Un prieten de mai departe, din Romania, imi solicita azi sa fac un scurt comentariu la ce a spus Dan Dungaciu despre PL si Ghimpu.
I-am dat un raspuns foarte subiectiv. Pentru ca, pe linga cele descrise in articolele mentionate, o cauza ca, in R.Moldova, revin mereu comunistii, adusi de ”democrati”, iar politicienii pretinsi proromani pierd, este egoismul acestora, care apuca o bucata de Putere. Personal, am participat la multe fuzionari, coagulari, concentrari de forte anticomuniste si am putut pune in fata interesul debarcarii comunistilor, nu interesul egoist sa fie cineva intrat in istorie ca il debarca. Dar stati linistiti – ar putea sa revina! Pentru ca, atunci cind se procedeaza asa, te debarca exact comunistii si aliatii lor ascunsi sau fatisi.
I-am spus prietenului ca, de cind existam, PL-ul si Ghimpu merg pe urmele noastre. Mereu ne plagiaza sau tot incearca sa anihileze PNL, considerindu-ne principalul vinovat al insuccesului lor, ca ”le tot impiedicam”. Dar asta se va incheia, pentru ca Dumnezeu le vede pe toate. De aceea a si nimerit acum PL in capcana. Sa vedem daca rezista.
Iata nomenclatorul faptelor ce ne-au suparat in acesti ani.
1. Cind, in 2006, in plin regim comunist, PNL a lansat mesajul si conceptul Uniunii Interstatale Romania-Republica Moldova (ati era atunci posibil, azi Ministerul Justitiei nu ne inregistreaza Statutul avind obiectivul politic al Unirii cu Romania, dar PL – tace!), atunci a fost exact PL partidul ce ne-a atacat dur, pus la cale, se pare, de PPCD, care i-a si oferit generos lui Ghimpu pagini in Flux si la televiziunea lui Rosca. Atunci Ghimpu ne-a sarit in cap ca noi vrem sa federalizam Romania si ca reincurajam iredentismul maghiar. Ce spune Dungaciu despre maghiari si rusi – cititi mai jos.
2. Pe 16 aprilie 2010 am avut (impreuna cu Severovan, la invitatia lui Ghimpu) o intilnire (pe atunci, tot incercam sa invitam reprezentanti ai componentelor AIE la sedintele consiliului nostru politic, pentru o posibila cooperare) si i-am propus un acord. Ne-a spus multe si marunte Ghimpu, care isi savura functia suprema, cazuta din pod, pentru ca, in doua campanii electorale, el nu a scos nasul de dupa spinarea girbovita a lui Chirtoaca. Ghimpu a spus ca ”suntem oponenti si nu putem semna acord de parteneriat”, dar ca ”Badita Gheorghe (Ghimpu) si-ar fi dorit sa intre un partid unionist in Parlament”. I-am raspuns ca, daca nu incheiem un acord, noi, PNL, ne vedem liberi sa ne lansam mesajul unionist. Puteam sa si nu-i spunem, am facut-o dintr-o pornire amicala.
3. In campania pentru referendumul de la 5 septembrie 2010, toate componentele AIE au fost in CEC alaturi de PCRM si comunistul Sergiu Sirbu, interzicind spotul unionist al PNL, care spunea: ”Avem nevoie de un Presedinte care sa ne conduca spre Unirea cu Romania”. A fost un soc necesar pentru societate, insa noi ne-am cistigat dreptul la un spot unionist in judecata.
4. PL si PLDM au promovat “cu succes” in Parlament initiativa legislativa de a scoate din Codul Electoral unicul minut gratuit la televiziunea publica. Noi, PNL, nu avem 600 de euro per minut de publicitate si am ramas fara ea.
5. In alegerile din 28 noiembrie 2010 Dorin Chirtoaca, Nistor Grozavu si individul Morgoci ne-au interzis ilegal publicitatea unionista in Municipiul Chisinau. Se pare ca Dumnezeu exista – ”podoaba” Morgoci, mostenita de Chirtoaca de la comunisti, lasat in functie, cu fiul neispravit al acestuia, sprijinit de liberali la Primaria Durlesti, urmeaza sa se aleaga si cu un dosar penal – asa spun televiziunile.
