07.11.2011

Vasile Botnaru. Punct si de la capat: In cautarea unui presedinte

Punct si de la capat: cu Vasile Botnaru si invitatii sai, Arcadie Barbarosie, directorul IPP, si Cornel Ciurea, expert la IDIS Viitorul.
Vasile Botnaru. Punct si de la capat: In cautarea unui presedinte

 

Sase personaje în cautarea unui autor – astfel se întituleaza celebra piesa scrisa de Luigi Pirandello, care zice, în prefata, ca s-a vazut silit sa le gazduiasca în lucrare, atât erau ele de vii si împovarate de diverse întâmplari bune de tesut o poveste din ele. Seamana cumva cu istoria viitorului presedinte al Republicii Moldova, care asteapta sa se mute din spatiul virtual în cel real prin poarta pe care urmeaza sa o deseneze, cu bagheta magica, 61 de deputati. Pâna când ei, 61 de magicieni, nu sunt în stare sa se puna de acord, viitorul presedinte haladuieste în lumea lui virtuala, ca o naluca, ori ca un baci mioritic parasit de oi. Numai ca, spre deosebire de personajele lui Pirandello, viitorul presedinte nu are nici fizionomie, nici viata, nici întâmplari ce i-ar da identitate, atâta timp cât nu are cine sa îl bage în piesa. Mai nou a aparut o pretinsa „Solutie”, care însa oricum se îngrijeste mai mult de acei, care au dreptul sa aleaga si mai putin de acel care va fi sa fie ales, sau invitat în piesa lui Pirandello.

Despre asta mi-am propus sa discut cu invitatii mei de astazi, Arcadie Barbarosie, directorul Institutului de Politici Publice, si Cornel Ciurea, expert la IDIS Viitorul.  

 

Europa Libera: Legislatia se preocupa foarte mult de proceduri. Cutumele mai mult se orienteaza spre cum trebuie sa voteze, câti trebuie sa intre în cabina, cum trebuie buletinul sa-l împatureasca – în patru, în sase, sa mearga luati de mâna sau separat, ironic vorbind, desigur. Ca si cum de la sine ca atunci când se vor fi alegând demnitari vor fi înaintati cei mai buni, cei mai destepti, cei mai frumosi. Or, pentru ca de la sine se întelege, politicienii, iarasi ne dau un exemplu elocvent, lasa cumva la o parte discutiile despre cum ar trebui sa fie un ministru, un presedinte si sunt axati pe tehnologia alegerii, pe proceduri. Din câte pot eu sa judec cu mintea mea putina, asta le-a jucat festa, pentru ca cei multi au crezut ca au dreptul sa impuna celor putini un candidat, cei putini au înteles ca se pot opune tocmai pentru ca de ei depinde, de cele doua voturi, alta data de un vot depinde daca merge mai departe procedura sau nu. Acum va întreb pe Dumneavoastra daca acest esafodaj al meu este corect sau este steril? Trebuie totusi sa lasam în pace parlamentarii, sau pe cei pe care i-am înaintat în timp scrutinului parlamentar sa decida ei si sa nu ne preocupe, sa aflam rezultatul final, comunicat de presa, sau dintr-o stire de la televizor, sa aflam cine e presedintele. Si atunci sa ne dam cu parerea. Sau dupa ce va fi lucrând patru ani  sa ne dam cu parerea ca au gresit sau nu parlamentarii. Domnule Barbarosie?
 

Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Pâna la urma ei o sa aleaga, indiferent ce vom zice noi, dar eu cred ca presiunea oricum trebuie exercitata. Pentru ca daca îi lasi de capul lor ei îsi fac de cap. sigur ca Dumneavoastra ati încercat sa sugerati ca noi presupunem ca ei nu vor alege pe cel mai bun, mai cu stea în frunte, etc. Ori îl vor alege pe cel care le va conveni în fond, nu neaparat dupa niste criterii obiective. Si adesea am vazut lucrul acesta, ca se face în baza unui algoritm, adica nu e neaparat cel mai bun este în fruntea unei agentii sau institutii guvernamentale, nu neaparat cei mai profesionisti, dar daca a venit rândul partidului meu eu pun pe cine vreau eu.”
 
