Miorita noastra nu este o virtute. Este o boala, o pedeapsa pe care, probabil, ne-o meritam. Uneori am impresia ca rabdarea noastra, moldoveneasca, vine din prostie. Altfel nu-mi explic de ce oamenii rabda ca… prostii. De ce voteaza ca… prostii aceeasi oameni de 20 de ani?!
Si culmea, in loc sa se scuture odata de prostie, de rabdare prosteasca, oamenii isi fac idoli din nemernici, din aventurieri, din tradatori. Cu ce este mai bun Renato Usatii, Dodon decat Filat, Plahotniuc, Voronin? Cu nimic. Aceeasi Marie cu alta palarie. Nu pot sa cred ca un individ ca Renato Usatii a ajuns atat de popular in Moldova. Stiu in schimb cum a facut. Am vazut cu totii. Concerte cu vedete din Rusia, Romania. A dat ajutoare si sponsorizari pentru oameni tristi, chinuiti de soarta. Asa si-a construit Usatii popularitatea, pe lacrimi si concerte. Cat de usor ii poti pacali pe moldoveni, cat de usor… Dodon a facut alta treaba. S-a caciulit la Kremlin, iar cei de acolo l-au lasat sa-si faca poze cu Putin. Acum, Igor Dodon este oficial partidul Rusiei in Moldova, iar asta este suficient pentru toti cei care vor o apropiere dintre Rusia si Moldova. Shor, un alt hot, a ajuns primar la Orhei. Oamenii stiu ca este hot, dar cat timp individul face concerte si asfalteaza niste strazi, lumea este multumita. Brrr!
Asadar, moldovenii rabda. Rabda si trimit bani acasa. Moldova, o societate dezbinata intre est si vest, este foarte usor de pacalit. Astazi este la moda ca politicianul sa fie pro-european. Maine trendul ar putea sa fie pro-rus. Doar ca problema nu este in discursul pro-vest sau pro-est. Problema este ca moldovenii nu vad dincolo de vorbe. Dincolo de ele se afla niste politicieni corupti, niste mafioti inconjurati de bodiguarzi, niste hoti ordinari. Moldovenii nu vad asta.
In acest context, discursul fostului comisar european Stefan Fule in Parlamentul din Chisinau este magistral. Omul nu mai este comisar si si-a dat drumul la gura. El a spus un lucru pe care nu cred ca l-a inteles lumea: baaa, prostilor, handicapati ordinari de politicieni, degeaba imi fluturati in fata steaguri europene. Tot ce behaiti voi despre guverne pro-europene este o gogorita pe care sa le-o spuneti alegatorilor cu doua clase. Ma doare in cot de un guvern care se declara pro-european, dar fura ca ultimul hot de buzunare din troleibuzul 4. Jeguri de politicieni moldoveni, lasati, naibii, furatul, faceti ordine in tara asta ca va mananca de tot coruptia. Ati ajuns rupti in fund, dar voi va laudati cu guverne pro-europene… Evident, omul a spus-o mai diplomatic, eu am tradus.
Sursa: Blogul lui Vitalie Cojocari