6. Dupa alegerile din 28 noiembrie 2010, in care unii ministri mai obraznici ai PL spuneau pe la Ocnita ca tinerii nu au scandat lozinci unioniste pe 6-7-8 aprilie, murdarindu-ne pe noi peste tot, Ghimpu a spus ca a luat putine mandate pentru ca l-a impiedicat PNL-ul, care a avut mesaj unionist.
7. In alegerile din 28 noiembrie 2010, PNL dorea sa ii primeasca pe liste pe Valeriu Matei si pe Ilie Ilascu. Am aflat ulterior ce eforturi s-au depus ”sa nu se intimple asta”.
8. Inainte de Decretul anulat al lui Ghimpu privind Piatra si Ocupatia, PNL a adunat citeva luni buni semnaturi in Scuarul Europei pentru lichidarea consecintelor Pactului Molotov-Ribbentrop. In ziua cind a fost instaurata piatra, Dorin Chirtoaca imediat a privatizat-o, de parca noi, PNL, nu am facut nimic in acest spirit si nu avem, si noi, deportati. Cu mare-mare greu mi-a dat cuvintul linga Piatra, cind, in fata Guvernului, numai PNL-istii stateau cu drapelele in berna. A procedat exact cum a procedat alta “militanta liberala, Corina Fusu” pe 7 aprilie, cind numai datorita Nataliei Morari am putut spune si eu ceva la microfon, dupa ce, prin lupta mea dura anticomunista din Legislativul 2005-2009, am curatit drumul spre Putere pentru cei cu bani murdari, care fura azi bani publici si europeni, ca sa se mentina la putere prin cumpararea voturilor oamenilor insaraciti cu buna stiinta de comunisti si corupti urit electoral de “democrati”.
9. Nu ma mai refer la afirmatiile si interviurile lui Ghimpu contra Unirii. Vreau sa spun doar ca, atunci cind liberalii aparusera, toti rideau de ei, apoi au inceput cu totii sa se inghesuie sa devina, si ei, liberali, nefiind, de fapt, nici ”reformatori”, nici ”democrati”. Astazi rideti voi de noi, unionistii, insa miine, cind va vor debarca statalistii, “pragmaticii”, alias ”vindutii rusilor”, va veti aminti si de unionism, si de unionisti, si inca veti spune ca ati fost mereu asa.
10. Cu doua saptamini inainte de 28 iunie noi, PNL, impreuna cu reprezentanti din sectorul asociativ proromanesc, au pornit o actiune incluzind un Mars si comemorare a victimelor comunismului in PMAN. Primaria lui Chirtoaca ne-a dat autorizatia in ultima zi, in ultima ora, ne-a furat timpul cerut si ne-a interzis sa intram in Piata Marii Adunari Nationale. PL a luat microfoanele promise unor colegi, ne-a facut in tot felul in sedintele lor. Si au facut, de nevoie, o actiune, ca sa ii arate pe ei la TV, temindu-se sa nu le luam electoratul, iar reportajele INTREGII PRESE, care ne-a filmat, au fost aruncate la gunoi de televiziunile lui Ghimpu, Filat, Lupu si Voronin.
11. In contextul alegerii sefului de stat in Parlament, PNL a spus ca e nevoie de un Presedinte roman, proroman, macar european, numai nu rus. Asa cum PNL a spus in campania pentru referendumul din 5 septembrie 2010. Din prima zi de cind a iesit Dodon de la comunisti, PNL a declarat ca a fost scos de Filat sa nu permita alegerea lui Lupu si a lui Ghimpu. Si ca se vor face presiuni asupra lui Ghimpu. Mai mult – am fost imediat invitata la posturile de radio si TV pe unde mai are influenta Ghimpu sa lupt contra ideii de a fi votata Greceanii. Pina atunci si dupa aceea, iarasi aceste posturi ne-au cam uitat – ca sa nu spunem ca ne calca in picioare printr-o astfel de persecutare indirecta.
