Domniile voastre, bloggerii, ati avut o mica întâlnire cu aceasta persoana politica(atentie, nu personalitate politica!) si ati creat o zarva de n-a mai înteles lumea ce ati vrut sa spuneti despre mult dezbatutul subiect “Plaho”. Oricum, pâna la voi s-au scris râuri de articole, s-au raspuns cu oceane de comentarii. Rezultatul? Nu mai stii unde începe realul Vlad Plahotniuc si unde se termina fantasticul domn Plahotniuc. Caci s-a creat dintr-un tântar armasar si dintr-un biet businessman de curte a comunistilor o persoana controversata, dar plina de virtuti.
-
Când ma gândesc la domnul Plahotniuc, în minte îmi vin doua comparatii. Prima, cu Britnei Spirs, care, în goana dupa publicitate, de frica sa nu ramâna departe de urechile si ochii lumii, facea tot felul de trasnai. Era sigura ca nu rata prima pagina a tabloidelor. Câte nu i-au venit prin tartacuta? S-a ras pe cap, si-a aratat lenjeria intima când cobora din limuzine (de parca nu i-o vedeau oamenii suficient de mult pe scena). La rândul sau, domnul Plahotniuc pare sa puna la cale tot felul de smecherii care put chiar pâna la mine, la Bucuresti, a PR de dragul PR-ului. Din categoria, nu putem sta în umbra, despre noi trebuie sa se vorbeasca mai tot timpul. A doua comparatie nu are legatura cu vreo persoana publica, vedeta ori criminal în serie, mai curând cu o practica rupta din filmele cu spioni. Este vorba de batrâna si eficienta “dezinformare”. În era internetului, orice stire care ajunge în spatiul virtual nu mai poate fi stearsa, eliminata, combatuta… decât cu o alta informatie. Se pune la cale un fel de intoxicare prin un noian de alte stiri care te încurca sa mai vezi adevarul. Practic, cea mai mare provocare a secolului nostru este analiza informatiei, nu depistarea ei. Avem prea multa informatie, care este cea buna? Avem nu un domn Plahotniuc, avem sute de domni Plahotniuc. Care este realul? Probabil ca nici dânsul nu stie.
-
Sunt sigur, stimate cititor, chiar acum îti încolteste în cap o întrebare, asta daca nu o fi existând deja acolo: bun, dar de ce ne intoxici cu partea dumitale de Plahotniuc? Aveti dreptate. Pâna si eu, cel care spun ca s-a facut prea mult tam-tam pe marginea subiectului, îl tratez în aceste rânduri, deci sporesc tam-tamul. Doar ca, vedeti voi, exista o mica deosebire care trage binisor la cântar. Eu nu simt o ura mobilizatoare, încât sa-i dedic tomuri de articole si nici nu-l admir, mai mult sau mai putin interesat, ca sa ma apuc sa compun biblioteci despre faptele plahotniciene. Ceea ce am nu este decât un interes pur stiintific, ca al unui botanist care urmareste un câmp de micsunele.
-
Analiza pura, stimabililor, nicidecum pasiunea mistuitoare, îmi sopteste ca domnul Plahotniuc este doar un produs al unui marketing politic. În spatele acestui marketing sta un om care nu iese în evidenta decât printr-un cont gras în banca. Atât. Da, averea sa este controversata. Da, a fost bancherul razvratit si tare câstigat al comunistilor. Asa si? Dar nu despre bani este vorba aici, ci despre suflet. Dostoievski spune ca exista doua feluri de oameni: de geniu si oameni banali(banal nu neaparat în sensul peiorativ al cuvântului). Oamenii banali, plini de platitudini se împart la rândul lor în doua categorii: cei care constientizeaza si nu îsi fac inima rea, pur si simplu vor trai cu asta având o viata linistita; si cei care nu-si vor recunoaste niciodata ca sunt oameni obisnuiti. Exemplare dintre acestea exista în toate paturile societatii si pot fi extrem de periculosi. Traind plat, gândind plat, ei nu vor accepta starea în care se afla si vor dori sa faca ceva maret ca sa ramâna în istorie. Acum nu conteaza ca acest lucru maret este o crima ori o donatie de un milion de euro.
-
Asadar, dupa mine, domnul Plahotniuc nu este decât un Vlad Filat, dar în alta functie politica. Pe scurt, niste oameni cu o inteligenta de strada, dar cu suflete banale, triste si cu care nu as avea ce sa discut fie si într-un offline. Asa ca, stimabili bloggeri, dupa ce a trecut euforia întâlnirii, scrutati-va neuronii si priviti-l fara afectare pe domnul Plahotniuc. Nu-i asa ca, îmbracat într-un simplu pulover în carouri, fara ceasul de 50 de mii de euro la mâna, fara staff-ul marisor, nu este decât un amarât de omulean cu care nu ai nicio tragere de inima sa schimbi barem doua vorbe despre vreme?