Adica acei moldoveni angajati cu acte în regula, care vin în fiecare zi sa îngroape/dezgroape morti. Nu vreau si nici nu pot sa comentez nivelul intelectual al acelor amarâti, nici felul în care vorbeau, nici cum gândeau. De altfel, ei nu se considera deloc amarâti. Sunt absolut resemnati si nu considera derizoriu faptul ca au cea mai ingrata munca din lume. Un exemplu mai mult decât graitor: un tip, sa fi avut vreo 25 de ani, spunea în documentar despre sine ca a mostenit meseria de gropar de la ta-su. Sic! Ca asa este normal: “fiul sa fie ca tata”.
Nu am putut sa nu fac o paralela cu cimitirul iluziilor, mormântul viselor, sicriu al sperantelor - Republica Moldova. Si stiti ce este foarte trist? Ca tânarul de 25 de ani, mostenitorul unei meserii cu care nu ai dreptul sa te mândresti, are corespondenti în tare multi cetateni din aceasta tarisoara. Caci mereu m-a surprins la dragii mei de moldoveni resemnarea, autosatisfactia. Desi nu este nicidecum cazul. Am ce mânca, am ce pune pe mine, am unde dormi, am unde munci? Super, sunt multumit. Cam asa gândesc majoritatea moldovenilor. Nu conteaza ca mâncarea nu este decât un parizer puturos, casa o darapanatura sau o garsoniera închiriata, iar munca… gropar în cimitirul Doina. Ei bine, nu putem da vina tot timpul pe spiritul nostru mioritic. Raul nostru are alta radacina: lenea intelectuala. Ne complacem într-o situatie mizera pentru ca atâta ne poate tartacuta. Suntem prosti? Sunt prosti moldovenii? Nu. Pur si simplu avem o dificultate mare, o retinere în a ne pune neuronii la treaba.
Ce este mai simplu? Sa gândesti, sa ai responsabilitati, sa iei decizii sau sa sapi o groapa si sa arunci tarâna pe un cosciug? Moldovenii stiu raspunsul: datul cu cazmaua este simplu, deci de preferat. Cât ar fi de straniu, dar daca moldovenii erau un pic mai lenesi la muncile fizice, poate ca erau mai bogati si mai bine vazuti. Caci munca intelectuala aduce respect, cea fizica poate doar niste muschi mai tari. Si acum îmi amintesc cum se laudau colegii mei de clasa din scoala primara ce munci prestau pe acasa. Cu alte cuvinte, nu erai tare daca ai dat gata “Ultimul Mohican”, ci erai tare daca porcul din batatura se apropie de 500 de kilograme. Nu cred ca mai mult de 4 colegi, inclusiv si subsemnatul, au ajuns sa mai faca o facultate. Dar colegii mei nu erau deloc prosti. Aveau o inteligenta nativa, smechera, dar lenoasa din punct de vedere intelectual. Daca îi duci în Africa, în cele mai grele conditii, se vor descurca de minune. Parasuteaza-i în Biblioteca Nationala si nu vor mai sti ce-i cu ei.
Apropo, sa nu va pacaleasca faptul de a avea foarte multi studenti în facultatile din Moldova. Majoritatea nu învata, nu-si gasesc un rost cu diploma pe care o obtin. Vor calca pe urmele parintilor lor, vor pleca în Spania, Italia. Am avut colegi de universitate, nu de facultate, care pe timpul studiilor au regresat mult intelectual. Explicatia este simpla. Daca la liceu erau lânga mama si tata, iar parintii îi obligau sa învete, la facultate erau de capul lor. Asa ca lenea noastra intelectuala a fost mai puternica decât orice responsabilitate fata de saracul “bateanea”. Asta este soarta noastra, a moldovenilor, sa fim resemnati, iar daca reusim sa ne acomodam în vreun fel situatiei - sa fim multumiti. Ce mai conteaza ca suntem cea mai saraca tarisoara din Europa? Solutia, ma întrebati? Educatia. Adica statul acesta nerod sa investeasca tot mai mult în scoli, ca barem urmasii nostri sa fie destepti, daca noi suntem talpa.
SURSA: Blogul lui Vitalie Cojocari