Pentru un astfel de individ nu am decât un singur comportament: daca nu pleci din fata mea, ma duc eu, poate nu te-oi mai vedea. Ca în bancul acela, se întâlnesc doi tipi pe o punte îngusta, ce trecea peste niste noroi. Tipul 1 îl împinge pe tipul 2 si-i zice: “da-te la o parte, nu obisnuiesc sa ma feresc din fata prostilor!” Cel împins îi arunca din urma: “dar eu obisnuiesc”.
-
Ei bine, vreau sa fac o exceptie pentru domnul Sleahtitchi. Nu ma feresc din fata dânsului, ci stau sa-i explic ca sa-i fie clar. Sa consideram gestul un cadou pentru ziua de nastere a domniei sale, caci masina de facut bani nu am. O sa-i spun ceea ce nu a stiut nici atunci când de buna voie si nesilit de nimeni ne-a lasat fara Istoria Românilor, nici atunci când a persistat într-o întunecime intelectuala sustinându-si decizia printr-o fraza geniala, geniala în lumea celor cu un IQ ca al lui Bush Junior: “am si eu partea mea de vina, poate nu am fost suficient de explicit”. În primul rând, un ministru care vine sa spuna ca are o parte de vina o face într-o singura ipostaza - de demisionar. Ministrul a gresit, si-a lasat cabinetul, dar si-a pastrat onoarea. De aceea în lumea buna i se spune “demisie de onoare”. La noi, la moldoveni nu exista notiunea! În al doilea rând, stimabile ministru al Educatiei, tot ce are legatura cu cuvintele: român, românesc în Republica Moldova trebuie tratat cu multa, multa atentie. Este extrem de greu sa eviti implicarea politicului, nu fiti naiv!
-
Dar da-o’ncolo de politica. Nu asta ma intereseaza pe mine. Domnule ministru Sleahtitchi, domnilor comunisti, domnilor deputati din AIE, dragi concetateni rusi, dragi cetateni vorbitori de limba româna, cu totii suntem al naibii de diferiti, dar daca avem ceva în comun, pai acest ceva este nemultumirea. Pe toti ne nemultumeste: românismul. Pentru rusi, comunisti, o parte dintre vorbitorii de româna/moldoveneasca, iar mai nou si pentru ministrul Sleahtitchi, este prea mult românism în Moldovioara. Pentru restul, însa, este prea putin. Restul, ca sa nu zic resturile, au luptat 8 ani de zile ca sa se mentina un cuvintel în denumirea Istoriei studiate prin scoli: “Românilor”. Stiti de ce au luptat, domnule ministru? Pentru ca îmbinarile de cuvinte care contin cuvântul “român” sunt foarte putine în Moldovioara. Asa ca au devenit adevarate simboluri ale românismului. Mai curând sunt niste redute. Daca nu ati înteles, va repet: “Istoria Românilor” = reduta. Asta ati distrus prin decizia luata aiurea în tramvai, ati facut Moldovioara mai putin româneasca. Îmi zicea cineva pe facebook ca trebuie sa fim toleranti daca vrem sa intram în Uniunea Europeana. Ca, vezi Doamne, nu putem sa le impunem etniilor o istorie ce nu le apartine. Noi nu le impunem nimic. Ei îsi asuma obligatia, prin prezenta lor pe acest pamânt, sa ne studieze limba, istoria. Asta pe lânga istoria lor, desigur. Ce-o fi atât de complicat?
-
Pe timpurile comunistilor tot ce continea cuvintele “român”, “românesc”, “românilor” era un tabu. Pentru aceste cuvinte s-a stat la racorica, s-a luat la bot. Cu ce, Doamne iarta-ma, l-a încurcat pe domnul ministru cuvântul “Românilor” din denumirea obiectului de studiu - Istoria? Cine i-a bagat sula’n coaste sa schimbe ceva? Cine l-a impus sa uneasca cele doua istorii? Cine? Nimeni. De ce s-a grabit sa iasa ca un paduchel în frunte? Chiar aceasta era cea mai mare problema a scolilor din Moldovioara? De ce nu s-a apucat sa rezolve problema predarii limbii române în Gagauzia? Oare nu întelege, domnul ministru, ca în conditiile Moldovioarei numele, ambalajul, este la fel de important ca si continutul?! În fine, profesorii de istorie, elevii se obisnuisera si cu “Istoria Românilor”, si cu “Istoria Universala”, iar “Istoria Românilor” îsi câstigase prin lupte aprige cu Stepaniucii comunistilor un Status Quo solid. Dar nu se putea, fratilor! A trebuit sa vina un domn cu doctoratul luat la Moscova sa strice toate socotelile si sa iste din nou vrajba. Este trist ca fratele meu mai mic nu o sa mai învete la anul Istoria Românilor, ci o struto-camila inventata de un doctor în psihologie, cu nume pur românesc, Mihail Sleahtitchi. Nu-mi place s-o spun, dar daca domnul premier, Vlad Filat a tot încercat sa lipeasca borcanele sparte de ministrul educatiei, nu se poate implica si în acest caz? Cred sincer ca si-ar mai spala din pacate daca ar repara ultima boacana, marca Sleahtitchi!