Conceptul de reforma a fost anunţat acum câteva zile de presedintele francez, Emmanuel Macron, probabil fiind inspirat si de victoria echipei Cancelarului Angela Merkel în alegerile din Germania (ceea ce îi da certitudine presedintelui francez ca, împreuna cu aliatul sau german, va putea realiza obiectivele trasate).
Preconizata reforma europeana are o baza solida – o mai strânsa colaborare în UE în domeniile apararii, imigratiei, taxelor si politicii sociale, precum si instituirea propriului buget al blocului euro.Presedintele francez îsi doreste ca Europa „sa se relanseze”, mentionând ca, în chestiuni precum acordarea de azil, protectia granitelor, taxele pentru corporatii, împartasirea de informatii, apararea si stabilitatea financiara, este nevoie de o aprofundare a cooperarii. Toate acestea ar urma sa favorizeze „o Europa suverana, unita si democratica”, astfel încât la începutul urmatorului deceniu aceasta sa aiba o forta de interventie comuna, un buget comun al apararii si o doctrina comuna pentru actiune.
Iar ca ideile sale sa prinda viata, Emmanuel Macron propune crearea unui grup pentru „refondarea” Uniunii Europene, care sa cuprinda institutiile comunitare si acele tari ce doresc sa participe la o asemenea dezbatere, din care sa rezulte pâna vara viitoare masuri concrete privind evolutia proiectului european.Emmanuel Macron s-a pronuntat si pentru aprofundarea integrarii europene, iar în context a evocat ideea Europei cu mai multe viteze. Fara îndoiala, ideile expuse de presedintele francez vor începe sa fie transpuse în fapt, pentru aceasta existând si un fond favorabil. Iar toate actiunile ce se preconizeaza sa aiba loc, precum si finalitatea întregului proces, nu are cum sa nu se rasfrânga si asupra unor tari ca Republica Moldova.
Din aceste considerente, mai jos ma voi referi la potentialul impact asupra tarii noastre.Evident, „revolutia” europeana a presedintelui Macron are un caracter de mobilizare pentru tari ca Republica Moldova, ce tind sa devina parte a Uniunii Europene. Fortele ostile integrarii europene din tarile respective, inclusiv cele din Republica Moldova, nu au ezitat sa profite de situatia complicata prin care a trecut UE imediat dupa Brexit, dar si ca urmare a crizei migrantilor, promovând insistent ideea ca zilele UE sunt numarate, prin urmare, pe obiectivul de integrare europeana ar trebui de pus cruce.
Din pacate, o parte a societatii s-a lasat manipulata de astfel de argumente, devenind sceptica în privinta viitorului Uniunii Europene. Acum, toate actiunile ce se vor întreprinde în vederea reformarii UE, având un ecou anume si în Republica Moldova, vor avea si un caracter mobilizator pentru cetatenii care-si doresc sa traiasca într-un spatiu de prosperitate si democratie, cum e cel al UE.Reformarea UE va lua în calcul si perspectivele de extindere a spatiului comunitar, iar aceasta ar putea dinamiza relatiile moldo-comunitare, nefiind exclusa nici aparitia unor noi oportunitati din punctul de vedere al aderarii.
De aceea, Republica Moldova trebuie sa continue aceeasi politica consecventa în relatiile cu UE, respectându-si angajamentele asumate si facându-si cu mare grija temele de acasa.Caci pâna la momentul în care se va produce aderarea propriu-zisa (o perspectiva înca neclara), Republica Moldova ar putea beneficia de pe urma redimensionarii (în sens pozitiv) a politicii de vecinatate a Uniunii Europene.
Este un lucru aproape sigur, ca o asemenea redimensionare va avea loc, deoarece nu poate UE sa se reformeze atât de profund, lasând fara atentie un domeniu important cum este cel al relatiei cu tarile vecine.Procesul de reforma al UE va transmite un mesaj international puternic, care va avea impact direct asupra tendintelor geopolitice ce se prefigurau inclusiv în zona din care face parte si Republica Moldova.
Unii se grabeau sa anticipeze o scadere a interesului UE fata de tari ca Moldova, din cauza problemelor interne cu care se confrunta Uniunea, iar aceasta dadea nastere diferitelor speculatii despre scenarii geopolitice sumbre, care ar urma sa fie implementate aici, ţara noastra ajungând sa treaca în cu totul alte sfere de influenta decât actualele.Fara îndoiala, reforma UE va avea indirect si efecte benefice asupra dezvoltarii Uniunii.
În conditiile în care va fi transmis un mesaj clar ca UE nu doar ca nu se destrama, ci devine si mai puternica, interesul pentru Republica Moldova ca potentiala punte de legatura între Est si Vest va creste si mai mult, ceea ce ne da motive sa anticipam un interes anume fata de mediul de afaceri din tara noastra. Iar impulsionarea mediului de afaceri va însemna si o noua calitate a vietii, prin noi locuri de munca, noi defalcari la buget, proiecte de infrastructura etc.
Toate acestea ne permit sa concluzionam ca evenimentele de ultima ora din Europa, inclusiv „revolutia” europeana anuntata de presedintele francez, Emmanuel Macron, avantajeaza indirect Republica Moldova, fiind si o garantie în plus ca, daca vom continua procesul de integrare europeana, vom avea sanse reale sa traim într-un stat european modern si prosper.
Veaceslav Untila pentru www.timpul.md
