Dincolo de agasantele generice si sloganuri „aniversare", gasesc un erzat amar în aceste apeluri. Nu cred în ele nici macar cei ce le articuleaza, exaltat, în „româna si în rusa". Jurnalistii respectivi o fac pentru bani - noi, publicul, suntem chemati sa le luam cabotinajul drept moneda curata, sa iubim „neprecupetit" Moldova, ca niste debili mintal, doar pentru ca am avut marele noroc sa ne nastem aici.
Un mare noroc sau un ghinion abisal? E jalnica si umila aceasta dragoste de fatada pentru un loc în care te-ai nascut printr-o întâmplare, printr-un capriciu al sortii. Caci totul este hazard: daca, spre exemplu, Basarabia nu ar fi fost ocupata de rusi, parintii mei nu s-ar fi întâlnit, e putin probabil sa se fi produs acelasi lant de împrejurari si intersectii de destine. În consecinta, n-as fi existat nici eu, iar din acest colt de pagina v-ar fi vorbit altcineva (eventual pe un ton mai optimist).
As vrea totusi sa-i iau în serios pe acesti „animatori de galerie", jurnalisti sau politicieni, si sa-i întreb: ce facem cu cei care, fara sa renunte la nucul din curtea casei si la tizicul din gard, au o iubire ceva mai încapatoare? Adica iubesc mai mult decât teritoriul asta ciuntit de Stalin, cu „steag la ONU" si cu doua tarcuri separatiste? Le punem dragostea „transfrontaliera" într-un pat al lui Procust? Le servim un surogat de tara pe post de imperiu?.. Unii moldoveni iubesc România, nu se limiteaza la „republica" lor (nu se multumesc nici macar cu România de azi, desfigurata si ea de comunism, iubesc o Românie ideala), ce facem, umplem puscaria cu ei? Alti moldoveni tânjesc de dorul Rusiei - îi expulzam peste Nistru?
Ce este independenta, cum se întrebuinteaza? Snegur, Lucinschi si Voronin ne predicau un stat moldovenesc, pentru ca îsi doreau niste posturi de presedinti (la fel cum si-l doreste azi neconsolatul Marian Lupu), adica niste pozitii de putere care sa-i faca invulnerabili (sa fii calif macar pentru un ceas! un „ceas", iata, întins pe doua decenii...). Dar statul nu este un scop în sine si nici statia-terminus a tuturor aspiratiilor unei colectivitati, ci doar un mijloc, un instrument în slujba oamenilor care îl populeaza. Exista valori mai presus decât statul: limba materna, cultura nationala, solidaritatea umana. Statul Republica Moldova îsi justifica existenta atâta timp cât ajuta la satisfacerea unor nevoi ale cetatenilor sai. Daca „instrumentul" acesta s-a perimat, nu mai functioneaza, el trebuie reformat, înlocuit cu un altul - mai eficient, mai performant -, în caz contrar, el, statul, va începe sa se creada mai important decât cetatenii, va tinde sa le suprime libertatea. Va deveni o dictatura.
Nu vreau sa traiesc într-o dictatura, ci într-o tara care ma respecta. Si abia atunci n-am sa mai folosesc ghilimele când vorbesc despre ea.
SURSA: Adevarul
