Caracterul privilegiat al relatiei bilaterale este recunoscut si de actuala putere de la Chisinau. Cu toate acestea, exista o anumita crispare. Guvernantii moldoveni nu pot ignora opozitia comunista, cea care a facut din românofobie o politica de stat în anii 2001-2009. În spatele PCRM se aliniaza un segment electoral numeros, care priveste cu suspiciune spre România. Un episod nefast precum cel din aprilie 2009, când a fost expulzat ambasadorul Teodorescu si a fost interzisa circulatia cetatenilor români în Republica Moldova a lasat urme în constiinta publica. Politicienii moldoveni pot sa invoce, asadar, niste circumstante atenuante: ei sunt obligati sa tina cont de sensibilitatile interne si sa fie atenti la reactiile Moscovei.
Pe de alta parte, genul acesta de scuze au temporizat o seama de proiecte strategice cu România, si anume: interconectarea sistemelor energetice, o cale ferata cu ecartament european, dezvoltarea infrastructurii în regiunile limitrofe Prutului. Despre proiectele cu pricina s-a discutat din nou cu prilejul vizitei ministrului Diaconescu, însa pâna nu se vor stabili angajamente clare si un grafic al executiei acestor lucrari, ambitioasele obiective se vor împotmoli în discursuri de protocol. Suntem într-un cerc vicios: Republica Moldova este condamnata sa priveasca mereu peste umar, sa-si inhibe libertatea deciziilor, doar din cauza ca nu are curajul sa-si consolideze niste alternative economice care sa diminueze dependenta ei de piata ruseasca.
Lucrurile au evoluat mai rapid în domeniile culturii si educatiei, unde sprijinul statului român a ramas constant în pofida constrângerilor impuse de criza economica. Inaugurarea la Chisinau a unui Institut Cultural Român a impulsionat considerabil prezenta artistilor români în Republica Moldova si a deschis o serie de oportunitati creatorilor autohtoni. Autoritatile moldovene ar putea sa manifeste mai multa reciprocitate, daca ar înceta jocul de-a promisiunile si echivocurile si ar oferi solicitata cladire pentru noul sediu al ICR Chisinau – e vorba de „Casa Zemstvei”, un monument arhitectonic important, pe care partea româna se angajeaza sa-l renoveze integral, pentru ca edificiul sa poata gazdui si alte institute culturale din tarile europene.
Multe reticente ale moldovenilor provin din necunoastere. Daca ati observat, din discursul politicienilor nostri lipsesc referintele la realitatile curente din România. Spatiul politic din Rusia le ramâne incomparabil mai familiar, fiind de altfel si puternic mediatizat. O sedinta comuna a celor doua guverne, de la Bucuresti si Chisinau, daca ar avea loc, ar contribui la o mai buna socializare, la o apropiere interpersonala. Ar disparea si unele complexe psihologice care mai persista în comunicarea dintre cele doua capitale.
Bucurestiul si-a tinut promisiunile legate de redobândirea cetateniei române pentru basarabeni, însa ramâne vulnerabil în fata criticilor care acuza o lipsa de strategie si de transparenta în relatia cu Moldova. În acelasi timp, investitiile românesti sufera de pe urma provizoratului politic de la Chisinau. Clasa politica moldoveana are datoria sa gaseasca solutii rapide pentru a depasi aceasta criza interna care submineaza nu numai relatia cu Bucurestiul, ci întreaga perspectiva de apropiere a Republicii Moldova de Occident.
SURSA: Europa Libera