In aceste conditii, sper ca cei care depun pentru cetatenie sa nu ma injure, este extrem de necesar un lucru: examenul pentru limba romana. Da, Romania are dreptul moral, legal si istoric sa introduca acest examen pentru “fratii de peste Prut” care isi doresc redobandirea cetateniei. Lucrul acesta trebuia facut deja, dar nu-i nimic pierdut. Am vazut cetateni romani, cu pasaportul albastru, romanesc care vorbeau cu granicerii romani in limba engleza, iar granicerii zambeau amar si le raspundeau in rusa. Granicerii romani, nene! astia vorbeau ruseste pentru ca moldovenii/romani sa nu-si chinuiasca talentele cu limba engleza.
Nu stiu cat de mult conteaza parerea mea, dar am vazut ca multe site-uri preiau articole de pe blogul. Asa ca mi-o expun cu precizarea ca este o parere personala. Consider ca atunci cand se depune juramantul, comisia adunata sa-i asculte pe moldoveni jurand solemn sa se supuna legilor Romaniei trebuie sa organizeze si un examen oral de limba romana. Nimic mai mult. Nu trebuie sa dureze mai mult de 5 minute. intrebarile sa fie de cele mai simple: prezinta-te, de unde esti, ce planuri ai de viitor, cat de mult ai asteptat cetatenia, ce parere ai despre Romania… Este imposibil ca dupa o conversatie de 5 minute sa nu intelegi daca omul stie sau nu romana. Poate sa vorbeasca si stricat, si cu acsent teribil rusesc, dar daca stie, leaga cuvintele in propozitii, bravo frate roman, aferim! Ia de aici cetatenia. De nu… Pai, mergi tu de invata limba statului astuia si discutam mai tarziu. Punct.
Altfel este absolut incredibil ca arabii din Bucuresti sa vorbeasca coerent si frumos romaneste la 5 ani dupa ce au venit in tara, iar rusii din Moldova sa nu cunoasca o boaba, la 50 de ani de stat printre romani. Este incorect si fata de acesti cetateni, si fata de romani, dar mai ales fata de moldovenii care, saracii, nu au avut 1500 de euro sa plateasca o firma de avocati care sa se ocupe de redobandirea cetateniei.
SURSA: Blogul lui Vitalie Cojocari