Europa Libera: Dar sunteti de acord ca exista senzatia asta ca suntem la vândut de piere cu balanta, când un vânzator tot mai pune o para, mai pune o para, pâna se egaleaza perele cu greutatea. Asa e si cu voturile acum, nici nu se discuta cum trebuie sa fie presedintele, se discuta de unde mai luam înca o para ca sa se egaleze balanta si asta a devenit enervant.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Pai da, cu presedintele asa este. Eu ma gândeam la ministri. Acolo chiar nu merge comparatia cu balanta. Acolo mai degraba merge altfel de vânzare – e rândul tau sa alegi din sac, îti alegi para pe care o vreai, dupa care eu aleg para pe care o vreau. Si dupa aceea e rândul domnului Ciurea sa aleaga din sac. Si el alege pe care o vrea.”
 
Europa Libera: Si asa ne-am pomenit ca contestam dupa aia procurorul.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Si dupa aia ne pomenim ca para ta nu e buna. Cu presedintele aici sunt doua probleme în fond: care para o vindem, si dupa aia daca ajung bani ca sa vindem para, sau sa cumparam para, iarasi continui metafora Dumneavoastra. Pâna la urma, daca e sa ne uitam peste situatia actuala, se pare ca nu ajung bani, mai bine e s vedem daca para e buna.”
 
Europa Libera: Domnule Ciurea?
 

Cornel Ciurea si Arcadie Barbarosie

"‹"‹Cornel Ciurea: ,,Reiesind din pregatirea mea teoretica trebuie sa fiu un sustinator fervent al proceduralismului si daca vreti al unei proceduri minimale, sau minimalismului democratic. Nu conteaza foarte mult substanta, continutul pe care ni-l ofera politicienii, important este ca am democratie, procedurile sa fie respectate si ele sa functioneze normal. Asa spune teoria democratica occidentala. Mai mult decât atât, ea ne învata sa evitam maximalismul, sa evitam rezultatele foarte bune, pentru ca ele sunt si ele periculoase. Important este raul cel mai mic. Democratia întotdeauna a functionat în baza unui minimalism. Democratiile maximale au fost democratiile sovietice, de exemplu. Aici s-a dorit foarte mult si s-a reusit de multe ori foarte putin.”
 
Europa Libera: Doiarca era în prezidiu.
 
Cornel Ciurea: ,,Exact. Acum vreau sa va spun pe de alta parte activeaza, sau functioneaza în structura societatii civile si noi de foarte multe ori încercam sa-i dam la socoteala pe politicieni si sa le cerem un altfel de comportament, actionând în baza unor principii democratice maximaliste si cred ca avem dreptate. Si cred ca avem dreptul sa o facem pentru ca, dupa cum a spus si domnul Barbarosie, exercitam presiuni. Si nu ne facem iluzii, aceste presiuni nu neaparat întotdeauna vor da niste rezultate pe care le dorim. Dar cel putin tinem în sah elita politica si uneori vedem ca aceste presiuni ale noastre au anumite rezultate concrete. Ma gândesc la presiunile pe care le-am facut cu prezenta în Parlament. Sigur, nu este cel mai important punct pe agenda politica, dar observ ca în urma acestei presiuni, politicienii au început sa urmareasca care este prezenta lor la sedintele Parlamentului. Or, e clar ca reiesim dintr-o agenda maximalista – vrem ca politicienii nostri sa fie preocupati zi si noapte de actul politic. Sau cel putin ziua, atunci când se afla la lucru, sa stea în sala de sedinte. este mult prea mult. La fel si finantarea partidelor politice – nu ne facem iluzii ca partidele politice vor fi corecte, atunci când se vor finanta, vor gasi surse de finantare. Dar, si legislatia ne permite acest lucru, si legislatia este din acest punct de vedere maximalista, punem mereu presiuni pentru ca politicienii sa fie cât mai transparenti în aceasta privinta. Deci, la întrebarea Dumneavoastra raspund si-si. da, sunt mai importante procedurile, dar daca lasam totul ]n seama procedurilor, vom avea niste politicieni hâdosi si ne va fi scârba sa ne uitam la ei.”
 