Dar iata ca, la putin timp, il auzim si pe Ghimpu, si pe aliatii lui ca ar trebui un Presedinte roman, nu unul prorus. Cind spuneam eu, ”pragmaticii” se hlizeau. Acum – e bija…
12. PNL a facut o conferinta de presa si a prezentat o ampla pozitie despre comportamentul obraznicaturii de Ambasador rus Kuzmin, cerind expulzarea lui. Peste doua saptamini s-a trezit si PL-ul. In loc sa ne sustina cind am spus noi, cu toate ca in Declaratia noastra il aparam si pe Ghimpu, nominalizat, ca si mine, de Kuzmin. Doamne fereste! PNL a mai sprijinit PL-ul in anumite cazuri – insa PL-ul – in nici un caz! Pentru acesti fosti pepecedisti infumurati, egoisti si exclusivisti, a sprijini ceva spus sau facut de PNL este “mai prejos de demnitatea lor” – foarte calculata, as adauga… Dar sa ne fure ideile sunt buni.
PNL A MERS CONSTANT INAINTEA TUTUROR SI A AVUT MEREU DREPTATE. PL-ul S-A MANIFESTAT DOAR IN A NE BLAMA, APOI A NE PLAGIA, APOI A INCERCA SA NE ANIHILEZE. Prin aceasta se si explica unele atitudini ale noastre foarte critice la adresa pelistilor care au functii, dar ramin populisti si nu fac reforme.
Este pacat ca nationalilor nostri, cind ajung la putere, li se pare ca vor ramine acolo pe veci. Si nu cauta sa se consolideze pe cale cinstita, adunind fortele romanesti. Nu, ei se consolideaza prin persecutari contra celor pe care ii considera cei mai mari concurenti (nu comunistii fiind acestia!), prin a ne cere noua sa ne dizolvam sau sa nu mai participam la alegeri, prin deturnari de fonduri publice, devenind santajabili, dupa care ajung la cheremul Stingii antiromanesti. Se pare ca asta se intimpla azi cu unii. Dumnezeu sa ii ierte. PL-ul va intelege ceva doar cind o va pati. Numai ca va pati nu doar PL-ul, ci intreaga falie nationala romaneasca. Acesta e motivul pentru care am scris acest articol…
Vitalia PAVLICENCO
George Damian: Cine blocheaza Republica Moldova?
http://www.timpul.md/articol/cine-blocheaza-republica-moldova-31272.html
Agentia americana STRATFOR are un raspuns la aceasta întrebare: Rusia.
Analistii de peste ocean spun limpede ca blocajul politic de la Chisinau este întretinut în mod activ de Moscova. Unealta principala a Rusiei în R. Moldova este Partidul Comunistilor, însa strategii rusi întretin relatii paralele si cu unii lideri ai AIE. Rusia nu are niciun interes în depasirea blocajului, ba chiar dimpotriva, marasmul în care se zbate acum R. Moldova serveste perfect intereselor Moscovei. Cu o minoritate rusa de doar 6% în dreapta Nistrului si o alta de 30% în teritoriul separatist din Transnistria imperiul Moscovei îsi mentine în continuare influenta în Basarabia.
Si România? STRATFOR spune ca România are interese în R. Moldova, însa nu poate face fata presiunii rusesti. Americanii stiu ca între România si R. Moldova exista legaturi traditionale care nu pot fi trecute cu vederea, doar ca acest lucru nu este de foarte mare ajutor atunci când vine vorba de geopolitica. România deschide o poarta catre UE, însa în acest moment UE are probleme serioase de rezolvat si nu se gândeste înca la o noua extindere.
Imaginea trasata de agentia STRATFOR este una corecta si destul de precisa. Batalia este aceeasi, veche de 200 de ani. Rusia este prea mare si România este prea mica. Rusia a vrut si vrea Basarabia, iar România poate face prea putin în fata unei astfel de forte. Oricât ar încerca istoriografia rusa sa modifice adevarul toata lumea stie ca Basarabia a fost ocupata si tinuta sub ocupatie. Libertatea de acum este una iluzorie: sforile marionetelor de la Chisinau sunt trase de la Moscova.
