Dincolo de neîntelegerile referitoare la sefia Procuraturii Generale, liberal democratii si democratii moldoveni au gasit un numitor comun si asupra altor disensiuni politice. Cu votul deputatilor neafiliati, s-a reusit sa se numeasca un vice director la Centrul National Anticoruptie dar si sa aprobe în prima lectura proiectul de lege ce prevede reformarea sistemului electoral prin introducerea sistemului mixt de alegere a deputatilor în Parlament.
Liderul fractiunii liberal democrate din Parlament, Valeriu Strelet, a spus ca exista toate sansele ca în viitorul apropiat sa fie votat si viitorul cabinet de ministri. „Faptul ca s-au deblocat niste situatii, cu procurorul general, cu vice directorul CNA, s-au pus bazele unor modificari importante care vizeaza ciclul electoral - sunt semne ca efortul nostru, nu a fost unul zadarnic. Republica Moldova are toate sansele ca în viitorul apropiat sa aiba o guvernare functionala, un Guvern cu viziune clara pro-europeana, cu un program clar de activitate si cu sanse reale de a atinge obiectivele care au fost propuse pentru toamna acestui an si pentru anii urmatori”, a precizat Strelet.
Schimbarea sistemului electoral existent, a fost numitorul comun gasit de catre cele doua formatiuni politice. Ideea initiala a democratilor, a fost de introducere a sistemului uninominal de vot. Extremul revenirii la circumscriptiile uninominale era unul periculos, caci rolul partidului ar fi fost diminuat, accentele deplasându-se prea mult catre liderul local. Alegerile pentru Adunarea Populara a Gagauz Eri au fost un exemplu edificator care au convins liderii democrati de nefireasca situatie.
Mentinerea importantei partidului politic si împartirea responsabilitatilor cu liderii locali, este data de solutia în care, 51 de deputati din cei 101 vor fi alesi în baza listelor de partid, iar alti 50 de parlamentari - în baza circumscriptiilor nominale. Constientizarea acestui numitor comun a facut posibila si gasirea unor tangente pentru votarea candidaturi lui Gurin în functia de procuror general.
Remarcam faptul ca deputatii liberali ramasi fideli lui Mihai Ghimpu, nu au votat pentru noul procuror general. Au motivat aceasta decizie politica prin faptul ca liderul democratilor moldoveni, Marian Lupu, nu a gasit de cuviinta sa abordeze si cu ei acest subiect. Gestul de nesolicitare a suportului politic necesar numirii lui Gurin în fruntea procuraturii, ne vorbeste despre faptul ca grupul liberal Ghimpu, este scos din viitoarele ecuatii politice. Accentul pentru sustinerea cabinetului de ministrii va fi pus pe grupul reformatorilor liberali care s-au întâlnit deja cu Vlad Filat si care au subliniat ca prezenta lor în actul guvernarii viitoare este garantul votului lor pentru noul guvern.
Votul liberal democratilor pentru plasarea lui Gurin în fruntea Procuraturii Generale dar si pentru schimbarea sistemului electoral existent în Republica Moldova, reprezinta pretul pe care acestia îl platesc pentru votul de încredere în noul cabinet de ministrii. Gestul lor politic, este unul calculat si nu a trecut de limita asteptarilor politice si bunavointa simpatizantilor. Masura îngaduintei politice a liberal democratilor s-ar putea rupe daca în urma crearii unei noi majoritati parlamentare, deputatii Partidului Democrat l-ar delega ca vicepresedinte al legislativului moldav pe Vlad Plahotniuc.