Europa Libera: Haideti sa ne uitam la cel mai recent exemplu – trio-ul Dodon-Greceanîi-Abramciuc. Plecarea acestora s-a produs urmare a presiunilor? Domnule Barbarosie? Se datoreaza într-o minima masura societatii gestul acesta? Sau nu?
 

Cornel Ciurea si Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Este foarte greu de zis aici, pentru ca în fond nu prea au existat presiuni asupra acestui trio de-a parasi partidul respectiv.”
 
Europa Libera: Pai dar tot bateam toaca si spuneam: domnilor comunisti, Dumneavoastra blocati alegerea. Poate oamenii s-au simtit cu musca pe caciula?
 
Cornel Ciurea: ,,Daca îmi permiteti, pentru ca vin si eu din aprilie 2005, pot sa va spun ca presiunile acestea conteaza si ele servesc cel putin drept pretext pentru justificare. Deci, în cazul în care Dodon va esua si eu cred ca va esua în ceea ce priveste cariera lui politica, el va spune ca s-a sacrificat pentru interesul national. Pentru ca atunci, în momentul de gratie societatea i-a cerut acest lucru.”
 
Europa Libera: Refrenul Rosca.
 
Cornel Ciurea: ,,Exact, acelasi refren. Si din acest punct de vedere cred ca aceste presiuni care s-au facut, au contat putin. Cel putin ofera un strat, un voal de legitimare pentru acesti politicieni. Dar desigur, în subteran, în coridoarele puterii au fost facute niste întelegeri, la care noi nu avem acces si ele fac parte mai curând din jocurile întunecoase ale politicii.”
 
Europa Libera: Poate societatea sa revendice mai multa transparenta, mai multa deschidere, ca sa discutam pe bune cine va fi viitorul presedinte?Sau sa-l aleaga pe cine vor ei, asa cum vor reusi sa se aseze în cvartet, în orchestra lor simfonica?
 
Arcadie Barbarosie: ,,Eu cred ca societatea este obligata sa exercite presiune. Si nu numai în cazul acesta, asa cum a zis si domnul Ciurea, pe o multime de alte cazuri - si finantarea partidelor politice, si prezenta la sedintele Parlamentului, si prezenta la vot, si, spre exemplu, au fost foarte multe propuneri, participarea la alegerea presedintelui este obligatorie. Este una din putinele obligatii ale parlamentarilor care ar trebui onorata. În cazul concret cu alegerea presedintelui - da, societatea ar trebui sa exercite presiune si ea este, exista aceasta presiune. A si existat de fapt aceasta presiune. Într-adevar cred ca de fapt grupul Dodon o sa foloseasca, ca si domnul Rosca, o sa foloseasca din plin acest argument al presiunii sociale, al necesitatii de a se sacrifica, etc. Dar ma tem ca existe alte interese, motivatii cel putin, în dosul acestei decizii.”
 
Europa Libera: Eu vreau sa ne ducem la experienta Uniunii Europene, cu alegerea comisarilor. Acolo a fost o formula super-complicata. Sigur ca este o experienta poate greu de atins si greu de raportat, dar totusi.
 

Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Pai acolo de fapt procedura conteaza foarte mult în procesul respectiv, pentru ca procedura este foarte complicata, într-adevar. Ea cere niste criterii foarte clare, foarte concrete privind alegerea persoanelor respective. Or, la noi daca o sa va uitati peste lista ministrilor o sa vedeti ca sunt foarte multe persoana, ca sa zic asa, ca daca ar fi aplicate criteriile respective nu ar fi trecut nici la un sef de directie.”
 
Europa Libera: Adica, întâi de toate când prezinti un dosar, trebuie sa ai un CV serios, cu activitate profesionala sau cu activitati conexe foarte convingatoare ca sa fii comisar pentru finante.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Sau comisar pentru agricultura, sau pentru mediu. Da, absolut de acord. Pentru ca nu poti fi comisar pentru mediu daca cunosti. Pentru ca legislatia este foarte complexa în Uniunea Europeana si daca nu cunosti problemele si daca nu cunosti problemele tuturor tarilor si acordurile tuturor tarilor. Cel putin astea ar fi criteriile pentru asemenea analize când candidezi pentru asemenea functie.”
 
