Sarbatorile de Paste cu atmosfera lor de piosenie si insufletire, pe care moldovenii se straduiesc sa o mentina dupa datina, indiferent de sacrificii si costuri materiale, n-au scapat de adierea sulfuroasa a politicului.
Daca Voronin, cand era presedinte, abia de apuca sa depuna flori la statuia lui Lenin ca se si grabea sa urce, alaturi de vladaca Vladimir, in avionul care-i ducea la Ierusalim dupa focul haric, iata ca si politicienii democrati au preluat acelasi model, desi ne-am fi asteptat ca varsta lor mai tanara, educatia superioara, retorica europenista sa le fi dictat o alta conduita. Nu s-a intamplat asa, nimeni nu renunta la populism, daca ii aduce voturi.
Vlad Filat a finantat din banii proprii avionul cu care tanarul candidat PLDM pentru primaria Chisinaului a plecat la Ierusalim sa aduca scanteia divina, precum sportivii flacara olimpica. Oricat de hilar ne-ar parea fenomenul, agitatia cumva disperata a poporului simplu de Paste, cand parca se scufunda in uitare de sine, cautand un sens mai bun al existentei, niste valori care ii lipsesc in zilele obisnuite, precum si ravna politicienilor de a specula nevoile sufletesti ale celor multi marturisesc cat de umila si mediocra e lumea in care traim, aici, la marginea Europei.
Tot in aceste zile s-au implinit 25 de ani de la catastrofa nucleara de la Cernobil. Moldova s-a numarat printre victimele acelui dezastru, care a afectat sanatatea populatiei si a zdruncinat vietile basarabenilor mobilizati de sovietici, ca militari in termen sau rezervisti, la operatiunile de lichidare a urmarilor catastrofei. E o categorie foarte nefericita de cetateni, care au nevoie de tratamente costisitoare si de conditii mai bune de trai, asteptand in van locuintele promise de stat. Ii vedem pe la policlinici sau in farmacii, stand la coada dupa medicamente compensate, din ce in ce mai scumpe si mai ineficiente.
„Lichidatorii” Cernobilului nu sunt singura categorie de victime ale unor imprejurari potrivnice – cum erau mai toate circumstantele vietii in comunism. Li se alatura veteranii razboiului din Afganistan si luptatorii pentru independenta Moldovei, din vara lui 1992, in conflictul de la Nistru. Multi dintre acesti oameni traiesc cu sechele fizice si psihice, in singuratate, confruntandu-se cu nepasarea autoritatilor si cu antipatia mocninda a concetatenilor, care ii considera niste privilegiati ai asistentei sociale, desi este o impresie complet gresita intr-o Moldova ce tinde sa se transforme, in totalitatea ei, intr-un imens azil pentru infirmi si abandonati. Iar daca statul li se arata ostil, n-am vazut ca bolnavii si invalizii despre care vorbim sa fie ajutati de Biserica prin actiuni de binefacere si prin consiliere duhovniceasca – ar fi fost un gest prin care institutia ecleziastica ar mai putea sa-si indrepte reputatia sifonata de atatea combinatii politice si de opulenta afisata de numerosi clerici ai sai.
Cred ca cel mai potrivit mesaj, in acest interval al sarbatorilor pascale, este sa manifestam mai multa grija pentru semenii nostri aflati in suferinta. Prea adesea ei revin in atentia publica doar in perioada alegerilor, atunci cand grija oficialilor este cum sa arate mai bine in fata camerelor de luat vederi sau cum sa evite vecinatatile stanjenitoare pe durata unor evenimente de comemorare.
Dupa ce au fost folositi in mod nemilos de statul sovietic totalitar, instrumentarea politica a veteranilor de la Cernobil sau a voluntarilor razboiului de pe Nistru reprezinta o nota proasta pentru intreaga societate moldoveana.
SURSA: Europa Libera