru Instrucţia Publica al lui Lenin (da, existau câţiva intelectuali în acea secta mesianica!), acesta s-a nascut pe 23 noiembrie 1875 în Poltava, Ucraina, şi a murit pe 26 decembrie 1933 în Menton, Franţa. Altfel, cel mai probabil, ar fi pierit şi el în vâltoarea Marii Terori...
Secolul XX: Mitul cetaţii asediate a fost desluşit de Lenin însuşi, explicit, direct şi apodictic—„Acţiunea istorica nu este o plimbare pe Nevski Prospekt, spunea marele revoluţionar rus Cernîşevski. Un revoluţionar n-ar fi «de acord» cu o revoluţie proletara doar «cu condiţia» ca aceasta sa mearga uşor şi lin, cu condiţia sa existe, înca de la bun început, o acţiune combinata din partea proletarilor din diferite ţari, sa existe garanţii împotriva înfrângerii, sau ca drumul revoluţiei sa fie larg, liber şi drept, sau ca nu va fi nevoie în marşul catre victorie de multe victime, sau sa «aştepţi momentul oportun într-o cetate asediata», sa o apuci de-a lungul unor extrem de înguste, impracticabile, vijelioase şi periculoase poteci de munte. O asemenea persoana nu este un revoluţionar, nu s-a eliberat pe sine de pedanteria intelectualilor burghezi; o asemenea persoana va fi mereu înclinata sa ajunga în tabara burgheziei contrarevoluţionare, precum ai noştri socialişti revoluţionari (eserii) de dreapta, menşevicii şi (deşi mult mai rar) eserii de stânga”. (V.I. Lenin, „Scrisoare catre muncitorii americani”, scrisa în 20 august 1918 şi publicata pentru prima data în Pravda, Nr. 178 din 22 august 1918).
Minima moralia: „Ca omul este o realitate, omenirea o abstracţiune; ca oamenii nu pot fi trataţi drept unitaţi în operaţii de aritmetica politica pentru ca ei se poarta ca simboluri pentru zero şi infinit care disloca toate operaţiile matematice; ca scopul justifica mijloacele doar în cadre foarte înguste; ca etica nu este o funcţie a utilitaţii sociale, iar toleranţa nu este un sentiment burghez marunt, ci forţa gravitaţionala care ţine civilizaţia pe orbita”.—Arthur Koestler, The God That Failed (Zeul care a dat greş)
Sursa: europalibera.org