Europa Libera: De ce partidele prefera sa procedeze alt fel atunci când îsi cauta perele în sac? 
 
Arcadie Barbarosie: ,,A zis domnul Ciurea acum când a zis despre presiuni privind finantarea partidelor politice. Eu cred ca acesta este unul din raspunsurile posibile. Cu parere de rau si listele sunt formate nu tocmai criteriilor profesionaliste si cred ca în marea masura locurile pe lista sunt conditionate dupa alte criterii, decât profesionalism. Criterii care exista – cu cât ai contribuit la fondurile partidului si respectiv ai locul pe lista. Nu ai contribuit? Atunci hai sa vedem daca nu poti sa dai în numerar, sa vedem cu ce poti sa contribui altfel. Dai 10 autobuze sau dai o mie de oameni care lucreaza în teritoriu si fac campanie.”
 
Europa Libera: Domnule Ciurea, ati fost în interiorul masinariei de partid. Înteleg ca partidul este fortat sa procedeze în felul în care procedeaza atunci când alege niste oameni buni de trimis în Parlament si ulterior de înscaunat la ministere. Nu de viata buna, probabil.
 

Cornel Ciurea si Arcadie Barbarosie

"‹"‹Cornel Ciurea: ,,Am spus ca sunt adeptul minimalismului democratic si în virtutea acestui fapt pot sa afirm ca oamenii buni nu au nici o sansa sa razbata în politica si sa ajunga undeva sus. Si haideti sa exemplificam, pentru ca sa fie mai clar – au fost niste oameni tineri, destepti, promovati în ultimul timp în viata noastra politica. Unde au ajuns? Majoritatea au ajuns pe la ambasade. Ambasadele sunt locul de refugiu al politicienilor inteligenti, care nu reusesc sa razbata în politica din cauza ca politica reclama din partea politicianului un fel de a fi diabolic. Si acest diabolism al politicianului nu este acceptat de catre oamenii inteligenti. Din aceasta cauza ei sunt exilati acolo unde v-am spus. Nu este cel mai prost exil, dar reprezinta un esec al intelectului în fata acestui fel de a face politica diabolica, putem sa-l numim mai reactionar. Din punctul meu de vedere în ultimul timp nu prea am avut exemple de succes în politica a politicienilor de calitate. Politicienii de calitate nu functioneaza în Republica Moldova.”
 
Europa Libera: Vlad Lupan si Iulian Fruntasu nu vor fi fiind de acord ca sunt trecuti pe linie moarta.
 
Cornel Ciurea: ,,Pai e treaba lor. Sunt si altii, daca dam nume – Oleg Serebrian este un alt caz. Poti sa nu fii de acord, dar asta este cel putin atunci când privesti dintr-o parte. Nu esti obiectiv atunci când îti analizezi propriile fapte. Dar dintr-o parte se vede ca este mai curând un rateu. De ce altmintrelea ai veni în politica? Sa te duci în ambasada? În ambasada se duc oamenii la o vârsta destul de onorabila, la sfârsit de cariera, pentru a reprezenta întreaga tara. Nu te duci la ambasada în floarea vârstei pentru ca ce sa faci acolo?”
 
Europa Libera: Dar nici la Curtea Constitutionala nu te duci în apogeu.
 
Cornel Ciurea: ,,Exact, exact este acelasi lucru, pentru ca nu ma refer doar la ambasade. Ar mai fi si nu înfiintezi alte partide politice, nu pleci de la un lider, pe care l-ai considerat un mentor, un monstru sacru al politicii si dupa asta îti înfiintezi partidute minuscule.”
 
Europa Libera: Asta daca nu cumva vreai sa fii mai cinic decât fostul tau sef.
 
Cornel Ciurea: ,,Da, daca nu vreai sa-l întreci în cinism. Dar un intelectual, care începe sa devina cinic este o priveliste jalnica, vreau sa va spun si nu este convingator.”
 
