Urmarim o campanie acerba împotriva PL si a lui Mihai Ghimpu. Am prezis, din prima zi cînd a început tevatura, ca plecarea/scoaterea zisului grup Dodon din cîrdul comunist ”va cauza mari probleme PL-ului”. Exact asa s-a întîmplat. Calul troian rus Dodon este folosit pentru debarcarea Dreptei din Arcul Puterii. Avem fiecare supararile noastre, deloc putine, mai ales între concurentii situati pe acelasi segment al esichierului politic. Totusi, nu suntem nici cu ochii cusuti, ca sa nu vedem unele lucruri, nici cu gura cusuta, ca sa nu punem niste întrebari si sa nu formulam niste supozitii legat de PL…
Mereu, în Republica Moldova, guvernarile mai nationale, de dreapta, au fost hartuite pîna la rasturnare. Dar nu aveau sa fie rasturnate, daca partidele pretins de dreapta nu cooperau în mod las cu Stînga. Nu în sensul ca nu trebuia sa cooperezi cu social-democratii, care ramîn, la noi, prorusi. Nu. Este vorba sa cooperezi, dar sa nu te ticalosesti, sa nu mergi pe mîna lor, sa nu cedezi unde lucrurile merg prea departe în sensul calcarii în picioare a interesului si valorilor nationale, a vectorului provestic. Dar pentru asta trebuie sa fii absolut curat si nesantajabil, chiar daca cei care santajeaza sunt murdari. Exact acesta pare sa fie acum cazul cu PL.
Dupa proclamarea Independentei, partea democratica a Parlamentului, santajata si haituita, s-a dizolvat, dar nu a votat intrarea Republicii Moldova în CSI. Au venit, în 1994, agrarienii si Interfrontul, care au votat o Constitutie nenationala. Cînd, în 1998, a venit ADR necomunista la putere, toate fortele antinationale, în frunte cu Petru Lucinschi, cel care a restabilit Partidul Comunist, s-au aruncat ca hienele asupra guvernarii de centru-dreapta (lucru recunoscut pîna si de un Vladimir Solonari), facînd tot posibilul, împreuna cu frontistii, sa debarce guvernarea provestica. Sturza este primul premier care a spus ca trebuie parasita CSI. Au debarcat-o.
Ce avem azi? De ce Ghimpu nu e înteles în refuzul de a o vota pe Veronica Bacalu? Vrea el oare sa fie înteles?
Un motiv e foarte marea presiunea pusa pe PL. Este atacat de toate mediile aflate sub controlul fortelor prorusesti. Este o campanie concertata. Cum s-ar putea opune Ghimpu? Banuim, el crede ca ”ia sa îi mai bag eu în … infinit”. Nu stiu daca e bine. Pentru ca daca ar avea vointa sa spuna de ce, cu adevarat, nu are dorinta sa o voteze PL pe Bacalu, ar mai scade din presiunea mediatica, ar mai distrage opinia publica si si-ar salva pielea pusa la dubala.
Ce ar spune, dar nu spune Ghimpu? De ce nu spune mai mult?
În primul rînd, credem ca strada, totusi, face parte din scenariul prorus. Voronin, oricum, cîstiga. Daca se fac alegeri anticipate, comunistii spera sa revina masiv la Putere. Daca este votata candidatura lui Lucinschi-Filat, oricum va fi o conducere prorusa, cu schimbarea vectorului vestic, lucru care se încearca, de fapt, acum.
Sa precizam: Veronica Bacalu, ca om si ca profesionist, este una. Nimic de spus. Dar, ca un eventual Presedinte, e greu sa credem ca se va putea detasa de persoana care a spus primul numele ei – Petru Lucinschi. Macar tacea, desi e mai bine ca nu s-a abtinut. Vor sau nu vor Filat, Lupu si Lucinschi sa faca o papusa din Veronica Bacalu? Le va reusi sau nu? Iar daca vor reusi – ce vor promova? Daca Bacalu vine acum acasa si i se pun niste întrebari fundamentale despre identitatea noastra, a statului – ea va spune ce crede sau o va scalda în cîteva ape, demonstrîndu-se adepta moldovenismului lui Lucinschi, Filat, Lupu si Dodon?
