Asadar, oare s-a terminat cu Jurnal TV? Probabil nici conducerea televiziunii nu stie ce aduce ziua de mâine. Scandalurile interne si externe destul de dese, managementul defectuos, comunicarea cu angajatii cvasi-inexistenta si alte pacate duc orice companie într-un punct previzibil: decesul. De ce ar face exceptie Jurnal TV? Dar pacat. Mare pacat. Am vazut dotarea tehnica a televiziunii si, personal, am ramas fara grai. Credeti-ma, am mai fost prin studiouri la viata mea.
-
Dupa boom-ul cauzat în special de aparitia Publika si Jurnal, problemele acestor televiziuni - caci, înteleg, nici la Publika nu este mai roz - trag în jos toata piata mediatica. Sper sa fie doar un hop care poate fi trecut. De altel, nu stiu cât de mult urmariti cele doua televiziuni. Nu stiu cât de mult stati cu ochii pironiti spre alte canale media. Sunt însa curios, ce înseamna disparitia, sa zicem Jurnal TV, pentru Moldova? Nu-mi prea dau seama de la Bucuresti. Stiti doar, despre Republica Moldova ma informez exclusiv în spatiul virtual. Mai jos aveti si un top extrem de subiectiv al site-urilor pe care “le frunzaresc” în fiecare dimineata:
Pro TV - stiu ca-s cele mai importante stiri si ca ei nu ar rata nimic.
Unimedia - în ultimul timp tot mai dezamagitor din cauza terciului de stiri fara noima, dar n-am ce sa fac, obisnuinta.
Adevarul - surprinde placut prin continut original si stiri care au viata.
Timpul - un singur motiv, Tanase.
Publika - foarte rar, poate doar atunci când sunt citati de cineva si intru pe site-ul lor sa aflu mai multe.
Jurnal - vezi Publika.
Deci, în aceasta ordine si cam atât. De mai multe nu am timp. Voi cum va satisfaceti nevoia… informationala?