Europa Libera: Domnule Barbarosie, este o competitie de cinism partidul?
 

Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Dar atunci nu mai reusesc sa mearga  intelectualii în politica daca concurenta politica este un lucru cinic.”
 
Cornel Ciurea: ,,Pai domnule Barbarosie, Dumneavoastra am impresia ca nu sunteti în politica.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Nu, nu sunt în politica, eu nu sunt suficient de cinic în viata.”
 
Cornel Ciurea: ,,Posibil.”
 
Europa Libera: Revenind la criteriile de selectie pentru diferite demnitati publice – în partid se poate obtine ca de exemplu, partidul în viitoarea campanie parlamentara sa vorbeasca pe bune daca are sau nu un viitor procuror, daca are sau nu un viitor director la Teleradio Moldova, daca are un ministru pentru transporturi. Sau asta este un exercitiu inutil? - cum ar zice Marian Lupu. Domnule Barbarosie?
 
Arcadie Barbarosie: ,,Pai a fost un partid, care a venit cu un cabinet din umbra. Cel putin un partid a existat în campania electorala din 2009 înca, care a avut un cabinet. Si l-a si prezentat: noi cu astia venim. Va plac? Erau buni. Drept ca dupa aceea au nimerit la ambasade, sau pe la alte partide. Asta ar fi un lucru normal. Cu parere de rau partidele nu se preocupa la noi de cresterea cadrelor de profesionisti, eu nu mai zic de cresterea cadrelor de politicieni. Pentru ca politica nu se face chiar fara a cunoaste notele, ca sa zic o comparatie din muzica. si lucrul acesta probabil va veni cândva si aici. Însa deocamdata lucrul acesta nu se întâmpla, pentru ca partidele cu parere de rau, desi sunt în mare organizate ca un business, ca o afacere personala, condusa de unul, doi, trei maximum oameni, dar comparatia merge pâna aici. Pentru ca în afacere ai grija de personal, ai departamentul resurse umane si departamentul respectiv se preocupa si de selectare, si de promovare, si de instruire, în mod special si de instruire. Iata, nu înteleg de ce partidele, care sunt gestionate în mare ca si un business personal nu se preocupa si de acest aspect foarte important al activitatii lor. Probabil pentru ca în mare masura partidele nu se preocupa de ceea ce s-ar numi durabilitate, profitabilitate – într-un sens aplicat politicii. Profitabilitate în sens ca cresc segmentul de electorat, am grija sa nu pierd locuri în Parlament. Pentru asta cresc cadre, le pun la locurile respective.”
 
Europa Libera: Domnul Mihai Ghimpu a propus o formula interesanta. Mai în gluma, mai în serios, el a spus, tineti minte, ca are nepoti pentru toate functiile posibile. 
 
Arcadie Barbarosie: ,,Acesta e un alt model – nu business, dar clan.”
 
Europa Libera: Bine, dar atunci când nepotii fac treaba, într-adevar nu ai ce sa-i reprosezi.
 

Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,N-ai ce, sau afacere de familie. Nici o problema, daca nepotii ceia sunt alesi într-un concurs, la care participa toti si ei într-adevar sunt cei mai buni. Nu am vazut nici un concurs maxim pentru nepoti.”
 
Europa Libera: Ei, concursul pentru functia de primar a fost pe bune. A fost ales Dorin Chirtoaca.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Da, cam aici s-a rezumat.”
 
Cornel Ciurea: ,,Dar oricum arata ca dracu când vezi nepoti în politica, urmând calea bunelului sau a rudei mai mari. Totusi sper ca Mihai Ghimpu a glumit, spunând ca are multi nepoti si ei sunt potriviti pentru toate functiile, întrucât societatea nu poate sa accepte o asemenea solutie politica.”
 
Europa Libera: Familii regale putem sa acceptam, dar…
 
Cornel Ciurea: ,,Familii regale nu putem sa acceptam pentru ca asta este esenta ideii – sa-ti transmita prin ereditate, or, în democratie acest lucru nu prea este acceptat.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Nu, dar regele nu numeste ministri din familia regala.”
 