De ce Ghimpu nu este înteles? Întreb pentru ca ne suna oamenii si îl ataca pe Ghimpu. Ei nu-l înteleg. Ei considera ca e capricios, mofturos si ca ”îl cauta pe dracu”. Stînga si Lucinschi au reusit sa creeze în societate aceasta panica defavorabila Dreptei nationale, Dreapta pe care o reprezinta, asa cum poate, PL în Parlament…
Consider ca Ghimpu, daca nu este amestecat în aceasta urzeala a lui Lucinschi, trebuie sa spuna clar ce stie. Dar daca nu spune, înseamna ca se teme sa nu fie santajat. E santajabil sau nu? Vom vedea.
Ce trebuie sa spuna si nu spune Ghimpu? Noi credem ca el trebuie sa spuna ca nu are încredere în coalitia Filat-Lupu-Dodon. Ca, se încearca, prin votul liberalilor, care ne reprezinta si pe noi în Parlament, sa fie debarcata AIE si sa se fie votat ca Presedinte un om al Moscovei – mai direct sau mai indirect -, care sa nu iasa din cuvîntul celor care l-au propus.
Sa spuna ca se încearca debarcarea Dreptei de la Putere. Ca PLDM a devenit deja de multa vreme partid de stînga, agrarian, social-democrat, orientat spre est. Cu prieteni ca Formuzal, Stepaniuc, Dodon, Turcanu – toti antiromâni. Ca nu degeaba nu înregistreaza Statutul unionist al PNL ministrul Oleg Efrim, raspunzîndu-i cu semetie despre asta lui Formuzal.
Ghimpu – daca nu ne prosteste, facînd parte dintr-un scenariu – ar trebui sa recunoasca precum ca a gresit cînd a renuntat sa mai propuna candidati, mai ales ca nu pretinde la functia de speaker. Este o cedare pe care el o crede tactica, dar care e una strategica – o noua cedare a Dreptei în fata Stîngii. Ghimpu vrea în continuare 1) sa ramîna în Parlament 2) sa nu voteze un Presedinte controlat de Moscova, dar daca sa îl voteze, atunci foa-a-a-a-rte presat de toti si ”neavînd încotro” 3) sa evite alegerile parlamentare anticipate 4) sa nu-si piarda electoratul. Credeti ca asta e posibil? Nu cred.
În schimb, daca nu e parte a scenariilor, trebuie sa îi demaste pîna la capat pe partenerii proestici din coalitie, pentru ca, daca va cadea, sa cada de pe cal alb, dar folosindu-se de sansa de a le reda românilor încrederea ca, în cel de-al doilea stat românesc, mai pot fi Presedinti si altii decît cei ai lui Snegur, Lucinschi si Voronin. Credeti ca Voronin degeaba îl lauda pe Ghimpu? Nu, el vrea, astfel, fiind parte a scenariului PCRM-PLDM-PD-PSM+Moscova, sa îl faca pe Ghimpu sa procedeze invers decît asa cum îl lauda Voronin, urmând sa nimereasca în capcana votarii unui instrument filato-lucinschist.
Deci, Ghimpu trebuie sa iasa si sa spuna tot amarul românilor si al Dreptei din R.Moldova, pentru ca, asa cum am depins noi, românii, mereu de rosii, asa sa se mai depinda, uneori, si cei rosii de albastri.
Ce as face în locul Veronicai Bacalu? Îi spun: Veronica, daca nu esti intrumentata de nimeni, vino aici si cucereste publicul. Vino si angajeaza-te ferm ca nu vei fi papusa nici în mîna lui Lucinschi, nici în mîna lui Lupu, nici în mîna lui Filat. Spune cum vezi lucrurile si convinge-ne ca nu vei închina Republica Moldova Rusiei, ca stii clar precum ca aici sunt 80 la suta români, iar minoritatile nu trebuie sa dicteze mereu, ci sa se integreze, cît mai repejor în societatea noastra româneasca/moldoveneasca. Si vei fi Presedinte. Ca sa îl convingi si pe Ghimpu si ca sa ai un angajament public în fata majoritatii românesti, pentru ca, fiind femeie de caracter, sa demonstrezi ca ai si cuvînt pe care îl vei respecta. Dar daca nu faci asta, atunci Ghimpu într-adevar, nu trebuie sa te voteze. Dar sa explice clar, intens si univoc lucrurile.
SURSA: Blogul Vitaliei Pavlicenco