Cu presedinte sau fara presedinte soarta R. Moldova este sa ramâna într-un blocaj permanent câta vreme treneaza separatismul transnistrean si prezenta trupelor ruse la Nistru. Chisinaul nu va putea intra în UE având trupe ruse pe teritoriul sau. Negocierile de aderare vor începe serios abia dupa retragerea trupelor ruse. Concluziile acestei situatii sunt simple: Rusia va sabota orice initiativa de stabilitate politica, orice personalitate care va avea sincer intentia sa miste lucrurile spre Uniunea Europeana. Moscova are la îndemâna toate mijloacele necesare pentru a pune în aplicare aceasta strategie. Rusia are nevoie de un presedinte la Chisinau care sa garanteze mentinerea trupelor ruse la Nistru. Cei care au alte pareri asupra acestui subiect nu vor avea nicio sansa sa ajunga la conducerea R. Moldova. Dansul se desfasoara dupa figuri fixe: de câte ori pare sa se gaseasca solutia pentru stabilitate politica se declanseaza amenintarile – de la embargouri economice la violente de strada. Deocamdata amenintarile nu au fost puse în practica, dar orice pas gresit aminteste imediat de evenimentele din Georgia. Rusia nu cauta o colaborare sau un parteneriat cu R. Moldova, Rusia cauta un presedinte care sa semneze o consfintire a prezentei trupelor sale la Nistru.
Dan Dungaciu: Ispita maghiara si presiunea rusa
http://www.ziare.com/politica/maghiari/dan-dungaciu-ispita-maghiara-si-presiunea-rusa-1150021
Politicienii romani se afla astazi in situatia unui fotbalist care joaca doar cu ochii la minge. Dribleaza tot ce le iese in cale, se agita încrâncenat si bezmetic, încercând, obstinat, sa nu piarda posesia balonului.
In haosul acesta nimeni nu pare a mai ridica privirea. Mingea devine scop in sine, privirea ramane tintuita la pamant, fara sa mai conteze încotro ne duc driblingurile si fentele halucinante. Intr-un asemenea context, orizontul se îngusteaza periculos, mizele devin locale si personale, proiectele se transforma in angoase si obsesii private. Nu e de mirare ca, deseori, ajungem sa ne invartim in cerc.
Si, totusi, suntem dupa 20 de ani de la prabusirea sistemului sovietic intr-un punct nodal in care se plamadesc realitati care ne vor decide traiectoria pe cel putin inca pe atat. In acest moment, lipsa perspectivei si a orizontului este grava si de neiertat.
Nu vom desena aici tabloul întreg, vom invoca doar doua episoade, dintr-o serie lunga, care au trecut nesesizate, asa cum ne-am obisnuit deja cu tot ce se petrece deasupra solului politic autohton.
Cine si ce “ne face mai puternici”?
Zilele acestea, intr-o publicatie de la Bucuresti, ministrul de Externe a Ungariei, Janos Martony oferea un interviu in care, dupa o pledoarie subtila, rosteste o fraza succinta precum un manifest maghiar de politica externa: “Autonomia [teritoriala] s-ar putea sa va faca mai puternici ca stat national”.
Patru lucruri ar trebuie discutate apropo de acest interviu.
Primul tine de momentul acestuia. Tocmai acum, când Ungaria se afla sub asediul Uniunii Europene, ministrul de Externe începe, subit, sa cocheteze vivace si vizibil cu partea romana si gaseste timp pentru o discutie ampla in presa romana. O coincidenta? Nu chiar.
Iar ratiunile nu tin atât de istorie, cat de prezent. In conditiile izolarii internationale a Ungariei, pe de-o parte, si a tensiunilor din România, pe de alta, Budapesta are toate motivele sa insiste pe o asociere cu Bucurestiul. Ideea maghiara e simpla: ambele state au fost “parate” la Bruxelles, chiar daca la nivele incomparabile, sunt discutate in legatura cu deficitul democratic, au carente si probleme de functionare. Ca o asemenea asociere este abuziva nu mai conteaza. Importanta este asocierea, faptul ca Ungaria nu mai este singura!
Tocmai de aceea tentative romanesti de a pune cele doua state “la pachet” sunt iresponsabile si nu au nici o scuza (a se vedea singura luare de pozitie publica pe aceasta tema: Institutul GeoPol: Asocierea România-Ungaria, neîntemeiata si iresponsabila)
A doua chestiune tine de oportunitatea pe care o asociere a României cu Ungaria ar oferi-o sustinatorilor Budapestei, care realizeaza acum ca nu o mai pot sprijini in mod direct. Imaginea lui Viktator – cum i se spune – Orban este negativa, dar puseul anti-unguresc de la Bruxelles poate fi diluat doar prin asocierea cu un stat vecin. Lobby-ul maghiar ramane consistent – Uniunea Pan Europeana, de pilda – iar melodia “Ungaria” in loc de “Republica Ungara” suna bine in urechile celor cu nostalgii istorice inca purulente.