Cornel Ciurea: ,,Nu. Pai da, din contra, el îi selecteaza.”
 
Europa Libera: Îi tine la castel.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Da, îi tine pe toti la castel, toti nepoteii. În rest ministrii, sefii de agentii, etc., parcurg o procedura de selectie naturala, daca vreti Dvs., în lupta politica.”
 
Europa Libera: Acum vreau sa va propun totusi sa încercam la modul practic, daca de acum înainte partidele vor apleca urechea la presiunile societatii, sau imaginati-va ca sunteti în interiorul Parlamentului si v-as propune sa faceti o lista de criterii, dupa care trebuie sa fie ales viitorul sef de stat. Câte stele în frunte trebuie sa aiba viitorul sef de stat? Domnule Barbarosie, deschideti lista, va rog.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Eu as porni, de fapt, de la a ma uita foarte clar care sunt competentele si functiile presedintelui si dupa aia încercam sa facem si lista. Daca e sa ne uitam dupa competente, el este responsabil de politica externa. Aici trebuie sa cunoasca foarte bine ce se întâmpla împrejur, trebuie sa cunoasca în sensul ast care sunt scopurile tarii si sa spuna foarte clar cum o sa promoveze scopurile tarii si interesele nationale în exterior.”
 
Europa Libera: Dati-mi voie aici sa fac paranteza. Vectorul european, sau pe invers, vectorul pro Putin va depinde de acest sef de stat. Si atunci când înaintam un candidat pentru functia de sef de stat, apriori trebuie sa decidem, sau mai întâi trebuie sa decidem încotro vrem sa mergem – spre neutralitatea vesnica? Spre apartenenta la spatiul european? Sau estic?
 
Arcadie Barbarosie: ,,Eu zic formal, în Constitutie ce scrie despre competentele lui.”
 
Europa Libera: Nu, dar ati început foarte bine, mi se pare ca asta e o chestie principiala.
 

Cornel Ciurea si Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Dar în mod real presedintele la noi nu are instrumentele pentru a promova scopurile asa cum le crede el în politica externa. El nu le are. În mod real la noi responsabil de politica externa este Guvernul, Ministerul de Externe si poate este normal. Sunt chestii de contradictii. Acum când ziceti Dumneavoastra, noi parca am decis unde mergem. Înca în 2005 am votat unanim ca ne orientam spre Uniunea Europeana. Toate partidele.”
 
Europa Libera: Dar îndoieli tot mai avem.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Sau suntem prea flexibili, sau nu avem nevoie.”
 
Cornel Ciurea: ,,Astazi în conjunctura noastra nu cred ca are rost sa însiruim calitatile si virtutile unui posibil presedinte, pentru ca în formula în care el va fi ales, va fi în totalitate dependent de politicienii care îl vor selecta. Eu nu vad cum am putea sa avem un presedinte independent, un presedinte vertical, un presedinte cu tarie de caracter. Am impresia ca astfel cum va fi posibil ales, poate nici nu va fi ales, dar în formatul actual vom avea un presedinte servil, obedient si atunci nu are importanta ce orientare politica are, ce hram poarta, câte limbi chiar cunoaste. În cel mai bun caz va fi un exponat de muzeu, bun de aratat pentru straini. Desi m-as mira de putem gasi si un asemenea exponat.”
 
Europa Libera: Deci Dumneavoastra vreti sa ne spuneti ca partidelor astazi mai mult le convine unul inodor, inofensiv.
 
Cornel Ciurea: ,,Incolor.”
 
Europa Libera: Unul incolor, decât unul cu sapte stele în frunte.
 
Cornel Ciurea: ,,Cred ca da.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Nu as fi de acord cu Dumneavoastra, domnule Ciurea. Putin nu as fi de acord si iata de ce: îmi vine greu sa-mi imaginez o persoana, care ar fi obedienta în acelasi timp domnului Ghimpu, domnului Filat, domnului Lupu si iata, ceva mai proaspat, domnului Dodon, si domnului Godea.”
 
Europa Libera: Ei, Cehov ar fi scris un asa personaj.
 
