Pentru ca „Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, va înainta o initiativa legislativa de adoptare a proiectului noii Constitutii. Proiectul presupune organizarea unui referendum pentru modificarea Legii Supreme”.
Unii, mai ranchiunosi, vor zice ca e înca un as terfelit din mâneca juristului cel mai tare din parcarea Colonitei. Si ca ar trebui sa se mai gândeasca un pic, dupa ce asul anterior a fost declarat nevalabil de CC. Vorba ceea – sa se gândeasca calul, ca are cap mare. Cei care vor sa intre în istorie nu se gândesc. Ei actioneaza.
Constitutia noua e gata. Au lucrat la ea o duzina de juristi tocmai 4 luni! Si care-i problema ca nu a vazut-o nimeni, ca nu a fost consultata societatea civila si mediul de experti? Cica, a fost si la Venetia. Ce mai vreti?
Anterior, Ghimpu a mai zis, ca a ramas doar o nimica toata – sa hotarâm, ce fel de guvernare vrem – prezidentiala sau parlamentara.
Aici apare prima întrebare. Cine va hotarî acest lucru?
V.1. Nu cumva Alianta? Asta dupa ce pret de 2 ani a demonstrat ca nu are nici o opinie comuna asupra niciunui subiect abordat, inclusiv a Acordului privind crearea aliantei? Da, dar iata ca si Filat a zis ca vrea o Constitutie noua. Iar Lupu, daca tot se mai vrea presedinte, clar ca n-are încotro si va fi de acord. Logic, nu? Problema e, ca daca Filat a si zis ca vrea o Constitutie noua, de aici nu rezulta ca o vrea pe cea a lui Ghimpu. În plus, o sa mai zica ca trebuie consultata societatea civila etc. (vezi mai sus) si ca e nevoie de timp. Mai departe scenariul e cunoscut.
V.2. Varianta hotarârii comune a Aliantei împreuna cu PCRM, pe motiv ca e nevoie de un consens larg în societate, mi se pare chiar „academica” si o voi ignora. Pentru ca, discutiile nu conteaza. Doar actiunile, cum am zis.
V.3. Si atunci ajungem la a treia varianta, exact în stilul PL-ului. Sa hotarasca poporul. În timpul referendumului, concomitent cu votarea textului constitutiei, le propunem cetatenilor sa raspunda si la întrebarea respectiva. Pentru ca Ghimpu crede ca problema e doar în denumire, tehnologic se rezolva în felul urmator: „RM este republica prezidentiala / parlamentara / semiprezidentiala” - subliniati varianta aleasa. (Am inclus trei variante de raspuns, pentru ca avem 3 componente ale aliantei. Deci fiecarei componente trebuie sa-i revina o varianta. Logic, ca si functiile supreme din stat).
Dl. Ghimpu a uitat sa ne spuna, ca mai este o întrebare de rezolvat.
Întrebarea nr.2.
Limba de stat în RM este limba:
1). Moldoveneasca;
2). Româna;
3). Moldoveneasca (Româna);
4). Româna (Moldoveneasca).
subliniati varianta aleasa.
Aici avem deja 4 variante de raspuns, pentru ca variantele 3 si 4 nu sunt identice politic (nu stiintific). Regula simetriei nu functioneaza în algebra politica.
Astea sunt doar 2 întrebari din cele 22, în care se va împotmoli alianta.
Ce sa mai zic de un referendum? Ca deja am mai avut unul…
Asa ca, daca o noua Constitutie va fi adoptata, Ghimpu cu siguranta va intra în istorie.
SURSA: Blogul luui Victor Ciobanu