Si vestea cea proasta este ca NU pentru asemenea puseuri iredentiste a fost sanctionata Ungariala Bruxelles. De fapt, reactia oficialilor europeni la reformele nedemocratice trecute prin parlamentul maghiar a fost initial palida. Ceea ce a iritat la culme Bruxellesul a fost, in primul rând, alterarea independentei Bancii Centrale nationale.
Punerea ei sub controlul Guvernului înseamna ca toate institutiilor financiare – indiferent de moneda in care lucreaza -, dar si a subsidiarelor bancilor din Austria si Germania intra sub controlul Guvernului, deci al lui FIDESZ. Iar când bancile occidentale s-au sesizat, Bruxelles-ul a început sa intre urgent in trepidatie si sa declanseze sanctiunile.
In al treilea rând, este de sesizat declaratia in sine si haloul acesteia. Va imaginati un ministru de externe roman care sa spuna, apropo de Basarabia si Bucovina, de pilda: “lumea ar trebui sa fie mai intelegatoare cu România din cauza necazurilor si ranilor noastre psihologice”? Evident, nu.
Dar un Janos Martony a spus-o fara sa clipeasca. Dincolo de patetismul unei asemenea formulari, pe plan intern devine evident ca ideea de “autonomie teritoriala” este capatul unui sir de revendicari maghiare care s-au derulat in trepte, sistematic, de fiecare data “partea romana” primind asigurari ca fiecare revendicare era, evident, ultima! Dar nu a fost sa fie.
Eroarea strategica a celor care au crezut ca o cooptare a UDMR la guvernare va topi – prin responsabilizare – spirala revendicarilor este astazi evidenta. Iar astazi e limpede ca, daca echivalentul Kosovo in România nu mai este Transilvania, el se doreste a fi entitatea definita de cele (cel putin) doua judete, Harghita si Covasna (plus, partial, Mures). Este interesant de urmarit de acum înainte care sunt reactiile liderilor maghiari din România fata de declaratiile si actiunile autoritarilor dela Budapesta. Pana acum nu exista niciuna. Oare de ce?
In al patrulea rând, declaratia ministrul de externe ungur face transparenta ideea autonomiei teritoriale ca proiect de politica externa a Ungariei. Chestiunea nu e deloc noua, evident. In martie 2009, Zsolt Nemeth, pare-se viitorul ministru de Externe al Ungariei, spunea explicit referindu-se la un alt dosar cel putin la fel de complicat: “…este foarte important sa se realizeze o autonomie teritoriala in ceea ce priveste Transnistria”. Evident ca strategia de biliard a lui Zsolt Nemeth viza exact acelasi lucru pe care il spune in 2011 Janos Martony. Nici R. Moldova nici Transnistria nu au fost si nici nu sunt pentru diplomatia maghiara scopuri in sine.
Romanii sunt fascisti. Din nou!
Si trecem acum la cel de-al doilea dosar in care România risca sa se dribleze singura. Este vorba despre R. Moldova, o alta miza disparuta prin fumul înecacios al politicii interne.
Cu câteva zile in urma, la un post de televiziune din stânga Prutului, noul golden boy al politicii moldovenesti, respectiv Igor Dodon, perora, fara sa clipeasca, despre: “cele doua poluri extremiste – Partidul Comunistilor lui Voronin si Mihai Ghimpu”.
Ideea de baza este clara. Mihai Ghimpu si ceea e reprezinta el politic, înseamna “extremism” si trebuie eliminat din politica republicii vecine. Ca un preambul la iesirea lui Dodon, sa reamintim o declaratie recenta a lui Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (al carui prim-vicepresedinte este primarul Dorin Chirtoaca), principalul partid asociat public cu valori identitare eteno-lingvistice romanesti: “Partidul Liberal nu va merge niciodata sa aleaga un presedinte cu Dodon. Fiindca Dodon va accepta un candidat de stânga, antiroman, antirepublica, prorus. Si noi nu pentru asta luptam”.