Cornel Ciurea: ,,Dar eu pot sa va dau exemple de asemenea oameni, care deja au fost vehiculati în mass media, care ar fi în stare obedienti, o plastilina totala.”
 
Europa Libera: Domnule Ciurea, japonezii produc deja robotei din astea.
 
Arcadie Barbarosie: ,,De fapt vectorii promovati de Ghimpu si, de exemplu, hai cine sa zicem, nu stiu Dodon acum, o sa fie nitel orientati în parti diferite.”
 
Europa Libera: Atunci trebuie în agenda viitorului presedinte sa scrie: pâna la prânz ma conduc dupa criteriile lui Ghimpu, dupa prânz ma conduc de criteriile lui Lupu.
 
Cornel Ciurea: ,,Si în timpul prânzului de ale lui Voronin.”
 

Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Dar, daca este sa ne uitam în mod real câte competente reale are presedintele, el nici nu prea trebuie sa fie obedient. Ma tem eu ca în situatia noastra presedintele trebuie sa dea dovada în primul rând si în mare masura de calitati de moderator si mediator între acesti diferiti vectori, care sunt deseori contradictorii. Daca ar fi sa ma întrebati, eu as pleda pentru un asemenea model mai degraba, decât pentru un presedinte care sa bata cu pumnul în masa si sa zica: domnul Ghimpu, eu asa am spus si ai sa faci asa cum am spus eu.”
 
Europa Libera: Adica pe lista care v-m propus eu s-o scrieti, totusi ati indica întâi de toate calitati de moderator, împaciuitor.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Împaciuitor, mediator. Si as muta în fond celelalte o multime de competente care formal astazi stau pe lista presedintelui. Spre exemplu, securitatea nationala, care este competenta exclusiva a presedintelui. Noi de doi ani de zile nu avem persoana care sa fie responsabila de securitatea nationala. Si nu ni se întâmpla nimic. Asta înseamna ca de fapt nimeni nu vrea sa atenteze la securitatea noastra nationala. Dar oricum, lucrul se întâmpla, exista Consiliul national de securitate, care nu este convocat. În mod paradoxal, Strategia nationala de securitate, care este responsabilitatea directa a presedintelui, a fost prezentata în Parlament de cine? De viceministrul de Externe.”
 
Europa Libera: Si aflam ca s-au vândut niste arme fara stirea Consiliului superior de securitate.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Astea sunt chestii mai… si SIS si tot ce vreti aici.”
 
Europa Libera: Da, dar cineva dupa asta si-a cerut scuze.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Cineva trebuia sa raspunda de lucrul acesta, si cineva trebuia sa cunoasca lucrul acesta. În mod normal, presedintele Consiliului superior de securitate, asa cum scrie în Constitutie.”
 
Europa Libera: Avem o singura scuza ca avem un presedinte vremelnic, deci are dreptul sa mai faca abstractie de asta.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Da, de doi ani este vremelnic. De acum mai mult de doi ani.”
 
Europa Libera: Domnule Ciurea – criterii. Criterii de functionalitate si de competente.
 
Cornel Ciurea: ,,Da, eu înteleg ideea sa avem un presedinte moderator, un presedinte cumpatat, echilibrat, dar nu prea cred într-un asemenea presedinte în conditiile noastre. Atunci când ma gândesc la cazurile pe care le-am avut – Snegur, Lucinschi. Lucinschi era într-o situatie ideala de a fi un presedinte care sa echilbreze balanta politica, nu avea partid în spate. Avea o experienta enorma de a aranja lucrurile.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Nu, a cedat partidul, a cedat partidul lui Diacov.”
 
Europa Libera: L-a scapat din brate.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Da, l-a scapat din brate.”
 
Cornel Ciurea: ,,A avut poate mai multe partide, dar nu a avut un partid care sa-l sustina. În perioada ceea era la moda notiunea de ,,partia vlasti”. Nu, nu a existat. Si tot domnul Lucinschi din punctul meu de vedere era foarte potrivit pentru acest rol, de presedinte care face echilibristica politica si care aseaza lucrurile asa cum trebuie sa fie si nu a fost în stare. Din contra, a introdus acest graunte otravit al urii. Bun, a fost ajutat, dar si el a avut un rol de seama.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Si-a ales consilieri.”
 
