Negocierile lor arata cam asa:
“-Hai sa facem un pas înainte!
- Hai! Mergem cu stîngu!
- Nu, hai cu dreptu!
- Ba nu, hai cu amîndoua o data!
- Hai sa gasim un consens!
- Poate stam pe loc?
- De acord!
- Hm… eu tot!
- Consensul a fost gasit! Alianta e beton!…”
Si tot asa. La fiecare problema si problemuta. De la alegerea Presedintelui pîna la votarea bugetului. De la repartizarea functiilor pîna la reforme. De la formarea aliantelor în consiliile raionale pîna la lucru în comisiile parlamentare. Un pas înainte si doi înapoi. Pe loc repaos.
Daca o negociere esueaza – toti cei vizati au de pierdut! Indiferent cine e de vina si cine are dreptate. Pierd toti!
O negociere nu înseamna o tentativa de a “zmulge” de la oponent o bucata cît mai mare. Si nici o smecherie prin care sa-l tragi în teapa. Este un proces complicat de cautare a solutiilor avantajoase pentru toti. Iar cheia gasirii acestor solutii este “intrarea în pielea” oponentului. Trebuie sa vrei sa întelegi pozitia lui, ca sa stii pîna unde poate el merge. Strategia “coarnelor în gard” nu a adus înca niciodata rezultate bune.
******
Daca nu era pericolul revenirii comunistilor, AIE nu exista demult. Doar frica de razbunarea lui Voronin mentine aceasta turma într-un ocol comun. Ei se urasc reciproc mai mult decît îi urasc pe comunisti. Si nu e o rivalitate sanatoasa, bazata pe principii si valori politice. E o ura interpersonala crunta. E o ura pîna la greata. E suficient sa observam atent mimica fetelor liderilor celor trei partide cînd vorbesc despre ceilalti doi. Fix asa fata are Voronin cînd vorbeste de Alianta.
Liderii acestei Aliante nu se pot întelege nicidecum. Si nici nu cred ca se vor mai întelege. Nici în alegerea Presedintelui, nici în guvernarea acestui stat si nici în reformarea lui. Pentru ca o guvernare trebuie sa fie dinamica, rapida, eficienta ca sa poata scoate acest stat din mocirla. Ceea ce avem noi este o caruta hodorogita cu trei mîrtoage care merge pe o cale ferata si se vrea a fi locomotiva.
De asta eu nu mai vad rostul acestei Aliante. Noi, alegatorii am facut din ea o vaca sacra de care ne temem sa ne atingem. Si ei înteleg asta si îsi fac de cap. Aceasta coalitie este într-o coma profunda din care nu se va mai trezi. Ea are nevoie de o eutanasiere si un “prohod” crestinesc. Punct.
Democratia înseamna, pentru politicieni, abilitatea de negociere. Cei care nu o au, ramîn în urma. Nu va puteti întelege? Afara! Sa vina altii care o sa poata!
Si nu trebuie sa ne temem de revenirea comunistilor. Aceasta revenire este o sperietoare pentru cei mici si slabi. Noi punem guvernele si noi le scoatem. Pentru ca ele trebuie sa lucreze si sa administreze acest stat. Nu sa ne hraneasca cu povesti horror despre cum ne vor bate comunistii prin subsoluri. Am fost noi la lectia asta. Ajunge.
********
La “Erudit Club” este un joc de masa - Bohnanza. E un joc în care cîstiga cel care este cel mai abil în negocieri cu partenerii de joc. Cred ca daca Filat, Lupu si Ghimpu ar juca macar o data în acest joc, ar întelege repede cum sa aleaga Presedintele.