Sa reamintim acum faptele: Igor Doron, fost ministru economiei in timpul guvernorii Voronin, prim-viceprim-ministru al guvernului comunist, candidatul PCRM la Primaria Chisinaului in 2011, pleaca de la comunisti împreuna cu doi deputati, dar nu din cauza lui Vladimir Voronin, caruia ii multumeste cu ochii umezi. Construieste in Parlament asa numitul “grup socialist”.
Alianta de guvernare de la Chisinau are acum, teoretic, voturile necesare inclusiv pentru alegerea Presedintelui, doar ca Dodon declara sus si tare ca nu va vota candidatul AIE si nu va permite ca Mihai Ghimpu sa devina speakerul Parlamentului. Nu e deloc surprinzatoare, cum sugeram, pozitia lui anti Partidul Liberal. Pe relatie cu România, atitudinea lui a fost limpede de multa vreme. Pe 10 decembrie 2008, de pilda, la emisiunea “Fara bariere” de la postul de televizune NIT, declara senin ca “Toti stiu ca o parte a teritoriului României este teritoriu moldovenesc”. Iar Voronin, prezent la emisiune, a continuat sagalnic: “Din aceasta cauza, romanii au un complex de inferioritate”. Si multe altele, pe aceeasi melodie.
Dupa plecarea din PCRM, Dodon o propune pe Zinaida Greiceanii presedinte – premierul care a gestionat in 2008-2009 înghetul relatiilor bilaterale -, candidatura girata, nu e clar de ce, de ambasadorul UE in R. Moldova, germanul Dick Schubel.
Recent, Dodon revine cu declaratia deja citata apropo de polurile extremiste. In ciuda genealogiei politice a lui Igor Dodon, afirmatia este, totusi, prea mult. Dupa cum bine sesiza jurnalistul dela Chisinau, Constantin Tanase, in editorialul sau din Timpul, “Daca a fi roman inseamna a face parte dintr-un… pol extremist, cum s-a exprimat socialistul Dodon, inseamna ca parintii nostri au fost extremisti, ca peste Prut locuiesc vreo 20 de milioane de extremisti s.a.m.d., s.a.m.d., ca Eminescu trebuia sa scrie nu ca suntem romani, dar ca suntem extremisti si punctum…”.
Dincolo de aceasta interpretare, consecintele trebuie sesizate si la alt nivel. Prin aceste declaratii la adresa lui Mihai Ghimpu, a Partidului Liberal si a valorilor pe care le reprezinta, Dodon transmite o serie de semnale care ne aduc in memorie începutul primului deceniu al tinerei republici, atunci când ideea extremismului romanesc a fost utilizata abundent cel putin in doua momente.
“Cemodan – vokzal – Rossia!”, versiunea 2012
Primul este urmatorul. Pentru compromiterea muscarii de eliberare nationala din Moldova de la est de Prut din perioada 1988-1992, propaganda ruseasca sugera ca ea s-ar fi petrecut sub lozinca “Cemodan – vokzal – Rossia!” (adica: “Geamantanul – Gara- Rusia”), printr-o actiune de purificare etnica sistematica. Idee cel putin bizara, din moment ce Frontul Popular s-a pronuntat atunci pentru asa numta “cetatenie-zero”, respectiv acordarea cetateniei tuturor celor care locuiau in1991 inR. Moldova (daca e facut bine sau nu, e alta poveste).
Faptul ca Igor Dodon nu rosteste intamplator astazi aceste vorbe despre extremism, este confirmat si de o serie de episoade recente petrecute in fata Ambasadei României din Chisinau.
La finele lunii ianuarie, s-au perindat prin fata institutiei statului roman, pe rând, un grup de comsomolisti, apropiati Partidului Comunistilor, dar si Liga tineretului rus, care, in timpul mitingului de protest, au cerut demisia ambasadorului roman printr-o strategie cel putin surprinzatoare: i-au procurat un bilet de tren cu destinatia Chisinau – Bucuresti, i-au pregatit o valiza si i-au cerut sa plece in România. Senzatie de deja vu a fost evidenta. Celebra formula “Geamantanul – Gara – România” este reiterata, in forme noi, de tinerii protestatari.
Interesant este multa dintre tinerii protestatari nici nu erau nascuta probabil in momentul in care sloganul a fost lansat prima data. Întrebarea esentiala este de unde aceasta strategie identica dupa 20 de ani: cine ii educa, cine ii invata pe acesti tineri?