Cornel Ciurea: ,,Exact. Acum ma gândesc si la cazul României – atâta s-a vorbit despre aceasta dilema: presedinte jucator, presedinte moderator. Pâna la urma românii s-au ales cu un presedinte jucator.”
 
Arcadie Barbarosie: ,,Dar au avut un presedinte nici moderator macar.”
 
Cornel Ciurea: ,,În fond, noi am ajuns în situatia în care putem spune ca nu conteaza cum va fi presedintele. Poate sa fie bun, si cu antecedente penale. Important sa fie votat si sa fie instalat în functie si sa terminam cu acest circ.”
 
Europa Libera: Exact asta, coarda s-a întins pâna acolo încât a început sa fie absolut indiferent cum va fi presedintele. si se discuta exact, ma întorc la balanta cu pere. Câte voturi mai avem nevoie ca sa votam naibii acest presedinte, nu? Domnule Barbarosie. 
 

Cornel Ciurea si Arcadie Barbarosie

"‹"‹Arcadie Barbarosie: ,,Da, dar vedeti Dumneavoastra ca voturile respective nu vor sa fie acordate chiar oricui. Unul declara ca nici într-un caz nu va vota pentru nu stiu cine, altul declara ca noi avem acordul semnat si deci avem persoana noastra si nu avem ce cauta pe nu stiu unde.”
 
Europa Libera: Exact sotia ceea, care nu lasa pe barbatul baut sa intre în apartament pâna nu-i promite ca îi cumpara suba.
 
Arcadie Barbarosie: ,,Da, exact. Altul zice ca de fapt noi vrem pe cineva care sa fie neutru, sa nu fie afiliat politic, etc. Pâna la urma, sigur ca, presupun eu, se va vota, dar negocierile vor dura, pentru ca fiecare vrea, vorba aia, sa câstige mai mult vânzând para respectiva. S-o dea cât mai scump, daca vreti.”
 
Europa Libera: Un pronostic scurt pe final: vom avea un presedinte de tranzitie? Sau exista vreo sansa sa se aleaga un presedinte care sa tina cont de experienta Snegur, Lucinschi, Voronin, Ghimpu, Lupu si sa devina presedinte pe bune? Sau într-adevar va fi o figura care sa-l scoata din impasul acesta vremelnic si abia hat, cândva sa avem un presedinte, eventual ales de întregul popor. Ce spuneti, domnule Barbarosie?
 
Arcadie Barbarosie: ,,Noi vom avea acum un presedinte. Daca astia o sa aiba minte suficienta, ar putea sa aleaga un presedinte, care ar putea sa fie reales dupa aia în urmatorii ani înca  o data. Daca presedintele respectiv va întelege foarte bine care sunt interesele nationale ale noastre, atunci el va pleda pentru schimbarea rolului presedintiei în tara si va consolida  eventual Parlamentul.”
 
Europa Libera: Dumneavoastra spuneti ,,daca”, dar pe mine ma intereseaza pronosticul: o sa fie unul doar pentru ,,roga i copîta” sau pe bune?
 
Arcadie Barbarosie: ,,Acum eu îl mai citez înca o data pe raposatul Cernomîrdin: ,,este foarte greu sa faci prognoze, în special despre viitor.”
 
Europa Libera: Domnule Ciurea, pronosticul Dumneavoastra?
 
Cornel Ciurea: ,,Da, sunt nevoit sa renunt la obsesia mea cu alegeri anticipate si sa admit ca vom putea sa avem în sfârsit un presedinte. Dar iarasi, pornesc de la ideea minimalismului democratic – ca nu vom avea un presedinte stralucit. De fapt, alegerea presedintelui se întâmpla gratie unei tradari si identificarii verigii slabe. Deci, într-un mod normal dintr-un astfel amalgam nu poate sa iasa o Venera, o Afrodita frumoasa. Dar, în acelasi timp, iarasi vorbesc de minimalism democratic, e mai bine asa decât nimic.”

SURSA: Europa Libera