Cat de naivi au fost acei care si-au imaginat ca, o data terminate alegerile locale, partidele din Coalitie – remotivate de victoria in Chisinau – vor strange randurile pentru o guvernare eficienta, mai ales ca s-a vazut cat de mult conteaza spiritul de solidaritate. S-a intamplat exact invers.
Alianta pare mai dezbinata ca niciodata, dupa ce premierul Vlad Filat a dezvaluit numele „papusarului”, omul care, in opinia sa, manipuleaza si corupe institutii si intreprinderi de stat. Declaratiile primului-ministru au primit o riposta la fel de inversunata din partea controversatului politician si om de afaceri Vlad Plahotniuc, caci despre el este vorba, si a presedintelui interimar Marian Lupu, seful sau pe linie de partid.
S-a intrat astfel intr-o spirala a replicilor, cat mai usturatoare si mai veninoase, in care nimeni nu vrea sa ramana dator. Presa anunta, ca de fiecare data, decesul iminent al Aliantei, pentru ca nu se mai poate imagina ca dupa asemenea atacuri violente cei implicati sa se mai regaseasca intr-o echipa.
Poate ca se exagereaza si de aceasta data, cum s-a mai intamplat in peisajul politic basarabean, unde principiile sunt mai laxe decat cum se declara in fata camerelor de luat vederi, dar ce nu mai lasa nicio indoiala e faptul ca Republica Moldova este sufocata de coruptie si de o dictatura a monopolurilor economice cvasi-criminale, care au ridicat un adevarat baraj de beton armat in fata reformelor si a dezvoltarii in general.
Intre ultimele scandaluri, se detaseaza cazul strigator la cer al intreprinderii de stat „Franzeluta”, cel mai important producator de paine din Moldova. Aici, fostul director demis de Consiliul de Administratie a obtinut in instanta, intr-un timp record pentru lentoarea justitiei noastre, anularea deciziei de demitere, si a luat cu asalt, ajutat de un comando paramilitar, sediul intreprinderii, sub privirile neputincioase ale politiei. Sumarele cercetari ale presei sugereaza amestecul vinovat al oamenilor politici in aceasta istorie. Aceeasi schema a interferentei ilegitime a politicului cu lumea afacerilor a fost detectata si la „Moldtelecom”, „Metalferos”, „Moldova-Gaz” si la alte intreprinderi de stat monopoliste.
Actualul conflict pare sa puna Alianta si intreaga opinie publica in fata unui moment al adevarului: am ajuns la o linie dincolo de care reformele nu mai pot fi mimate, iar aplicarea lor deranjeaza puternice interese din sanul coalitiei de guvernamant, interese ale unor oamenii de afaceri din Partidul Democrat, in frunte cu dl Plahotniuc, dar, probabil, nu numai ale lor. E o situatie de blocaj, cand cei care submineaza reformele sunt aceleasi persoane obligate sa le promoveze prin mandatul popular ce le-a fost incredintat.
Rabufnirea dlui Filat de la inceputul acestei saptamani este nu doar, banuim, o chestiune personala, caci presa invoca si lupta pentru suprematie in politica si business, dar si un „ghiont” din partea Occidentului, a tarilor care au incurajat evolutia democratica din ultimii doi ani a Moldovei. Prietenii nostri din Vest au vazut ca „povestea de succes” din fostul spatiu sovietic, cum a fost generos gratulata Republica Moldova, s-a impotmolit, si ca exista un real pericol al restauratiei comuniste.
E un moment crucial. Depinde cum va fi gestionat el de catre primul-ministru, cel care a formulat in chip transant problema in fata aliatilor sai, dar si de catre celelalte personaje implicate. Miza, de-acum incolo, nu mai este doar salvarea Aliantei pentru Integrare Europeana, ci chiar supravietuirea Republicii Moldova ca stat democratic. Ori ne reformam, ori ne scufundam!
SURSA: Europa Libera
