Ramîne un model pentru national-liberalii de pe ambele maluri ale Prutului, mai vechi si mai noi, care sunt obligati sa militeze pentru Unitatea Nationala, a carei consolidare PNL a considerat-o prioritate pentru România la începutul perioadei interbelice. Si care nici azi nu e consolidata…
Despre Mircea Ionescu-Quintus:
S-a nascut la 18/31 martie 1917, la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia sa era refugiata în timpul Primului Razboi Mondial. Parintii lui sunt Ion G. Ionescu-Quintus si Maria (nascuta Naumescu).[3]
A absolvit Liceul „Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti în 1934. S-a înscris în PNL în 1936, tatal sau fiind ales de noua ori în Parlamentul României din postura de membru al acestui partid. A fost licentiat „cum laude” al Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti în anul 1938 si apoi a profesat ca avocat în capitala, fiind specialist în drept si procedura penala.[3]
În perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost implicat în lupte si pe Frontul de Est si pe cel de Vest. Dupa razboi s-a casatorit si a fost trimis de regimul comunist în lagare. În 1954 a fost eliberat din lagar si a fost racolat de Securitate[necesita citare].
Dupa Revolutia Româna din 89 s-a înscris în PNL si a fost ales deputat în 1990 în primul Parlament postcomunist. A detinut functia de ministru al justitiei în Guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de dupa 1989. A fost senator în legislaturile 1996-2000 si 2004-2008.
A fost consilier îndrumator de avocati stagiari (1977-1985) si profesor la catedra de Drept Constitutional si Administrativ de la Facultatea de Studii Juridice a Universitatii de Inventica din Ploiesti (1991-1993).[3]
Între 1993 si 2001 a fost presedintele Partidul National Liberal, iar din 2001 si pâna la moartea sa a fost presedinte de onoare al acestui partid.
Mircea Ionescu Quintus a fost si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame.[2]
A decedat la 15 septembrie 2017, în Bucuresti.[3]