“Polul extremist” si Transnistria
Al doilea moment in care romanii au fost roti “extremisti”, a fost razboiul de pe Nistru dintre Rusia si R. Moldova. Sloganul cu agresorii si extremistii “fascisti romani” devenise chiar indemn de lupta. Si iarasi coincidentele nu pot fi ignorate, pentru ca dosarul transnistrean este iarasi in prim-plan.
Scoaterea din politica a lui Mihai Ghimpu si a partidului sau are si o asemenea miza, respectiv o proba ca R.Moldova nu are vreo legatura cu România, iar temerile trasnistrene pe aceasta chestiune nu au nici un motiv. De aici si necesitatea alegerii unui Presedinte “neutru”, care ar însemna pierderea unei pozitii de putere pentru liberali si, in timp, posibilitatea teoretica a eliminarii lor din Alianta (sa nu uitam ca astazi unei aliante majoritare la Chisinau intre PLDM condus de Vlad Filat, PD condus de Marian Lupu si grupul Dodon ii mai lipseste trei voturi care, teoretic, nu este imposibil sa fie colectate de la PCRM).
O asemenea strategie trebuie, asadar, cuplata cu eforturile de “reglementare” a chestiunii transnistrene, tot mai insistente. Preambulul unei asemenea solutionari trebuie sa includa si eliminarea “extremistilor romani”, concomitent cu inocentarea liderilor transnistreni.
Proiectul lipsei de proiect
Nu este deocamdata momentul sa tragem concluzii. Doar semnale de alarma.
Lipsa de atentie fata de tabloul mare pe care se masca Romania devine astazi endemica, iar politica interna canibalizeaza dezbaterea si atentia publica. Exemplele pe care le-am adus aici in discuite sunt doar doua dintre dosarele care au intrat in trepidatie in jurul Romaniei, dar nici pe departe singurele.
In cazul Ungariei, trebuie sa fie limpede ca nu a fost si nu este sanctionata european pentru declaratiile care tin de organizarea interna a României, ceea ce înseamna ca, din nefericire, batalia pentru autonomie teritoriala este in plina desfasurare. Iar când episodul sanctiunilor tehnice la adresa Budapestei va trece, iar problematica controlului fluxurilor financiare va fi clarificate, va ramane o Ungarie cu un prestigiu relativ sifonat, dar cu o guvernare ale carei puseuri iredentiste vor fi nestirbite.
Intr-o Europa macinata de criza, trebuie sa ne mai asteptam la opinii de genul celor exprimate in unele publicatei: “Poate ca nu ar trebui sa privim Ungaria ca pe o aberatie, intr-un continet unde democratia a fost deja suspendata in Grecia si Italia” (New Left Project).
In ceea ce priveste Estul, declaratiile lui Dodon nu sunt grave doar in sine, ci pentru ca reprezinta vârful unui aisberg care se misca amenintator, chiar daca nesesizat de fiecare data. Este evident ca, indiferent de evolutiile de la Chisinau, atu-ul Rusiei ramane chestiunea transnistreana, respectiv “conflictul înghetat”, a carui dezlegare poate îneca regiunea.
Urmeaza negocieri la Dublin, unde nici macar agenda nu este limpede – va fi sau nu va fi chestiunea prezentei militare si a aranjamentelor de securitate discutata in formatul “5 plus 2″? Se petrece, treptat, o inocentare a regimului transnistrean, de parca engleza lui Sevciuk sau studiile sofisticate despre identitatea reginala a Ninei Stanski ar conferi legitimitate in plus separatismului de acolo.
Diplomatii europeni tac pe acest dosar, ambasadorul american nu e clar daca a ajuns la Chisinau- se spune ca da, dar e greu de demonstrat -, desi miza pe termen mediu si lung a dosarului este geografia frontierei euro-atlantice, un subiect care, pentru România, dar nu numai, este vital.
România trebuie sa se opreasca odata si odata din macinarea ei interna. Lumea nu se opreste in loc pentru mizele sau ideosincraziile private ale politicienilor locali. Proiectul lipsei de proiect al Bucurestiului trebuie sa înceteze.
SURSA: Blogul Vitaliei Pavlicenco