Zece locuri.
Dintre care vreo patru erau rezervate oamenilor transnistreni. Dupa asta niste locuri erau rezervate absolventilor din mediul rural (tot ce nu-i Chisinau, de fapt). Alte doua locuri erau rezervate sportsmenilor (tin minte, era unul care sarea cu batul, nu stiu cum se cheama sportul, si una care alerga). Tinerii cu dizabilitati aveau si ei locuri rezervate. Si cei din familii incomplete.
Pentru alde mine ramasesera doua locuri. În 1999, Liceul „Eliade” fusese unicul privilegiat, ei dând BAC-ul la ei acasa, cu profesorii lor (câta nedreptate, apropo; dar la nedreptati vom reveni). Aveau si medii mai mari, drept rezultat.
În acel an, admiterea la facultati se facea în baza mediei de bacalaureat.
Cele doua locuri au revenit absolventilor de „Eliade”, evident. Noroc, Ionut. Noroc, Vladut.
Datorita sanselor egale date de stat pentru toata lumea, eu n-am avut nicio sansa sa învat gratuit la Universitatea de Stat. Da, am o frustrare.
***
Pentru ca redactia noastra unita se tine strâns de coada vectorului european al miscarii tarii noastre, a venit momentul inevitabil în care trebuie sa scriem de bine despre ghei. Cei mai europeni dintre blogheri au facut-o deja.
Redactia noastra nu vrea sa stea la coada blogosferei, de asta se tot scobeste în nas, de câteva ore, tot cu gândul la ghei. Redactia crede ca toti oamenii trebuie sa aiba aceleasi drepturi.
Si anume de asta, eu, redactia, am o nelamurire — de ce alde presa, alde onegeurile si alde blogherii au sarit sa le stampileze acestor simpli si egali cu mine oameni (gheilor, adica) statutul de „martir” pe frunte. Alde presa, alde onegeurile si alde blogherii descriu angro înspaimântatoare cazuri despre cât de tristi sunt acesti oameni care nu pot declara angajatorului orientarea sexuala.
Digresiune lirica: eu nu-mi amintesc sa fi discutat vreodata cu vreun angajator preferintele mele sexuale. Si nici nu-mi prea închipui cum se întâmpla asta. „Am absolvit Facultatea de Drept, dupa care am urmat un stagiu de jumatate de an în Marea Britanie, am facut Masteratul la ASEM, ma fut cu barbati si intentionez sa fac doctorat la ASM. Sunt sârguincios, plin de idei, sunt mai mult pasiv, adica îmi place în fund, punctual si ma integrez repede în colectiv. Nu pretind la salariu mare, pentru început.” Sau cum, dracului? Ce are un sef de întreprindere cu preferintele tale sexuale? De ce sa i le declari? Asta este, cel putin, lipsit de bun-simt.
Eu tot am prieteni ghei si stiu ca sunt oameni normali. Multi dintre dânsii chiar tare bine-mersi. Alde presa, alde onegeurile si alde blogherii i-au adus însa la rang de martir. Gheiul moldovean a devenit mucenicul local al vremurilor noastre. Alde presa, alde onegeurile si alde blogherii îmi aduc istorii despre „am un prieten care este gay”. Acest prieten este, de cele mai multe ori, nefericit, pentru ca orientarea lui sexuala nu-i ca a majoritatii.
Stiti?
Eu tot am un prieten. El a plecat cu taica-sau la munca în Moscova. Taica-sau a fost violat într-o forma deosebit de perversa din cauza datoriilor. S-a întors acasa plin de si mai multe datorii si cu un tata rusinat pe viata.
Eu am un prieten care nu si-a vazut maica-sa de zece ani; el stie ca mama lui este dansatoare în Grecia si mai stie si ce înseamna a fi dansatoare în Grecia. Mama îi trimite bani câstigati din dans.
Eu am un prieten care a facut un copil caruia doctorii sa-i descopere ca n-are memorie. Adica este incapabil sa memorizeze orice, inclusiv pe mama si pe tata. Recent, a aflat ca acest nefericit copil orbeste. Fara memorie, în întuneric.
Eu am un prieten îndragostit pâna la durere de o femeie cu care nu se poate primbla, tinându-se de mâini, pe strada. Din tare multe motive. Sufera. Si câteodata, heterosexual fiind, plânge.
Si nimeni din ei nu cere imperativ Guvernului sau Parlamentului rezolvarea proriei probleme. Fiecare îsi traieste mut, drama. Fara proiecte de legi. Fara mitinguri. Fara talk-show-uri.
Eu am multi prieteni. 5000, pe Facebook. Fiecare cu durerea lui. Sunt mai mult de sase miliarde de drame pe pamânt. Fiecare om de pe planeta asta, culcat în pat, ezita sa adoarma. Gândindu-se la micuta lui suferinta. Si adormind îngrijorat. Sase miliarde de mucenici.
Noi avem drepturi egale, da. Nu si traiuri egale. Pentru ca viata este nedreapta. Daca exista legi care ar putea alina durerea unora — sa fie adoptate. Dar, va rog, alde presa, alde onegeurile si alde blogherii, nu ne mai povestiti cum durerea unora este mai durere decât durerea altora si cum bietii minoritari înfrunta cu piepturile fragede si bine epilate cele mai groaznice dintre suferinte. Ca asta ma discrimineaza.
Poza-simbol.
UPDATE 0: Multa lume spune ca poza este suparatoare. Informez ca este prima poza pe care mi-a dat-o Google-ul la cautarea cuvântului „gay”. Dar o înlocuim cu alta, ca sa nu suparam pe nimeni.
UPDATE 1: Ion Grosu zice ca alde Eliade au avut BAC-ul la Dadiani. Înseamna ca Asachi a dat la ei acasa. Matinca. Asta-i tare irelevant.
UPDATE 2: Gurile rele zic ca pe pamânt traiesc sapte miliarde de oameni. Deja. Hm. Repejor fuge timpul.
UPDATE 3: Eu am evidentiat cu bold niste momente. Vad ca lumea citeste litere, în loc de propozitii. În cele de mai sus nu scrie nimic de rau despre ghei.