Negocierile cu un asemenea partid te plaseaza intr-o postura absolut ingrata. Pe de alta parte, discutiile sunt inevitabile – pentru partidul lui Voronin a votat un numar important de alegatori, indiferent de motivele si prejudecatile care le-au fundamentat optiunea, iar dupa doi ani în care puterea si opozitia s-au ignorat reciproc (comunistii au boicotat o lunga vreme sedintele Parlamentului) tara are nevoie de o solutie care sa conduca la depasirea impasului constitutional, la iesirea din actualul provizorat politic.

Unii observatori externi se întreaba ironic: pentru ce atâta tapaj in jurul unei functii mai degraba simbolice, cum este cea de presedinte intr-o republica parlamentara? Le vom raspunde asa: nu functia în sine conteaza – chiar daca Voronin a reusit sa o supradimensioneze pe durata mandatului sau de presedinte –, ci conteaza perspectivele de santaj si intimidare pe care le ofera batalia în jurul acestei pozitii.

Zadarnicirea alegerii presedintelui pentru PCRM este calea cea mai sigura catre alegeri anticipate, in urma carora comunistii spera sa revina la guvernare. De rezolvarea acestei probleme – alegerea presedintelui – depinde pana la urma in ce directie o va lua Republica Moldova: spre Vest sau, dimpotriva, spre o si mai mare servitute fata de Rusia. Comunistii nu vor sa auda de interesul national, ei îsi doresc doar puterea, chiar daca aceasta ar insemna scufundarea Moldovei în haos si ruina.

Conditiile dure pe care le-a formulat PCRM pentru începerea dialogului cu partidele din arcul guvernamental dezvaluie clar aceste intentii distructive: ce legatura are, de pilda, demiterea sefilor organelor de drept – a procurorului general, ministrului de Interne sau a directorului SIS –, ceruta de comunisti, cu subiectul crizei constitutionale? Sunt niste aberatii, o fortare periculoasa a notei, care ar trebui sa-i trezeasca din visare pe liderii Aliantei, sa-i responsabilizeze, sa-i oblige sa fie din nou o echipa. 

Daca ar fi avut mai multa inteligenta si nu s-ar fi lasat antrenate în confruntarea oarba de orgolii si interese divergente, partidele din coalitie ar fi putut sa contureze o situatie în care alegerile anticipate sa fie cel mai prost scenariu pentru PCRM. Din pacate, timpul a fost irosit, iar acum, pentru a aborda cu aplomb negocierile, Alianta ar trebui sa-si clarifice mai întâi agenda viitoarelor discutii, sa stabileasca limitele unui compromis cu opozitia. Pentru ca exista o „linie rosie” ce nu poate fi trecuta: dincolo de ea te asteapta capitularea, renuntarea la propria identitate, discreditarea ta ca om politic.

Credem ca cel putin prima runda a negocierilor cu PCRM ar trebui sa fie deschisa presei, posturilor de radio si televiziune. La o asemenea intalnire partile s-ar cuveni sa-si expuna pozitiile: cum vad ele dialogul si ce doresc sa obtina, sa-si auda argumentele si propunerile.

Nu poti sa te gandesti cu seriozitate la depasirea blocajului politic care macina Moldova fara a-ti asigura sustinerea opiniei publice. Acolo, la masa de discutii cu liderii comunisti, ar trebui sa se simta prezenta unui al treilea interlocutor – poporul –, in numele caruia de fapt se negociaza. Si atunci democratia va avea o sansa.