Si mai interesant este de observat ca subiectul votului mixt nu a fost adus pentru prima data in dezbatere publica de mine. Acest subiect figureaza in programul altor partide, nu al PD (!!), cu care acestea au castigat votul oamenilor. Atunci nimeni nu s-a trezit sa conteste aparitia acestui subiect in programul politic al unor partide, votul mixt a fost chiar un subiect pozitiv, prezentat in fata electoratului ca angajament - si eu nu vad nimic rau in asta.
Ca sa nu se mai exprime altii iar in numele meu, vreau sa fie clara opinia mea: votul mixt nu este vital pentru Moldova, se poate si fara el, iar daca majoritatea decide sa nu fie vot mixt, ne supunem majoritatii, cum e normal intr-o democratie. Insa cei care contesta votul mixt sunt atat de dominati de frica si panica incat nici macar nu sunt capabili sa dialogheze pe aceasta tema, ei stau si lacrimeaza pe la televiziuni. Eu cred ca orice lucru trebuie dezbatut cu calm, cu argumente cu putina barbatie si chiar curaj, daca nu cer prea mult, iar abia apoi trebuie luate decizii.
Faptul ca cei care contesta votul mixt au ales calea panicii in locul unei cai rationale arata cat de disperati sunt unii sa nu-si piarda locul in Parlament, genul de oameni pentru care obtinerea unui nou mandat de deputat este vitala - in conditiile in care altceva in viata poate nu stiu sa faca si plasarea de catre seful lor pe liste de partid, dupa multiple linguseli si mostre de "devotament" fata de sef, e singura lor sansa de supravietuire.
Probabil sunt unii carora sa le spuna vecinul cand ajung acasa "domnule deputat" e tot ce puteau spera mai bun de la viata. Sunt unii care n-au facut nimic in mandatul de deputat, nici macar nu ati auzit de numele lor timp de 4 ani, iar acum e normal sa se teama de sistemul mixt, care i-ar duce in fata alegatorilor, la judecata directa. Ori pentru unii e mai usor sa-si linguseasca seful de partid decat sa convinga o tara intreaga ca merita sa fie votati.
Si acum sa ne oprim putin si la "prietenii" nostri din PCRM, caci ei sunt cei care tremura doar la auzul cuvantului “mixt”. La ei e mai mult decat pare la prima vedere, la ei e o lupta pe viata si pe moarte. De ce? E simplu. Daca la centru mai exista cativa oameni in PCRM care au valoare, in teritoriu comunistii au oameni foarte slabi, iar ei stiu foarte bine ca in cazul votului mixt ar pierde alegerile in teritoriu categoric, pentru ca nu au cu cine sa se prezinte in fata alegatorilor.
Singurele arme ale comunistilor acum sunt isteria televizata, revolutii de catifea, motiuni de cenzura, sedinte extraordinare ale Parlamentului, tensiunile provocate in Gagauzia si alte arme de genul asta, prin care pot incearca sa isterizeze societatea. In teritoriu, ei practic nu exista, cu exceptia a doua-trei raioane si a unor primari, care sunt sigur ca dupa ce vor vedea ca PCRM a pierdut alegerile, vor parasi in viteza partidul.
PCRM nu mai e ce a fost in teritoriu, oamenii de calitate care erau candva in acest partid au plecat in mare parte, iar cei care au ramas, mai ales in teritoriu, sunt oameni cu imagine proasta, care nu ar avea nicio sansa in cazul votului mixt.
Am citit si opiniile mai multor analisti, pro si contra votului mixt. Igor Botan spunea ca noi vrem vot mixt pentru ca PCRM sa nu poata reveni la guvernare, iar PCRM nu vrea mixtul pentru ca noi sa avem mai putine sanse de a ramane la guvernare. Sigur ca daca se introduce votul mixt PCRM va avea probleme din cauza slabei calitati a oamenilor din teritoriu, este evident. Dar nu cred ca e problema noastra sa le rezolvam situatia din partid si in nici un caz nu cred ca trebuie sa cadem in capcana victimizarii lor.
Atunci cand vezi un astfel de monstru ca se victimizeaza trebuie sa fii tare naiv sau slab ca sa te lasi pacalit. Haideti atunci ca de mila saracilor comunisti sa-i ajutam cu totii sa ajunga la guvernare, ca sa ne arate din nou ce inseamna guvernare "democratica" si europeana, libertatea presei si alte astfel de chestiuni cu care incearca ei sa pacaleasca azi opinia publica.
Votul mixt va avea sansa pe care i-o vor da societatea si politicienii care nu sunt dominati de frica. Daca societatea si clasa politica nu sunt pregatite pentru votul mixt, el nu va fi sau nu va fi acum. Dar important este ca decizia sa aiba la baza argumente, nu campanii isterice, victimizari, manipulari si lasitate.
Personal, sunt multumit cu ambele variante. Daca votul mixt nu va fi introdus, eu sunt multumit ca am incercat sa realizam o schimbare in clasa politica. Faptul ca nu am reusit nu e o tragedie, asta e clasa politica pe care o avem acum si ea trebuie privita dincolo de ceea ce se vede la televizor.
Iar atunci cand frica bate politica trebuie sa constati acest lucru si sa-i ajuti pe cei dominati de panica sa scape de ea. La fel, pentru mine e putin important daca el se introduce la primele alegeri sau la urmatoarele. Important este ca el sa reflecte cu adevarat o schimbare pozitiva pentru alegatori, dar cei care hotarasc daca schimbarea asta e pozitiva nu trebuie sa fie comunistii sau alti oameni care sunt impotriva mixtului din interese strict personale.
Cu mixt sau fara, important este sa nu ne pierdem ratiunea. Comunistii pot fi invinsi si fara vot mixt!
Am citit undeva ca “eminenta rosie” a PCRM jura solemn, pe blogul sau, ca va face totul ca PD sa dispara. Pana acum am vazut ca “eminenta” face totul pentru ca PCRM sa dispara. Deci amenintarile lui pline de elemente “democratice” nu fac decat sa arate inca o data in ce hal de disperare a ajuns si care este scopul real al dorintei PCRM de a reveni la guvernare, acela de a elimina partidele democratice de pe scena politica. In rest, las “eminenta” la judecata membrilor si simpatizantilor PD din toata tara, sa-i dea aprecierile cuvenite.
